Romanul ”Grădina de sticlă” de Tatiana Ţîbuleac, lansat în limba franceză
mart. 12th, 2020 | By admin
Romanul ”Grădina de sticlă” de Tatiana Ţîbuleac, care a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2019, apărut în română la Editura Cartier (colecția Rotonda) în 2018, a fost lansat, în limba franceză, la Sala bizantină a Hôtel de Béhague – reședința Ambasadorului României în Franța. Versiunea franceză a romanului Le Jardin de verre a apărut la Editura Syrtes în traducerea lui Philippe Loubiere. În cadrul evenimentului, moderat de Cristina Hermeziu, ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu, i-a înmânat scriitoarei Tatiana Țîbuleac Ordinul Meritului Cultural în grad de Cavaler, conferit de către Președintele României, Klaus-Werner Iohannis, „în semn de apreciere pentru activitatea importantă dedicată creației literare, pentru talentul și profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul activității, dobândind recunoaștere la nivel european”.