Teatrul de Comedie lansează înscrierile pentru CONCURSUL DE COMEDIE ROMÂNEASCĂ, ediția a XV-a

ian. 23rd, 2020 | By | Category: Postcard

Primăria Municipiului București organizează prin Teatrul de Comedie, Concursul de Comedie Românească, ediția a XV-a, 2020. Concursul va premia cele mai bune comedii scrise de autori români, comedii care, girate de un juriu format din profesioniști, vor avea șansa să stea la baza unor viitoare producții de teatru. Concursul de Comedie Românească este un proiect inițiat în anul 2006, iar de paisprezece ediții, prin intermediul acestuia s-au descoperit texte inedite și a fost încurajată dezvoltarea unei noi generații de dramaturgi.

Condițiile pentru înscrieri sunt următoarele:

– Textele trebuie să aparțină genului comic, să fie nepublicate şi nemontate pe scenă, la teatrul de televiziune sau radiofonic;

– Piesele trebuie trimise în 3 exemplare, în format fizic, la adresa: Strada Sf. Dumitru, nr. 2, sector 3, cod 030079, Bucureşti;

– Expedierea trebuie să se realizeze într-un plic format A4, împreună cu un plic mai mic, sigilat, pe exteriorul căruia va fi menționat titlul piesei, iar în interior va conține datele de identificare ale autorului (nume, prenume, contact);

– Textele trebuie să cuprindă pe prima pagină titlul piesei, fără menționarea autorului;

– Tehnoredactarea textelor trebuie realizată cu diactritice;

– Manuscrisele trimise pentru concurs nu se înapoiază.

Data limită de depunere a textelor este 15 martie 2020, iar câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2020, ediția a XVII-a.

*

Proiect organizat de Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Teatrul de Comedie.

Număr de vizualizări :285


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro