LittleLIT – Întâlnirile De Basm 2019 în cifre și întâmplări

oct. 30th, 2019 | By | Category: Postcard

Între 14 și 22 octombrie  2019 s-a desfășurat la București, dar și în județele Timiș, Brașov, Teleorman și Buzău, LittleLIT  – Întâlnirile De Basm, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, platformă de conectare a profesioniștilor din zona literaturii pentru copii (scriitori, ilustratori, editori, profesori, promotori) din România și din alte țări europene care le-a oferit copiilor ocazia de a-i cunoaște nemijlocit pe cei care au scris cărțile lor preferate; a continuat să dezvolte dialogul De Basm cu școlile și le-a prilejuit profesioniștilor din domeniu întâlniri cu miez, discuții, schimburi de experiențe și planuri de viitor. 

 

De Basm – Asociația Scriitorilor pentru copii și adolescenți, organizatorul LittleLIT, le mulțumesște tuturor celor care au contribuit la succesul acestui eveniment: publicului – copiii și adolescenșilor din școlile partenere și cei de la Bookerini, profesorii care au făcut posibile atelierele școlare și cei care au participat la workshopuri; scriitorilor, ilustratorilor și editorilor a căror curiozitate a însuflețit workshopurile și care au pus bazele Incubatorului De Basm; partenerilor fără de care multe din evenimentele cu care ați fost răsfățați timp de nouă zile nu ar fi fost posibile și, nu în ultimul rând, invitaților care ne-au împărtășit experiențele lor profesionale și de viață.

Adina Rosetti sumarizează astfel experiența: ”LittleLIT a însemnat 9 zile intense de întâlniri, dezbateri, lecturi, totul dublat de multe emoții. Am învățat multe despre literatura pentru copii de la scriitorii invitați, cărora le mulțumim că au acceptat invitația noastră – sper să ne revedem și să le putem cumpăra cărțile în traducere în limba română. Iar șoricelul LittleLIT e foarte încântat că are ce ronțăi: o antologie nou-nouță cu povești în cinci limbi europene, pe care vă invităm să o descărcați de aici.

Cum fost, pe scurt, în cifre.

7 invitați – Andreas Jungwirth (Austria), Yvonne Hergane (Germania), Makis Tsitas (Grecia), Judit Berg (Ungaria), Arina Stoenescu (Suedia) , Alex Moldovan și Brandi Bates (România);

11 scriitori De Basm – Carmen Tiderle, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Lavinia Braniște, Andreea Iatagan, Sînziana Popescu, Flavius Ardelean, Irina Mureșan, Claudiu Groza, Victoria Pătrașcu și Adina Rosetti;

12 parteneri: EUNIC România, Târgul Internațional de carte pentru copii Bookerini, Muzeul Național al Literaturii Române, Institutul Goethe, Forumul Cultural Austriac, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Fundația Culturală Greacă, Agenția Împreună, Institutul Cultural Român, Editura Arthur, Asociația Cu Alte Cuvinte, Supereroi printre noi

19 ateliere (școlare sau deschise publicului larg)

5 lecturi publice în tandem

7 workshopuri susținute de invitați

4 lansări de carte

2 vernisaje de expoziții

15 școli

40 de profesori și bibliotecari

800 de copii și adolescenți

”Totul s-a desfășurat sub tema”În Oglindă/Oglindiri” prin care am dorit să-i provocăm pe toți cei care au participat să facă un efort de oglindire. Să ne descoperim în realitate și în fanteziile noastre. Oglinda a fost spațiul in care am locuit, timp de o săptămână, iar aventurile creative au născut punți reale, dar și imaginare între toți participanții.

Așa a apărut și o antologie de texte scrise de nouă autori în cinci limbi, (marea lor majoritate) special pentru LittleLIT. Antologia „În Oglindă” a devenit un spațiu de întâlnire, de privire ochi în ochi. Un teritoriu în care scriitorii au pășit peste punți de cuvinte, au sărit peste virgule și puncte, s-au odihnit pe semne de întrebare și au născut povești în care voi, cititorii, vă puteți regăsi… sau nu. Călătorind în limbile „celorlalți”, scriitorii cuprinși în această antologie au explorat alte spații lingvistice, cu pericole și încercări, și au ajuns să se cunoască mai bine, să afle mai multe despre meșteșugul scrisului. Ce a ieșit din această aventură? Veți afla doar dacă pășiți „În Oglindă”.

Ne-a  însoțit pe tot parcursul prea-simpaticul LittleLIT căruia i se mai zice și Literonț și Sclipărache, Șoricelul albastru sau marele ronțăitor de povești. Și ne-a acompaniat o campanie jucăușă de promovare a lecturii: Cărți tatuate  – Intră în pielea literaturii. Provocarea noastră pentru copii a fost să conceapă un „tatuaj” cu acea carte din copilărie care i-a impresionat cel mai mult: schiţa unui personaj, un titlu de carte scris caligrafic, o mică pictură, un colaj, un citat. Tatuajele sunt în curs de postare pe pagina De Basm, iar câștigătorii vor fi anunțați tot acolo, în data de 3 noiembrie.

LittleLIT a însemnat să ne cunoaștem între noi și să ne recunoaștem ca scriitori, ilustratori, editori și educatori culturali. Am aflat mai multe despre ce facem, cum scriem, de ce scriem pentru copii. Am aflat că putem face împreună proiecte care să aducă povești și bucurie în viața multor copii. Cred că am câștigat cu toții din aceste întâlniri, din această oglindire pe care ne-a prilejuit-o LittleLIT. Sunt încă multe de făcut și de născut. Vreau să cred că energia #debasm nu se va risipi, ca în Cenușăreasa, la finalul balului LittleLit , ci va lucra mai departe în fiecare dintre noi pentru a duce la bun sfârșit ceea ce am visat în aceste nouă zile.” așa a arătat evenimentul prin ochii și sufletul Victoriei Pătrașcu.

 

Ne puteți urmări în continuare pe site De Basm, micro-site LittleLIT și pagina de Facebook De Basm. Vă invităm să intrați în dialog cu noi pe social media, folosind #noifacempovesti și #basmenuvorbe. ”- anunță De Basm – Asociația Scriitorilor pentru copii și adolescenți.

 

# # #

LittleLIT  – Întâlnirile De Basm

Produs de De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți

Manageri de proiect: Adina Rosetti și Victoria Pătrașcu

Co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

În parteneriat cu EUNIC România, Institutul Cultural Român, Târgul Internațional de carte pentru copii Bookerini, Muzeul Național al Literaturii Române, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Institutul Goethe, Forumul Cultural Austriac, Fundația Culturală Greacă, Agenția Împreună, Asociația Cu Alte Cuvinte, Supereroi printre noi.

 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Număr de vizualizări :426


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro