Ne punem întrebarea când oare a fost altfel în sălile de aşteptare ale primăriilor sau altor instituţii publice care lucrau pentru public, în afară de înghesuială, cozi pe coridoare, spaţii întunecoase şi improvizate? Nu ar trebui să mire că nici una dintre clădirile care au adăpostit primăria generală a Bucureştiului, de pildă, nu au fost proiectate pentru acest scop, ci au fost spaţii închiriate, modificate şi improvizate. Cum de altfel este şi actuala clădire a Primăriei, al cărei imobil a fost un minister. La 1906 a existat un proiect impunător al arhitectului I. Burcuş pentru localul unei primării pentru Bucureşti nefinalizat însă. Dar, revenind la nivelul molecular al spaţiului public, acolo unde cetăţeanul aşteaptă să fie informat, ajutat în variatele probleme cu care se confruntă într-o metropolă, descoperim în decursul timpului, în ciuda improvizaţiilor, şi proiecte reuşite. Impunătorul Palat al Poştelor, cu săli pentru depeşe, mesagerii şi scrierea scrisorilor era, pentru anul 1900, un spaţiu mai mult decât aerisit şi util tuturor problemelor care necesitau soluţionare. Vechea poștă înghesuită şi improvizată dispăruse. La fel a fost şi cazul CEC-ului, unde puteai avea şi tihna completării poliţelor sau negocierii tipurilor de investiţii.