Turneul ”Cartea de identitate” s-a încheiat la Odorheiu Secuiesc

dec. 1st, 2019 | By | Category: Proiecte

Vineri, 29 noiembrie 2019, ora 12:00, la Biblioteca Liceului ”Marin Preda” (str. Kuvar, nr.33) din Odorheiu Secuiesc, s-a încheieiat Turneul ”Cartea de identitate”, un program cultural-artistic, educativ, social și comunitar sponsorizat de Loteria Română. Astfel, prin intermediul bibliotecilor publice din cele 10 orașe ale programului – Craiova, București, Bacău, Brăila, Timișoara, Galați, Arad, Dumbrăveni-Suceava, Buftea și Odorheiul Secuiesc – , comunitățile au primit în dar peste 1000 de cărți din categoria operelor fundamentale publicate de Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei Române – FNSA, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Tracus Arte și alte edituri ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România – APLER. Aceste daruri de carte au fost marcate de conferințe și recitaluri publice. La Odorheiu Secuiesc, invitați au fost prof.univ.dr. Silviu Angelescu și acad. Mircia Dumitrescu, iar moderatorii evenimentului au fost scriitorul Dan Mircea Cipariu, vicepreședintele APLER, și conf.univ.dr. Ioan Cristescu, președintele APLER”. ”Turneul Cartea de identitate nu ar fi fost posibil fără sprijinul Loteriei Române. În cele 10 orașe unde APLER a făcut donații de carte și a susținut conferințe și recitaluri de muzică și poezie am redecoperit, în special la adolescenții care au participat la evenimentele noastre și care sunt principalii beneficiari ai donaților de carte, am redescoperit opere canonice și opere ale literaturii vii, în cărți care pot să ne asigure că literatura română este elementul central de securitate identitară.”, a  declarat scriitorul Dan Mircea Cipariu. Partenerul turneului ”Cartea de identitate” este asociația Euro CulturArt. Partenerii media sunt Radio România Cultural, Cațavencii, Observator cultural și AgențiadeCarte.ro.

 

Turneul ”Cartea de identitate” vine să acopere achiziția de carte din categoria operelor fundamentale în bibliotecile publice din România, în condițiile în care, în ultimii ani, bugetul dedicat acestor achiziții a cunoscut drastice reduceri.

Turneul ”Cartea de Identitate realizează un acces democratic al comunităților din 10 orașe ale României la resurse culturale de patrimoniu cultural național, luptând pentru formarea şi educarea unui public de opere literare canonice, identitare, europene și naționale. Astfel, programul asigură, într-un formulă interactivă, creşterea gradului de competenţă culturală şi acces la cultură a beneficiarilor proiectului.

 

CARTEA DE IDENTITATE

turneu de conferințe și donații de carte în 10 orașe din România

Sponsor: Compania Națională Loteria Română

www.loto.ro

 

 

 

 

Număr de vizualizări :136


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro