Archive for ianuarie 22nd, 2020

Teatrul de Comedie lansează înscrierile pentru concursul COMEDIA ȚINE LA TINEri

ian. 22nd, 2020 | By
Teatrul de Comedie  lansează înscrierile pentru concursul COMEDIA ȚINE LA TINEri

Primăria Municipiului București organizează, prin Teatrul de Comedie, cea dea XI-a ediţie a concursului COMEDIA ŢINE LA TINEri, proiect care se adresează tinerilor regizori sub 35 de ani. Inițiat în anul 2005, proiectul  promovează şi susţine tinerii regizori de teatru, oferindu-le ocazia de a monta proiecte independente pe scena unui teatru profesionist. Rezultatele acestui demers sunt concretizate de prezenţa tot mai activă pe scenele româneşti a câştigătorilor ediţiilor precedente: Vlad Cristache, Alexandru Mâzgăreanu sau Eugen Gyemant. De asemenea, edițiile anterioare au adus pe scena Teatrului de Comedie abordări teatrale inedite prin spectacolele semnate de tinerii regizori Dorin Boca, Irina Crăiță-Mândră, Florin Liță sau Marina Diana Hanganu. Aceste producții sunt garanția unui parcurs ascendent al artei regizorale din România.



„Mica Unire Muzicală” – concert aniversar la Biblioteca Metropolitană București

ian. 22nd, 2020 | By
„Mica Unire Muzicală” – concert aniversar la  Biblioteca Metropolitană București

Joi, 23 ianuarie 2020, de la ora 17:00, la Sediul Central Mihail Sadoveanu, Str. Tache Ionescu, Nr. 4, Biblioteca Metropolitană București (BMB) vă invită la „Mica Unire Muzicală”, un concert de muzică și versuri, dedicat Unirii Principatelor Române. În prima parte a spectacolului, artiștii din cadrul proiectului permanent al BMB „Opera la bibliotecă” au pregătit un program special dedicat acestui eveniment istoric, prezentat de Cristina Lascu, care va recita din lirica românească. Repertoriul va include fragmente din muzica românescă de operă, dar și alte piese muzicale ale compozitorilor naționali cunoscuți, însoțite de momente lirice care ne vor aduce aminte de actul Unirii Principatelor Române.



Constelații familiale și moștenirea artistică Țipoia

ian. 22nd, 2020 | By
Constelații familiale și moștenirea artistică Țipoia

O impresionantă retrospectivă Alexandru Țipoia (1914-1993), menită a comemora un sfert de secol de la moartea artistului, poate fi vizitată până pe 30 ianuarie 2020, în sala Theodor Pallady a Bibliotecii Academiei Române din București. Alexandru Țipoia nu s-a bucurat în timpul vieții sale de o retrospectivă, ceea ce face ca această expoziție să fie cu atât mai meritorie, fără a fi, desigur, prima sau singura manifestare postumă dedicată artistului. În București, prima retrospectivă dedicată acestuia după moartea sa a avut loc în 1998 la Muzeul Național de Artă al României, iar în 2014 Academia Română a marcat Centenarul Alexandru Țipoia printr-un simpozion și o expoziție organizate tot la Biblioteca Academiei Române, demers însoțit de un catalog apărut la Editura Tracus Arte. Curatorul expoziției „Omagiu 25 Alexandru Țipoia” (în sensul primar al termenului, cel de administrator, îngrijitor, sau responsabil al unei case memoriale, colecții, muzeu, etc.) este fiul pictorului, George Tzipoia, de asemenea artist, care, alături de soția sa, Victoria Gloria Tzipoia, se dedică prezervării memoriei tatălui său. Împreună, din resurse personale, soții Tzipoia au reușit anul trecut să inaugureze la București, str. Lt. Aviator Gheorghe Caranda, nr. 79, Casa Memorială Pictor Alexandru Țipoia, în locuința în care acesta a trăit și a creat între anii 1940-1992.



Dirijorul Gabriel Bebeșelea și violonista Ioana Cristina Goicea, invitați la Filarmonica „George Enescu“

ian. 22nd, 2020 | By
Dirijorul Gabriel Bebeșelea și violonista Ioana Cristina Goicea, invitați la Filarmonica „George Enescu“

Miercuri și joi, 22 și 23 ianuarie 2020, de la ora 19.00, Orchestra simfonică „George Enescu”, condusă de Gabriel Bebeșelea, va avea în program, în Sala mare a Ateneului Român, Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski și Simfonia Dante, S.109 de Franz Liszt. Solistă va fi violonista Ioana Cristina Goicea și Corul Filarmonicii „George Enescu” va fi condus de maestrul Iosif Ion Prunner.



Marius Oprea conferențiază la TNB

ian. 22nd, 2020 | By
Marius Oprea  conferențiază la TNB

Duminică, 2 februarie 2020, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL, Marius Oprea va susține conferința cu tema ”În căutarea poporului pierdut. Arheologia victimelor comunismului în România”.



La an nou, cursuri noi la Fundația Calea Victoriei

ian. 22nd, 2020 | By
La an nou, cursuri noi la Fundația Calea Victoriei

Fundația Calea Victoriei te așteaptă și în acest an cu o ofertă bogată de cursuri și evenimente.



Explozie de tehnică, eleganță și emoție la Gala de Balet “Carmen Sylva”

ian. 22nd, 2020 | By
Explozie de tehnică, eleganță și emoție la Gala de Balet “Carmen Sylva”

O seară memorabilă oferită de Gala de Balet „Carmen Sylva” la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. Balerinii Brooklyn Mack și Francesca Velicu au fost primiți cu ovații de la primii pași din Pas de Deux „Diana și Acteon”, coregrafia Agrippina Vaganova. Marina Minoiu, Julian MackKay și Hanry Dowden  au emoționat până la lacrimi cu interpretarea din Pas de Deux „Marguerite et Armand” (coregrafia Sir Frederick Ashton), iar Iana Salenko a ținut publicul cu răsuflarea tăiată în „Moartea lebedei” (coregrafia Mikhail Fokine).



Premiera lui Alexander Hausvater, la Teatrul Stela Popescu, a fost onorată de prezenţa a doi ambasadori

ian. 22nd, 2020 | By
Premiera lui Alexander Hausvater, la Teatrul Stela Popescu, a fost onorată de prezenţa a doi ambasadori

Premiera oficială a spectacolului Barbă Albastră, adaptare după Max Frisch în regia lui Alexander Hausvater, producţie a Primăriei Municipiului Bucureşti prin Teatrul „Stela Popescu” care a avut loc pe 19 ianuarie 2020, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor, s-a bucurat de atenţia criticii şi publicului bucureştean şi a fost onorată de prezenţa a doi importanţi membri ai corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti: Excelenţa Sa, domnul Adrian Zuckerman, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România şi Excelenţa Sa, domnul Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România.



Zilele Doors Club Constanța: Concert GOLAN

ian. 22nd, 2020 | By
Zilele Doors Club Constanța: Concert GOLAN

Începând de joi, 23 ianuarie 2020, timp de 4 zile, clubul Doors din Constanța va sărbători cei 14 ani de activitate. Pe 23-26 ianuarie 2020, publicul constănțean are întâlnire cu Golan, Argatu și Moș Martin, Mihai Mărgineanu și Banda veselă și Silviu Covaci – 4 zile de sărbătoare pentru 14 ani petrecuți împreună!



Program încărcat cu evenimente de calitate la Opera Comică pentru Copii

ian. 22nd, 2020 | By
Program încărcat cu evenimente de calitate la Opera Comică pentru Copii

„Peter Pan este una dintre cele mai frumoase poveşti despre copilărie, despre curajul şi libertatea pe care ţi le dau o inimă curată. Mi-am dorit să construiesc un spectacol despre bucuria şi speranţa pe care o introduc copiii în viaţa oamenilor mari. Pentru că ei ştiu să simtă şi să vadă mai limpede. Rămâne de văzut unde este ‘Ţara de Nicăieri’… şi cine este Peter Pan, cel care alege să rămână acolo” – a declarat Antoaneta Cojocaru, regizorul spectacolului. Musicalul se joacă pe Scena Mare a Operei Comice pentru Copii pe 25, 26 ianuarie și pe 1, 2 februarie 2020.