Nicolae Bălcescu – 200 de ani de la naștere

oct. 7th, 2019 | By | Category: Postcard

Academia Română, prin Secția de științe istorice și arheologie și Secția de filologie și literatură, organizează marți, 8 octombrie 2019, sesiunea aniversară „Nicolae Bălcescu, 200 de ani de la naştere“. Manifestarea se va desfășura în Aula Academiei Române, începând cu ora 11. Sesiunea va fi deschisă de acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române. La eveniment vor susține comunicări acad. Dan Berindei, preşedinte de onoare al Secţiei de știinţe istorice şi arheologie, acad. Victor Spinei, preşedintele Secţiei de știinţe istorice şi arheologie  – „Nicolae Bălcescu – editor de izvoare istorice“, dr. Alexandru Mamina, Institutul de Istorie ,,Nicolae Iorga“ al Academiei Române – „Realismul vizionar: Nicolae Bălcescu tactician politic“, acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură – „Iubirile şi prieteşugurile lui Nicolae Bălcescu“.

***

Nicolae Bălcescu (1819-1852), istoric, scriitor și diplomat român, rămâne unul dintre simbolurile Revoluției de la 1848. S-a remarcat drept un intelectual dedicat întru totul cauzei revoluționare, participând la elaborarea proiectului de constituție a țărilor române, și un militant în afirmarea autonomiei și pregătirea proclamării independenței, în adoptarea votului universal și împroprietărirea țăranilor.

Întemeietor al istoriografiei naționale ca știință, împreună cu Mihail Kogălniceanu, Bălcescu a elaborat, din perspectiva unui istoric pasionat, studii care au vizat analiza unor subiecte îndelung dezbătute la jumătatea secolului al XIX-lea: cauzele economico-politice ale declanșării Revoluției de la 1848, izvoarele istoriei românilor, relațiile politice dintre provinciile românești și Imperiul otoman.

Academia Română l-a ales în 2015 membru post-mortem.

 

Număr de vizualizări :322


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro