spot_img

Inaugurarea Anului Internațional Beethoven la Sala Radio

Noul An debutează la Sala Radio cu un eveniment de gală: concertul inaugural din suita de evenimente speciale pregătite de Orchestrele și Corurile Radio România pentru a aniversa Anul Internațional Beethoven, sărbătorit oficial în întreaga lume, la împlinirea a 250 de ani de la nașterea marelui compozitor.  Miercuri, 15 ianuarie 2020, ora 19:00, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO prezintă, sub bagheta apreciatului dirijor TIBERIU SOARE, două dintre creațiile devenite legendare ce poartă semnătura ”titanului” Beethoven: Concertul nr. 5  pentru pian şi orchestră –  Imperialul și Simfonia nr. 3 – Eroica. Concertul va fi difuzat și în rețeaua Uniunii Europene de Radio (EBU – European Broadcasting Union), în cadrul proiectului Beethoven – 250, ce reunește concerte de excepție de la toate radiodifuziunile membre. Invitat special al evenimentului este tânăra pianistă ADELA LICULESCU, absolventă a Universității de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, care, la doar 26 de ani, are un palmares impresionant de premii: în 2018 a câștigat premiul I la Prix du Piano Berna (Elveția), în 2017 a fost distinsă cu premiul I și premiul publicului la cele două mari Concursuri Internaționale Brahms din Europa – la Pörtschach (Austria) și Detmold (Germania).

 

Seara se va deschide cu Uvertura Coriolan, creată de Beethoven pentru tragedia omonimă scrisă de dramaturgul austriac Heinrich Joseph von Collin, inspirată de viața generalului roman Coriolanus, subiect ce se află și la baza piesei de teatru shakespeariene. Concertul nr. 5  pentru pian şi orchestră – Imperialul este ultimul dintre concertele de pian compuse de Beethoven și a devenit cel mai cunoscut și mai des interpretat dintre ele. Dedicat Arhiducelui Rudolf, protector și elev al marelui muzician, concertul a fost interpretat prima oară chiar de acesta, în 1811, la Viena, în palatul  Prințului Joseph Lobkowitz. A urmat premiera publică, în același an, la Leipzig (Germania), urmată de premiera publică vieneză în 1812. Denumirea de ”Imperialul” este datorată grandorii și măreției lucrării, dar este un supratitlu pe care nu l-a atribuit Beethoven creației sale, ci Johann Baptist Cramer, unul dintre cei mai mari pianiști ai epocii și editor de partituri muzicale.

Simfonia a 3-a – Eroica face trecerea între lucrările de factură clasică și cele romantice ale lui Beethoven și a avut premiera absolută la Viena, în 1805. Inițial, Beethoven dedicase lucrarea sa lui Napoleon, pe care îl considera o întruchipare a idealurilor de democratice ale Revoluției Franceze. Ulterior, când Napoleon s-a autoproclamat împărat, Beethoven s-a simțit profund dezamăgit, și-a retras dedicația, considerând că Napoleon și-a urmat în final ambițiile proprii și că a abdicat de la idealurile sale. Compozitorul și-a intitulat lucrarea ”Eroica”, dar i-a mărturisit editorului său că lucrarea sa se numește de fapt ”Bonaparte” și că a fost scrisă pentru a celebra amintirea unui mare om…

 

Dirijor al Operei Naționale București, TIBERIU SOARE, îşi desfăşoară activitatea artistică din anul 1999, lucrează alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară şi este invitat să dirijeze prestigioase ansambluri din străinătate.

Între anii 2012-2015, Tiberiu Soare a fost dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România. În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu. Au urmat apoi alte concerte importante dirijate pe mari scene ale lumii, alături de Angela Gheorghiu: 2013 – Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra), Praga (Sala Smetana), Munchen (Filarmonica din Munchen) şi Paris (Opéra Royal – Palatul Versailles); 2014 – în Germania, a dirijat Hof Symphoniker Orchester într-o gală de operă, în cadrul unui festival anual – Schlossfestspiele (Festivalul de la Castel), eveniment urmat în același an de concerte la Théâtre des Champs-Elysées – Paris, Musikverein Graz – Austria, Sala Concertgebouw – Amsterdam și Baden-Baden (Festspielhaus) – Germania.

 

ADELA LICULESCU s-a născut în anul 1993 la Craiova și a început să cânte la pian la vârsta de patru ani.  După bacalaureat, a fost admisă Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Viena, pe care a absolvit-o cu distincție în anul 2019. În prezent urmează un al doilea master în muzică de cameră la Universitatea de Muzică din Viena și studii postuniversitare de pian la Universitatea de Muzică din Graz. Adela este bursieră a Academiei de Muzică din Liechtenstein.

În anul 2017, a câștigat Premiul Yamaha – Austria și a devenit prin concurs bursieră a fundației elvețiene Thyll-Dürr. În noiembrie 2015 pianista a câştigat premiul I la concursul Bösendorfer (celebru fabricant de piane austriac) din Viena, unde în etapa finala a interpretat Concertul nr. 2 de Beethoven împreună cu orchestra de cameră din Viena și dirijorul Stefan Vladar la teatrul Palatului Schönbrunn.

Adela a apărut ca solistă în concerte de Mozart, Beethoven, Chopin, Schumann, Rachmaninov, Ceaikovski, Prokofiev și Liszt. Dintre concertele susținute cu orchestra, amintim: Concertul nr. 2 de Beethoven cu Camerata Regală (concert în aer liber în piața mare din Sibiu cu un public de mai mult de 3000 de spectatori și transmis live), Concertul nr. 21 de Mozart la Filarmonica din Berlin cu das Neue Sinfonie-Orchester Berlin și Concertul nr. 2 de Beethoven la Ateneul Român – București cu Romanian Sinfonietta. În 2018 a cântat Concertul nr. 5 de Beethoven la Filarmonica din St. Petersburg cu orchestra de cameră a Filarmonicii din St. Petersburg. A susținut recitaluri la Londra (Saint Martin-in-the-Fields), München (Gasteig Philharmonie), Viena (Musikverein, Imperial, Bösendorfer-Saal im Mozart-Haus, Beethoven-Haus), București (Ateneul Român, Muzeul George Enescu) ș.a.

 

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508