Archive for decembrie 1st, 2019

„Gon, puiul de vulpe”, o capodoperă a literaturii japoneze pentru copii

dec. 1st, 2019 | By
„Gon, puiul de vulpe”, o capodoperă a literaturii japoneze pentru copii

Editura Cartea Copiilor lansează „Gon, puiul de vulpe”, o carte semnată de scriitorul clasic japonez Niimi Nankichi şi ilustrată de Kuroi Ken. Niimi Nankichi a fost unul dintre cei mai importanți autori japonezi de literatură pentru copii, recunoscut drept Hans Christian Andersen al Japoniei. Abilitatea sa literară era remarcabilă încă de la o vârstă fragedă, astfel că, la 18 ani, scrie „Gon, puiul de vulpe”, inspirându-se dintr-o întâmplare de demult pe care a auzit-o în satul în care a crescut. Începând cu anul 1956, această poveste este inclusă în manualele de limbă și literatură japoneză pentru școala primară.



”A fi poet este un destin, adesea trist în normele sociale, dar nu orice autor de texte este neapărat un poet”

dec. 1st, 2019 | By
”A fi poet este un destin, adesea trist în normele sociale, dar nu orice autor de texte este neapărat un poet”

Vineri, 29 noiembrie 2019, ora 17.00, în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București ( Strada Nicolae Crețulescu nr.8 ), a avut loc Gala de Decernare a Premiului Naţional pentru debut în poezie Traian T. Coşovei”, ediţia a VI-a. Juriul ediţiei 2019 a fost compus din scriitorii Dan Mircea Cipariu, Ştefania Coşovei şi Irina Lazăr. Au fost înscrise oficial şi regulamentar în concurs 23 de grupaje, un număr de grupaje fiind descalificate pentru nerespectarea Regulamentului de înscriere. Juriul a decis prezenţa în finală a patru grupaje, aparţinând autorilor Elena BĂLĂŞANU, Relu CAZACU, Mihaela Anca FARCAŞ şi Oxana GHERMAN. În urma dezbaterii asupra grupajelor finaliste, în a doua etapă a jurizării, s-a decis neacordarea Premiului Naţional pentru Debut în Poezie „Traian T Coşovei” la această ediţie, dar s-a oferit premiul ”1,2,3 sau…”, constând în publicarea volumului de debut de către Editura Trascus Arte, lui Relu CAZACU. AgențiadeCarte.ro a fost partener media al evenimentului.



Daruri pentru Minte și Inimă, la Așezământul Casa ”Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc

dec. 1st, 2019 | By
Daruri pentru Minte și Inimă, la Așezământul Casa ”Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc

Joi, 28 noiembrie 2019, la Așezământul Casa ”Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc, au debutat atelierele de scriere creativă cu elevii așezământului, în cadrul programului ”Daruri pentru Minte, Trup și Spirit”, organizat de Clubul UNESCO-Adolescenții și sponsorizat de Loteria Română. Coordonatorul atelierelor de scriere creativă, scriitorul Dan Mircea Cipariu, președintele Clubului UNESCO-Adolescenții, a prefațat atelierele de scriere creativă cu o lectură din romanul său ”Planeta Puzzle”, lectură aplaudată la scenă deschisă de către copiii și adolescenții care au făcut neîncăpătoare sala de festivități a Așezământului Casa ”Sfântul Iosif” . După lectură, s-au desfășurat, cu 16 elevi ai Așezământului, atelierele de scriere creativă. Două dintre textele scrise la atelier de Iulia Pârlea (clasa a X-a P, Liceul ”Marin Preda”) și Andrei Florin Todoran (clasa a IX-a IEE, Liceul ”Marin Preda”) pot fi citite mai jos.  ”Daruri pentru Minte, Trup și Spirit” este un program umanitar, educativ, social și comunitar prin intermediul căruia 150 de copii și adolescenți ai Așezământului Casa ”Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc primesc câteva daruri pentru Trup, prin susținerea cheltuielilor pentru realizarea, în perioada 6 noiembrie 2019 – 10 decembrie 2019, a unor controale și intervenții stomatologice a celor 150 de copii aflați sub îngrijirea Așezământului Casa Sf. Iosif al Asociației religioase ”Congregația Inimi Neprihănite”. ”150 de copii primesc dragostea și bunăstarea sufletească a 8 surori din Ordinul Congregația Inimi Neprihănite. E de ajuns să vezi cu ochii tăi dulapul cu cheile celor 200 de camere ale Așezământului Casa Sf. Iosif, să-i vezi cât de puri sunt acești 150 de copii la liturghia din Capela Așezământului ca să poți înțelege, astfel, cum și cât de subtil lucrează Bunul Dumnezeu cu cei care păreau că au fost părăsiți de șansă socială sau de noroc. Sora Emilia Trif este mama spirituală a celor 150 de copii. Pentru ea timpul devine tot mai mult spațiul de organizare și de realizări al Așezământului. În acest spațiu, toți cei din Așezământ au luat Bacalaureatul, mulți dintre ei au mers la facultăți și și-au găsit un rost în viață. Cu acești copii am făcut câteva exerciții de scriere creativă. Nu a existat text scris în care să nu apară personajele principale Mama și Tata. Dar chiar dacă Mama și Tata biologici au ieșit din biografie, Mama și Tata sunt regăsiți în lacrimile și rugăciunile Maicii Domnului și în iubirea Tatălui ceresc. Voi reveni în Casa Sf. Iosif cu noi Daruri pentru Minte și Inimă.”, a declarat  Dan Mircea Cipariu.  Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro sunt partenerii media ai programului.



Turneul ”Cartea de identitate” s-a încheiat la Odorheiu Secuiesc

dec. 1st, 2019 | By
Turneul ”Cartea de identitate” s-a încheiat la Odorheiu Secuiesc

Vineri, 29 noiembrie 2019, ora 12:00, la Biblioteca Liceului ”Marin Preda” (str. Kuvar, nr.33) din Odorheiu Secuiesc, s-a încheieiat Turneul ”Cartea de identitate”, un program cultural-artistic, educativ, social și comunitar sponsorizat de Loteria Română. Astfel, prin intermediul bibliotecilor publice din cele 10 orașe ale programului – Craiova, București, Bacău, Brăila, Timișoara, Galați, Arad, Dumbrăveni-Suceava, Buftea și Odorheiul Secuiesc – , comunitățile au primit în dar peste 1000 de cărți din categoria operelor fundamentale publicate de Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei Române – FNSA, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Tracus Arte și alte edituri ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România – APLER. Aceste daruri de carte au fost marcate de conferințe și recitaluri publice. La Odorheiu Secuiesc, invitați au fost prof.univ.dr. Silviu Angelescu și acad. Mircia Dumitrescu, iar moderatorii evenimentului au fost scriitorul Dan Mircea Cipariu, vicepreședintele APLER, și conf.univ.dr. Ioan Cristescu, președintele APLER”. ”Turneul Cartea de identitate nu ar fi fost posibil fără sprijinul Loteriei Române. În cele 10 orașe unde APLER a făcut donații de carte și a susținut conferințe și recitaluri de muzică și poezie am redecoperit, în special la adolescenții care au participat la evenimentele noastre și care sunt principalii beneficiari ai donaților de carte, am redescoperit opere canonice și opere ale literaturii vii, în cărți care pot să ne asigure că literatura română este elementul central de securitate identitară.”, a  declarat scriitorul Dan Mircea Cipariu. Partenerul turneului ”Cartea de identitate” este asociația Euro CulturArt. Partenerii media sunt Radio România Cultural, Cațavencii, Observator cultural și AgențiadeCarte.ro.



Campania „Ziua în care avem timp” revine

dec. 1st, 2019 | By
Campania „Ziua în care avem timp” revine

Editura Gama își invită și în acest an cititorii să se alăture campaniei „Ziua în care avem timp”. Păstrând „regula” de la prima ediție, și în 2019, în prima săptămână din decembrie, pe 1 decembrie, Gama le propune adulților iubitori de cărți să-și ia răgazul de a petrece timpul împreună cu cei mici, departe de solitudinea ecranelor. În contextul în care dispozitivele electronice invadează tot mai mult spațiul copilăriei, Editura Gama le propune anual cititorilor să reflecteze sincer, preț de o zi, la relația pe care o au copiii noștri cu multitudinea „ecranelor”, cu acest întreg univers virtual care îi fascinează încă din primii ani de viață. Toți cei care vor să împărtășească bucuria timpului petrecut împreună cu cei dragi pe 1 decembrie 2019 sunt invitați să posteze fotografii cu ei, însoțite de hashtag-ul #ZiuaInCareAvemTimp.



Premiile Muzeului Național al Literaturii Române, ediția a XI-a

dec. 1st, 2019 | By
Premiile Muzeului Național al Literaturii Române, ediția a XI-a

Muzeul Național al Literaturii Române a decernat joi, 28 noiembrie 2019, în cadrul unei gale festive, premiile pe care le acordă anual unor personalități ale literelor și culturii românești și străine. Manifestarea, ajunsă la cea de-a XI-a ediție, își propune promovarea şi premierea celor mai importante titluri din domeniul filologiei. Lucrările premiate se referă la apariţiile editoriale din anul 2018. Prin aceste premii, Muzeul Național al Literaturii Române susține promovarea interesului pentru ediții critice, pentru zone de nișă și din ce în ce mai puțin frecventate ale cercetării literare, precum memorialistica, istoria literară, filologia clasică, eseul critic. MNLR își propune, în egală măsură, ca, prin acordarea acestor premii, să încurajeze activitatea tinerilor cercetători. Această manifestare intră în tradiţia de peste șase decenii a instituţiei. Juriul a fost  format din acad. Eugen Simion, prof. univ. dr. Mircea Martin, prof. univ. dr. Silviu Angelescu, prof. univ. dr. Caius Dobrescu, conf. univ. dr. Ioan Cristescu.



De la vest la est, de la est la vest. (Di)Viziuni poetice ale similarității după 1989

dec. 1st, 2019 | By
De la vest la est, de la est la vest. (Di)Viziuni poetice ale similarității după 1989

Miercuri, 4 decembrie 2019, va avea loc al treilea eveniment din seria de proiecte dedicate sfârșitului Cortinei de Fier și a împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Evenimentul își ia ca punct de reper contextul internațional al anului 1989, zidurile subiective ale limbajului, barierele fizice și ideologice care divid și produc noi schimbări. Căderea Zidului Berlinului, sfârșitul comunismului, valuri de emigrare, granițe deschise, bariere lingvistice și ideologice… Anul 1989, cu toate consecințele și schimbările sale, poate fi luat în considerare doar într-un context international. Autorii români Adela Greceanu, Andra Rotaru, Saviana Stănescu, Teodor Duna și Răzvan Țupa ne relatează, în cadrul evenimentului, despre experiențele personale. Discuția va fi moderată de Nona Rapotan și urmată de o lectură a poeziilor selectate. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.



Formarea continuă în economia cunoașterii – întâlnire la BCU „Carol I”

dec. 1st, 2019 | By
Formarea continuă în economia cunoașterii – întâlnire la BCU „Carol I”

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București a organizat joi, 28 noiembrie 2019, o întâlnire metodică dedicată bibliotecarilor și documentariștilor din învățământul preuniversitar din regiunea București-Ilfov, din anul școlar 2019-2020, cu tema: Problematica formării continue în economia cunoașterii. Profilul competențelor profesionale. Programul se adresează tuturor bibliotecarilor și documentariștilor din rețeaua de biblioteci școlare din regiunea București și Ilfov.  În cadrul întâlnirii s-au susținut următoarele prelegeri: Comunicarea interpersonală în context educațional și cultural – Conf. univ. Mireille Rădoi – Director General BCU „Carol I”, Etică și integritate academică – Dr. Codrin Tăut, Reprezentarea cunoașterii – de la schemele de clasificare la Web Semantic – Dr. Silvia Tomescu. Reuniunea își propune să  pună bazele unei colaborări între Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și bibliotecarii din învățământul preuniversitar.



Conferinţa ”Urbanism și urbanitate în reprezentările cartografice ale Bucureștilor până la începutul secolului XX”

dec. 1st, 2019 | By
Conferinţa ”Urbanism și urbanitate în reprezentările cartografice ale Bucureștilor până la începutul secolului XX”

Miercuri, 4 decembrie 2019, de la ora 18:00, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi vă invită la un eveniment din seria ATLAS. Conferinţele MNHCV. Dr. Toader Popescu, lector universitar în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, va susţine conferinţa intitulată „Urbanism și urbanitate în reprezentările cartografice ale Bucureștilor până la începutul secolului XX”.



Elisabeta Bogățan – Premiul OPERA OMNIA al Uniunii Scriitorilor din România

dec. 1st, 2019 | By
Elisabeta Bogățan –  Premiul OPERA OMNIA al Uniunii Scriitorilor din România

Anul 2019 înseamnă pentru Elisabeta Bogățan încununarea cu premiul OPERA OMNIA al Uniunii Scriitorilor din România, decernat la Filiala Alba-Hunedoara, în 2 noiembrie 2019 . Și nu numai atât. Tot în 2019, Elisabetei Bogățan i se acordă Premiul I „Blaise Cendrars” (Francofonie) la Concursul JEUX FLORAUX DU BEARN, a XXV-a Ediție, sub egida POЀTES SANS FRONTIЀRES, Franța, iunie 2019.