„Cartea pierdută (o poetică a urmei). Eseuri”, de Ion Mureșan
nov. 14th, 2019 | By admin
La Editura Tracus Arte va apărea volumul Cartea pierdută. Eseuri”, de Ion Mureșan, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită.
La Editura Tracus Arte va apărea volumul Cartea pierdută. Eseuri”, de Ion Mureșan, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită.
Miercuri, 13 noiembrie 2019, Teatrul Dramaturgilor Români, Muzeul Național al Literaturii Române, Teatrul de Comedie, în parteneriat cu Universitatea Hyperion și Filiala București – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România au celebrat Ziua Dramaturgiei Românești prin spectacole de teatru, dezbateri, expoziții, spectacole stradale. Proiectul a fost susținut financiar de Ministerul Culturii și a reunit numeroase personalități ale culturii românești. În sala „Iosif Naghiu” a Teatrului Dramaturgilor Români a avut loc spectacolul Iona de Marin Sorescu, coordonare scenică Victor Ioan Frunză. Lari Giorgescu, Adrian Nour și Lucian Maxim au cules ropote de aplauze din partea iubitorilor de teatru. De un real succes s-a bucurat și spectacolul Oare ne-ai iubit, Domnule Caragiale?, susținut de actorii Rodica Mandache, Marius Bodochi, Cristina Elena Moldovan, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române. Publicul prezent la această serie de evenimente a fost întâmpinat de studenții Universității Hyperion cu spectacole stradale, inspirate din opera caragialiană. Lumea lui Caragiale a făcut obiectul expoziției Lumea lui Caragiale văzută de Jiquidi – în sala „Alexandru Oprea” a MNLR. Tot la Muzeul Național al Literaturii Române a avut loc dezbaterea Dramaturgia românească azi. Comedia. Conferința a fost precedată de lansarea întregului poștal Ziua Dramaturgiei Românești. Actul I. – Romfilatelia.
Reputata pianistă Mădălina Pașol alături de laureații concursului „Valori pianistice” sunt invitații evenimentului care va încheia sezonul 2019 al Stagiunii ICon Arts@Biblioteca ASTRA. Concertul va avea loc luni, 18 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. În completarea programului bogat, de care s-a bucurat un public numeros pe cuprinsul întregului sezon, evenimentul va cuprinde un recital fermecător de pian din care vor face parte lucrări de J.S. Bach, L. van Beethoven, F. Chopin, F. Liszt, E. Grieg, G. Dinicu și A. Piazzolla. Alături de Mădălina Pașol vor interpreta: Sabina Tomulescu, Andrei Martinescu și Ștefan Buzdugan, talentați interpreți care promit să devină viitoare nume mari ale muzicii clasice românești. AgențiadeCarte.ro este partener media.
Editura Herald vă aşteaptă şi la ediţia de anul acesta a Târgului de carte Gaudeamus Radio România 2019 care va avea loc în perioada 20-24 noiembrie 2019 în Pavilionul B2, programul de vizitare a târgului fiind zilnic între orele 10.00 şi 20.00.
Perfomance-ul „The Birth of Violence”, regizat de Ioana Păun, va avea premiera internațională în cadrul Festivalului EUROPALIA România, pe 22 noiembrie 2019, ora 20.30, la Teatrul Le Phénix Scène Nationale, Valenciennes, Franța. Pentru acest proiect au lucrat artiști din România, Franța și Belgia timp de peste un an, fiecare dintre autori chestionându-și propria poziție cu privire la radicalism și violență. Echipa a lucrat cu zeci de cetățeni din România pentru a înțelege mai bine cum este inhibată și când este legitimată social violența. Spectacolul combină, în timp real, secvențe din filme documentare, din reprezentarea violenței în cultura pop și în live art, alături de elemente de psihoterapie și de imagini de arhivă despre atentate recent comise în instituții de cultură. Proiectul a pornit de la invitația Le Phénix Scène Nationale și a directorului Romaric Daurier adresată regizoarei românce Ioana Păun. Scenă națională a Franței, Teatrul din Valenciennes, a găzduit premierele celor mai importanți artiști din lumea teatrului contemporan, de la argentinianul Rodrigo García, la regizorul elvețian Milo Rau.
În perioada 9 – 23 noiembrie 2019, Galeria Galateca prezintă expoziția personală „The Secret Stories of Danube River” a artistei Oana Ionel, ultimul proiect dintr-o trilogie pe care artista a conturat-o în jurul simbolisticii celui mai relevant fluviu european. El sintetizează la nivel vizual o serie de aspecte conceptuale precum: granița ca invitație si nu ca limită, raportul dintre ziduri si punți, conexiunile culturale de-a lungul fluviului, diversitatea scenariilor epistemice existente in regiunea danubiană. Vernisajul va avea loc vineri, 15 noiembrie 2019, ora 19:00.
Miercuri, 20 noiembrie 2019, ora 18.00, Muzeul Municipiului București invită publicul să participle la vernisajul expoziției tematice de fotografie „Portretul ca biografie a inocenței. Un fotograf interbelic: Dumitru Furnică-Minovici (1897-1982)”. Evenimentul va avea loc în sala de conferință, care găzduiește noul proiect expozițional din cadrul Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici, nr. 1).
În perioada 12 noiembrie-6 decembrie 2019, Galeria Romană vă invită la o nouă expoziţie. Pe simeze veţi găsi o selecţie interesantă de lucrări de pictură clasică, românească şi străină, precum şi lucrări de pictură şi sculptură contemporană.