spot_img

”The Jewish Troubadour”

Motto: ,,Am venit din foc… da… prin el am trecut… Am o relație ciudată cu focul…Bunicul meu a fost măcinat de foc… a fost devorat… la Auschwitz… mama supraviețuia într-un canal cu ajutorul unei lumânări… iar în mine aceeași flacără îmi hrănește visele și creativitatea din care mi-am clădit edificiul… Dar focul prin care am venit… luminează oare prin preajma lui?“ (AG Weinberger). Spectacolul prezentat în premieră la Teatrul Evreiesc de Stat începe cu o amintire ca o umbră abia perceptibilă, pe care nu ți-o dorești, dar de care ai nevoie într-o viață de om. O bucată de istorie necesară, privită în oglinda retrovizoare. E mult mai ușor și comod să privești în altă parte, să nu te încarci cu răul, cu durerea, cu lucrurile pe care nimeni n-ar vrea să le vadă. Dar avem nevoie să le privim și să ținem minte. Să luăm aminte de cât rău suntem capabili și ce se poate întâmpla dacă uităm asta. Tot ce a urmat a fost ridicat de la zero, din moloz, balast și ruine. Cel mai bun mod de a înțelege trecutul este să nu-ți fie teamă de viitor și să îmbrățișezi schimbarea ca parte inevitabilă a vieții. Pentru a te bucura de prezent, e nevoie să ai rădăcinile bine înfipte în trecut, să-l cunoști, să-l respecți și să primești viitorul fără să te copleșească. Să renaști. Să-ți amintești că ești centrul Universului. Că universul sensibilității tale aparține patrimoniului cultural al omenirii. Că muzica ta este cea mai simplă și mai frumoasă linie de dialog între oameni.

,,The Jewish Troubadour este o experiență unică în peisajul muzical, dar și în cel teatral, și, mai cu seamă, o îmbrățișare amabilă a asumării condiției globale de Om al Epocii Moderne. Peisajul sonor e fantastic: videoproiecții, corzi, lumini și umbre se mișcă în mai multe dimensiuni ale istoriei personale și  totodată universale. Într-o conversație spumoasă cu propriile gânduri, perspectivele pe care AG  le deschide sunt și ele fabuloase.

Superbul monolog muzical al lui AG Weinberger este o imensă sursă de inspirație pentru a trăi frumos și simplu și pentru a trece prin viață cu respect, asumare și bun simț față de tot ce te înconjoară. The Jewish Troubadour nu e doar poezie și muzică, e felul său de a se raporta la viață, de a fi preocupat de locul și soarta omului în artă și-n univers, ca metaforă a vieții, îmbrățișând firescul existenței, tinzând în mod profund spre echilibru, armonie cu sine însuși și cu ceilalți, chiar și atunci când trage semnale de alarmă. Mai ales atunci! ,,Trăim vremuri ciudate… nimeni nu mai poate garanta nimic, siguranța a devenit un hazard… Lucrurile o vor lua razna și mai mult destul de curând… lumea se dezechilibrează vizibil și alarmant… Oare cât mai avem până vom sări în aer cu toții ?”

 

Odată ce te îndepărtezi de lumea dezlănțuită și-ți oferi câteva minute de gândire, fie că-i spui meditație, rugăciune sau The Jewish Troubadour, rezultatul e același: reconectarea cu tine însuți, într-un spectacol sărbătoare care transmite o stare de spirit bună și o energie pozitivă. Un spectacol al cărui sound se înscrie în patrimoniul mondial al umanității și este continuarea firească a celor 7 minuni ale lumii moderne. După Marele Zid Chinezesc, Petra, statuia lui Isus din Rio de Janeiro, Machu Picchu, Piramida de la Chichén Itzá, Colosseum și Taj Mahal, The Jewish Troubadour reprezintă un mindfulness auditiv, o experiență a ,,fluxului sonor prin diferitele sale ipostaze improvizate, șerpuind și eliberat de reguli, invocând citate  muzicale din estetica jazz-ului, blues-ului și a rock-ului. Iar ochiul este răsfățat cu ,,poezia” narativă a proiecției creată special pentru acest spectacol”, compusă din mai multe detalii la care merită să fii atent și care vizează, per ansamblu, binele colectiv.

AG Weinberger  se simte foarte bine să îmbine un strop din anumite filosofii de viață tradiționale cu viața contemporană și trepidantă. Fără extremism, doar folosind o bucățică din înțelepciunea trecutului, pentru a gestiona mai bine prezentul. Luând ce i se potrivește și lăsând restul deoparte,  ca și cum  respirarea acestor melodii l-ar reconecta la o bucată din univers, cel despre care auzim zilnic că ,,suntem toți conectați prin fire invizibile”, dar n-avem timp s-o simțim efectiv, pentru că trăim pe pilot automat și luăm decizii by default.

 

The Jewish Troubadour nu e doar despre AG Weinberger, este despre fiecare dintre noi. Ne amintește lucrurile și emoțiile care ne-au făcut cine suntem și care ne structurează. Ne contrabalansează restul vieții unde suntem tonomate date peste cap, cântând fals aceeași melodie: ne agităm bezmetic, facem prea multe lucruri în același timp, la orice oră din zi și din noapte, vrem să fim peste tot, să bifăm tot ce e de bifat, să ne creștem performanțele, să ne dublăm experiențele, să ne distrăm mai mult, să câștigăm mai mult. Mai mult nu înseamnă mai bine. Din cauza zgomotului de fond și a bombardamentului de informații, idei, dorințe, așteptări, emailuri, presiuni, avem tot mai puțin timp să gândim și să simțim. Sperăm ca revelațiile să fie asemenea unor fulgere care ne lovesc în moalele capului, dar în cele mai multe cazuri trebuie să ne punem noi în calea lor. The Jewish Troubadour este o poveste senzorială, relatată high tech. Videoproiecțiile constituie scenografia sonoră a experiențelor eminamente funcționale, dar care lucrează adânc în sufletul tău și sapă exact acolo unde trebuie, tocmai pentru că este un spațiu epurat de inutil, de balast, de înflorituri redundante.

Fiecare replică și fiecare notă muzicală are un design atent gândit  și o atenție la detalii minuțioasă, fiind amplasată într-o extrem de bogată, elegant și sugestivă ambianță sonoro-vizuală, parcă desprinse din paginile unui album de artă.  Dar nimic nu este doar de ,,dragul de a fi”. Totul este perfect dozat ca mesaj și ca intensitate. Totul este atât cât trebuie ca să nu fii copleșit și să ai timp de lucrurile cu adevărat importante. Să gândești, să simți, să contempli o experiență spirituală deosebită, ca atunci când ceva din tine se potrivește perfect cu ,,sinteza subiectivă și introspecția personală a lui AG, ca o piesă de puzzle.

AG este un microcosmos, o metaforă pentru viață, un prilej de meditație și inspirație, un răgaz pentru contemplare și regăsire, o cale către sine, o viziune ideală a lumii. Poate pentru că i-a păsat mereu de oameni, face atât de mult bine și-l face dezinteresat, fiindcă așa simte. Și chiar dacă lucrurile nu sunt întotdeauna roz, ele nu-i amărăsc sufletul. Știe să le ia ca atare și să treacă mai departe, fără să-i pese. Fără să se schimbe. Fără să-și dorească să facă oamenilor pe plac cu orice preț, dacă asta ar însemna să-și înghită cuvintele. Singular, AG Weinberger este The Jewish Troubadour autentic, profund, real, fără scuze, pretexte, minciuni de complezență. AG Weinberger/The Jewish Troubadour ca stil de viață, personalitate, spirit are o forță încredibilă, o putere interioară care depășește toate provocările, lăsând în urmă doar ce este important.

The Jewish Troubadour

Concept, scenariu, muzică și regie: AG Weinberger

Visual, foto, film, procesare digital: Daniel Munteanu

Foto afiș: Maria Ștefănescu

Foto spectacol: Oana Monica Nae

 

  Edith Negulici

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508