spot_img

”CĂLĂUL”, film descris de Almodóvar drept „o capodoperă absolută”, gratuit pe Vimeo

Programul „Clásicos contigo / Clasicii alături de tine”, derulat de Institutul Cervantes începând din luna mai în filialele sale din întreaga lume, continuă weekendul acesta cu o nouă capodoperă a cinematografiei alb-negru iberice. Este vorba despre filmul CĂLĂUL, în regia lui Luis García Berlanga, recompensat în 1963 cu Premiul FIPRESCI în cadrul Festivalului de Film de la Veneția. Filmul va fi disponibil gratuit pe platforma Vimeo începând de vineri, 29 mai 2020, ora 21.00, până duminică, 31 mai, la aceeași oră. Cinefilii români interesați să îl vizioneze sunt invitați să urmărească pagina de Facebook a Institutului Cervantes din București, unde vor regăsi, spre finalul săptămânii, parola de acces.  Considerat o capodoperă a cinematografiei alb-negru spaniole, filmul spune povestea lui Amadeo, aflat în pragul pensionării, călău pe lângă Tribunalul din Madrid. Acolo îl cunoaște pe José Luis, angajat la o firmă de pompe funebre. Lui José Luis îi e greu să-și găsească logodnică fiindcă toate fetele fug de el imediat ce află unde lucrează. Fiica lui Amadeo, Carmen, are cam aceeași problemă, fiindcă toți posibilii pretendenți fug atunci când află că tatăl ei e călău.

„CĂLĂUL este o capodoperă absolută. Văzut acum, pare aproape incredibil faptul că filmul a fost realizat în 1963. Este o pledoarie uimitoare împotriva pedepsei cu moartea, deghizată într-o comedie de moravuri, deopotrivă încântătoare și amuzantă”, descrie Pedro Almodóvar filmul lui Luis García Berlanga.

 

Regizorul, scenaristul și scriitorul David Trueba prezintă filmul pe Vimeo, aici: https://vimeo.com/422355545.

 

Considerat una dintre figurile emblematice ale cinematografiei spaniole a secolului XX, Luis García Berlanga s-a născut în 1921. A urmat studii de Drept, Filozofie și Litere, însă adevărata lui vocație l-a condus ulterior, în 1947, către Institutul de Cercetări și Experiențe Cinematografice din Madrid. Acest magnific regizor, alături de Antonio Bardem, este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai celei de-a șaptea arte în Spania. Filmele lui, pline de ironie, sunt adesea o satiră la adresa societăţii, pe care, de altfel, în filmele sale, Berlanga o abordează, în același timp, cu umanism și simplitate. În 1961, Luis García Berlanga a fost nominalizat la Oscar pentru filmul „Plácido”, iar în 1963 a fost recompensat cu Premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Veneția pentru „Călăul”.

Luis García Berlanga a murit în 2010, lăsând în urma sa filme valoroase nu numai prin filonul artistic, ci și prin curajul de a semnala nedreptățile dictaturii în care trăit, punând mereu accent pe umanitate și umanism, pe importanța individului într-o lume ce amenință să îl strivească.

 

 

Proiecția gratuită a filmului „Călăul” face parte dintr-un proiect mai amplu, „Clasicii alături de tine”, conceput de Institutul Cervantes cu sediul la Madrid, în parteneriat cu Academia de Film din Spania. „Clasicii alături de tine” își propune să readucă în atenția publicului mari producții cinematografice, considerate puncte de referință în cinematografia spaniolă. Seria a debutat pe 8 mai, cu filmul „Muerte de un ciclista”/„Moartea unui biciclist”, în regia lui Juan Antonio Bardem (Spania/Italia, 1956) și a continuat pe 15 mai, cu „¡Bienvenido Míster Marshall!”/„Bun venit, dle Marshall”, în regia lui Luis García Berlanga (Spania, 1953) și „Viridiana”, în regia lui Luis Buñuel (Spania/Mexic, 1961).

 

Seria de proiecții va continua în luna iulie, în fiecare weekend, de vineri până duminică, cinefilii având ocazia să vadă „El espíritu de la colmena” (regia: Víctor Erice, 1973), „Los santos inocentes” (regia: Mario Camus, 1984), „El sur” (regia: Victor Erice, 1983), „La buena estrella” (regia: Ricardo Franco, 1997) și „La vaquilla” (regia: Luis García Berlanga, 1985).

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508