Prezențe franco-române, în cadrul festivalului „Noaptea Literaturii” de la Paris

mai 20th, 2020 | By | Category: Postcard

Sâmbătă, 30 mai 2020, între orele 18.00 – 23.00, se va desfăşura online cea de-a VIII-a ediţie a Nopţii Literaturii de la Paris, organizată de Forumul Institutelor Culturale Străine de la Paris (FICEP). ICR Paris, membru al FICEP, susţine prezenţa scriitorului franco-român Petrika Ionesco la ”Noaptea Literaturii” / ”La nuit de la literature”, care va citi, într-o înregistrare video de maxim 15 de minute, un fragment din romanul său, ”Le chant du cygne mécanique”, apărut în urmă cu doi ani la editura pariziană Saint-Honoré.”Noaptea Literaturii” / ”La nuit de la literature” este un festival francez care se derulează întotdeauna pe parcursul unei singure nopţi. Scriitori sau oameni de litere venind din partea institutelor culturale participante – anul acest vor fi 14 – citesc, în faţa unui public numeros şi deja fidelizat, fragmente din operele lor. La final, ei răspund întrebărilor publicului.

Anul acesta, datorită măsurilor excepţionale implementate de statul francez în contextul COVID 19, festivalul se va desfășura online.

Petrika Ionesco, regizor de teatru şi operă, scenograf, cineast, scriitor, creator de evenimente speciale, realizează spectacole în cele mai importante instituţii culturale din lume. De curând, a pus în scenă „La Cenerentola” la Opera din Beijing, „Cyrano”, cu Placido Domingo, la Châtelet Paris şi apoi la San Francisco Opera şi la Madrid; „Olandezul zburător”, la Liège şi San Francisco, „Visul unei nopţi de vară” şi „Burghezul gentilom” la Teatrul Naţional din Bucureşti. A colaborat cu Nureev, Carolyn Carlson, şi multe alte personalităţi. Este, în acelaşi timp, profesor la Conservatorul de la Cité de la Musique (Paris), Ofiţer al Artelor şi Literelor (Franţa) şi Comandor al Ordinului Artelor (România).

– anunță ICR.

 

 

Număr de vizualizări :115


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro