Paradigma dirijistă și-a epuizat resursele în literatura română, cu rezultate evidente, asupra cărora nu voi insista. Cel mai important produs al acesteia, Nicolae Manolescu, își contemplă construcția în ruine. Deviza ”canonul se impune, nu se discută”, adecvată unei societăți totalitare, și-a dovedit cu puterea evidenței caracterul distructiv într-o literatură care nu mai acceptă lumina farului călăuzitor de la Centru. Din nefericire, în siajul Titanicului, o întreagă generație de critici literari e tributară paradigmei dirijiste. Într-o fundamentală eroare ontologică, ei scot critica literară din angrenajul literaturii pentru a o așeza deasupra acesteia. Pretenția criticii literare de a conduce literatura este distructivă, indiferent de formele ei de manifestare și va duce cu forța obiectivă a legilor naturii doar înspre ipostazieri conjuncturale ale dezastrului. Ea a produs sinistra sintagmă ”Eminescu n-ar fi existat fără Maiorescu”, sintagmă care nu merită efortul de a polemiza cu ea. Paradigma dirijistă este păcatul originar al criticii literare românești și principalul motiv al disoluției autorității acesteia.
În interiorul acestei paradigme, scriitorii slabi de înger se vasalizează ei înșiși, pentru a fi pe placul unui anume centru de putere și a avea acces la recunoaștere. Ei vor ”face frumos”, inclusiv în sens estetic, pentru a intra în cercurile de putere și influență, cu efecte castratoare atât asupra libertății creatoare cât și a produsului literar în sine. Mai departe, această paradigmă produce centri de putere care își consumă energiile în război iar nu în construcție, care nu au alt scop decât anihilarea reciprocă. Exercitarea puterii, mai ales a uneia nelegitime, duce la corupție. Criticul literar a devenit, din nefericire, politicianul literaturii. Cultivând, fiecare după puterile și resursele lui, o rețea de ”baroni” literari care tinde să acumuleze și să se autoreproducă. Din nefericire, tot cu instrumentele politicului. Majoritatea criticilor literari (nu toți!) sunt corupți. Ei își scot la tarabă știința și o transformă într-o marfă accesibilă oricui poate să plătească prețul, oricare ar fi acesta.
Critica literară este sora mai mică a literaturii și nu vătaful acesteia! Critica literară nu conduce literatura, ci este un produs al acesteia! În lipsa unei literaturi vii și autentice asupra căreia să-și exerseze instrumentele, criticul este doar regele tragic și deopotrivă ridicol al casei de nebuni. Rostul criticului este să consemneze, să inventarieze, să medieze, să sistematizeze și să PROPUNĂ, iar nu să IMPUNĂ ierarhii cu instrumente administrative! Destinul criticului literar este în bucătăria literaturii, fără ca această aserțiune să aibă vreun sens peiorativ!
Uniunea Scriitorilor din România se află într-o criză instituțională a cărei soluționare, indiferent care va fi ea, va fi traumatizantă pentru lumea literară românească. Exterminarea dizidenței din câmpul literar este cel mai rușinos simptom al putrefacției paradigmei dirijiste și o instituție care o practică e pur și simplu nelegitimă! Dacă, însă, viitorul instituției se va afla tot sub zodia dirijismului, nu vom face decât să reluăm un ciclu al cărui final e previzibil. Ca să păstrez metafora politică, Puterea și Opoziția vor face schimb de locuri într-o arhitectură instituțională ineficientă și producătoare de crize în serie. Rostul Uniunii Scriitorilor din România, dincolo de reprezentarea intereselor breslei în societate, într-o realitate post-modernă, ca să folosesc un cuvânt drag criticilor, este să fie un ”parlament” al scriitorilor. Un parlament în care să se exprime, în deplină libertate, forme diferite estetic și doctrinar de coagulare a fenomenului literar românesc. Nu un câmp de bătălie, ci un teritoriu al competiției libere și dezbaterii deschise.
Iar criticii literari, dacă vor reuși să abandoneze paradigma dirijistă și să se apropie de literatură cu mai multă dragoste și bună-credință decât dorință de putere și câștig, vor avea un rol determinant în această (re)construcție. Dacă nu, nu!
Adrian SUCIU
iar cand un scriitor de talent vrea sa scoata cpul, i se cere sa isi plateasca publicarea…
go figure