Rezidența21, noul proiect MATKA dedicat muzicii independente

feb. 3rd, 2020 | By | Category: Postcard

Rezidența21, prima inițiativă MATKA dedicată artelor performative ia startul în februarie 2020 cu concerte ale artiștilor spanioli Brașov, Sagan Ummo și Andy Tziouras în București, Brașov și Cluj-Napoca. Rezidența21 este o rezidență de creație dedicată artelor performative, care încurajează experimentul și susține cercetarea și producția de muzică independentă. Noua inițiativă propusă de Asociația MATKA urmărește să sprijine artiști deja activi pe scena de muzică independentă, dar și să descopere noi talente în domeniu, oferindu-le ocazia să participe la sesiuni de pregătire alături de artiștii invitați în rezidențele de creație. Proiectul susține, cu sprijinul asociațiilor Blend In Studios și Letea în UNESCO, 6 rezidențe de creație și producție artistică, dintre care 3 în satul Richiș, jud. Sibiu, și 3 în satul Letea (Delta Dunării), jud. Tulcea. Selecția pentru prima ediție îi pune la lucru pe: Brașov (Andreea Irimia) x Sagan Ummo x Andy Tziouras (Spania), Poetrip (Oana Maria Zaharia și Ștefan Botezatu), Corp. (Admina, Chlorys și Cosima von Bülove), Diana Miron, Simina Oprescu și Sillyconductor/Rochițe (Cătălin Matei).

Prima rezidență o aduce pentru a doua oară în România pe artista de origine română, dar care trăiește și lucrează în Spania, BRAȘOV, alături de artiștii spanioli Sagan UMMO și Andy Tziouras, amândoi pentru prima oară în țară. Publicul îi poate întâlni pe artiști la concertele programate în:

 

  • Brașov @ Visssual (str. Fabricii) – 08.02.2020
  • Cluj-Napoca @ Urania Palace (str. Horea nr. 4) – 14.02.2020
  • București @ Krănuț (Calea Moșilor nr. 91) – 28.02.2020

 

În cursul lunii februarie se vor lansa și 2 apeluri deschise în urma cărora vor fi selectate 12 persoane pasionate de domeniu, care vor lucra în sesiuni speciale pe două direcții actuale de dezvoltare ale scenei muzicale: muzică experimentală și djing.

 

Urmărește Rezidența21 pe:

https://www.facebook.com/rezidenta21/

https://www.instagram.com/rezidentza21/

 

Proiect co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Blend In Studios, Letea în UNESCO, Krănuț, Galeria Suprainfinit, Galeria Mobius, Visssual, Urania Palace, Colectiva Gazette, Spațiul 2/2, Simultan Festival, In Context/Slănic Moldova

Parteneri media: Radio România Cultural, Scena9, FEEDER.ro, Stiri.ong, Revista Atelierul

Număr de vizualizări :169


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro