spot_img

Lansări de cinci stele la Bookfest Brașov

Au rămas doar zece zile până la ediția aniversară, a cincea, a Salonului de Carte Bookfest Brașov, care va avea loc la Aula Universității Transilvania, între 24 și 27 octombrie 2019. Timp de patru zile, brașovenii au intrarea liberă la Bookfest, pentru întâlnirea cu circa 30.000 de cărți, care vor avea reduceri spectaculoase, dar și cu unii dintre cei mai renumiți autori ai momentului. Mircea Cărtărescu, Evgheni Vodolazkin, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Denisa Comănescu, Ioana Pârvulescu, Cristian Fulaș, Maria Manolescu, Alina Pavelescu, Cătălin Pavel, Andrei Dósa, Mariana Gorczyka, Adrian Lăcătuș, Georgeta Moarcăș, Petronela Rotar, Anca Zaharia și Mihail Vakulovski sunt doar câteva dintre personalitățile care vor fi prezente la lansările și sesiunile de autografe de la Bookfest Brașov. Alături de aceștia, cărțile prezente la Salonul de Carte Bookfest Brașov acoperă toată gama de interes a publicului, de la beletristică și până la eseistică și carte de psihologie și dezvoltare personală, cu un accent deosebit pe literatura pentru copii, aflată într-o creștere accentuată în ultimii ani.

Evgheni Vodolazkin lansează Brisbane

Editura Humanitas Fiction a pregătit o întâlnire de gală cu Evgheni Vodolazkin, unul dintre cele mai mari nume ale literaturii ruse contemporane, autor al unor bestseller-uri de renume, precum Laur sau Aviatorul. Aflat în România la invitația Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (www.filtm.ro), Evgheni Vodolazkin va veni sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 13, la Bookfest Brașov, ca să-și lanseze cel mai recent roman, Brisbane, în prezența editorului Denisa Comănescu, a decanului Facultății de Litere Adrian Lăcătuș și a librarului Mihail Vakulovski. Despre cel mai recent roman, ce urmează a fi prezentat la Bookfest Brașov, Evgheni Vodolazkin spune: „Cred că mesajul romanelor mele este acesta: «Nu te lăsa pradă disperării». El se aude şi în Brisbane, în care eroul principal pierde sensul vieţii; dar viaţa e mai cuprinzătoare decât sensul ei

 

Mircea Cărtărescu vine în premieră la Bookfest Brașov

După un recent încheiat turneu internațional de prezentare a bestseller-ului Solenoid, apărut la editura Humanitas, Mircea Cărtărescu vine pentru prima dată la Bookfest Brașov ca să-și prezinte o carte de o cu totul altă factură: tripticul Melancolia, nostalgică evocare a unei copilării și adolescențe înconjurate de o atmosferă de adâncă reverie. Realistă și onirică în același timp, inconfundabil „cărtăresciană“ și totuși diferită de tot ce-a mai scris autorul, această carte despre singurătate, abandon, dragoste și eroism are toate șansele să devină un reper pentru cititorii de literatură. La lansarea și sesiunea de autografe de sâmbătă, ora 14, sunt invitați, alături de autor, scriitoarea Ioana Pârvulescu și Adrian Lăcătuș.

 

De la 15:00, scriitoarea Ioana Nicolaie va fi prezentă pentru o sesiune de autografe și lansarea volumului său Cartea Reghinei, alături de Ioana Pârvulescu și Georgeta Moarcăș. Reghina, ”un Iov transilvan”, cum a mai fost numită, este mamă a doisprezece copii, împreună cu care alcătuiește „un trup de o mie de kilograme“, plămădit din puține bucurii și insuportabilă suferință. Cititorul va întâlni cu emoție, de-a lungul romanului, diverse feluri de a înțelege realitatea: orășelul Văralia, unde se petrec întâmplările din carte, are ceva din familiarul satului Prislop, din magia ținutului Macondo și din dramatismul vieții oamenilor în comitatul Yoknapatawpha, rămânând totuși un spațiu unic, nemaiîntâlnit, descris de autoare cu o iubire nesfârșită.

 

Tineri prozatori de forță de la Polirom

Editura Polirom completează programul zilei cu două evenimente extrem de interesante pentru iubitorii de literatură românească. Primul dintre ele va începe la ora 16, și va consta în prezentarea volumelor Fâșii de rușine și După plâns, de Cristian Fulaș. Despre Fâșii de rușine, criticul literar Carmen Mușat spune că  ”romanul lui Cristian Fulaș este o cronică sui-generis a unui război personal cu instabilitatea, cu dependența, cu nesiguranța, cu demonii care bântuie existența personajului principal, un tânăr bătrân(…) Fâșii de rușine spune povestea unei dureroase și îndelungate învieri, după o dramatică peregrinare prin bolgiile infernului”. Iar criticul Bogdan Crețu spune despre cea de-a doua carte că: ”După plîns nu este numai povestea infernului de după dependenţă, a abstinenţei, a sevrajului, ci şi o carte despre literatura pe viaţă şi pe moarte, literatura ca experienţă liminală, despre tensiunea agonală dintre viaţă şi text, despre iluziile pe care literatura le oferă şi despre neputinţa ei (salvatoare!) de a oferi soluţii practice”. Pentru cea de-a doua lansare, de la 16.30, editura Polirom propune volumul Vânători-culegători, al autoarei Maria Manolescu. Lansarea va fi moderată de Iuliana Răducan, iar alături de autoare vor fi invitații Dan Ţăranu și Andrei Dósa. O incitantă incursiune în romanul Mariei Manolescu vine de la criticul Iulia Popovici: ”lumea pe care o descrie Maria Manolescu e o lume a bărbaților, doriți, răsfățați, idealizați în varianta lor eroică și inaccesibilă de cuceritori. Pentru că ne plac vânătorii, nu culegătorii, luptele scurte, nu cultivatul cu răbdare. (…)Dacă n-o cunoașteți pe Maria Manolescu dramaturga, Vânători-culegători e introducerea ideală, într-o confruntare prietenească la grătar stă o viață-ntreagă de visuri ratate.”

 

Avanpremieră din noul volum semnat Radu Paraschivescu

Îndrăgitul scriitor și traducător Radu Paraschivescu este cel care, alături de editura Humanitas, dă startul lansărilor de duminică la Bookfest Brașov, de la ora 13. Radu Paraschivescu vine la Bookfest Brașov în cadrul unui turneu de promovare a noii ediții din romanul Fluturele negru, o poveste fascinantă ce urmăreşte destinul unuia dintre cei mai controversaţi şi admiraţi artiști ai lumii,  Michelangelo Merisi, alias Caravaggio, un roman în culori tari despre glorie şi decădere, despre patimă şi îndoială, despre vină şi iubire. După dialogul dintre Radu Paraschivescu și Adrian Lăcătuș despre romanul Fluturele negru, va urma o avanpremieră din Omul care mută norii. Șapte povestiri, roman care va fi lansat de Radu Paraschivescu și editura Humanitas la Târgul Gaudeamus.

În continuare, de la 14, editura Polirom a programat lansarea volumului  Dincoace și dincolo de tunel. 1945, de Mariana Gorczyka. Romanul Marianei Gorczyka este una dintre puținele cărți din literatura română din care se pot afla amănunte despre viața unei comunități săsești transilvane, sever diminuate numeric după al Doilea Război Mondial, în timpul regimului Ceaușescu și în anii ’90. Dincoace și dincolo de tunel. 1945 este un roman despre multiculturalitate și memorie.

 

De la Arheologia iubirii la Sindromul Stavroghin

Editura Humanitas îi așteaptă, de la 14.30, pe cei pasionați de istorie și de literatură pentru un moment special: lansarea cărții lui Cătălin Pavel  Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal, urmată de o sesiune de autografe. ”Studiile de caz propuse în acest volum arată că dragostea n-a apărut odată cu romanul. (…)  De la mormântul lui Adam și al Evei la cele ale soldaților din Primul Război Mondial, de la papirusul orfic de la Mangalia la inscripțiile dintr-un bordel pompeian, cititorul e invitat să participe la un experiment neobișnuit în dinamica istoriografică a iubirii. Nu prin genealogii culturale, ci prin murdărirea sistematică a mâinilor–ca în arheologie“ afirmă autorul, care va fi însoțit la lansare de istoricul Ovidiu Savu, director adjunct al Muzeului Casa Mureșenilor din Brașov.

Lansarea volumului Alinei Pavelescu, Sindromul Stavroghin, apărut la editura Humanitas, de la ora 15, este evenimentul culminant al zilei de duminică la Bookfest Brașov. Alături de autoare, vor mai fi prezente la spațiul de lansări scriitoarele Petronela Rotar și Anca Zaharia. Sindromul Stavroghin este o poveste replicabilă oricând în realitatea zilelor noastre: sub aparența unui scriitor veleitar, în prezent pensionar inofensiv, retras într-o existență banală, Septimiu Făcăleanu ascunde un trecut întunecat, de milițian și paznic la penitenciarul din orașul S. Confesiunea lui publică va declanșa o avalanșă de reacții ale unor foști torționari, care vor fi exploatate pe larg de întreaga presă românească.

 

Programul complet al evenimentelor din cadrul Salonului de Carte Bookfest Brașov va putea fi consultat în curând pe www.bookfest.ro.

Bookfest Brașov va putea fi vizitat între orele 10:00 și 20:00.

Intrarea va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia.

 

Salonul de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România și librăria „La noi acasă”, sub egida Federației Editorilor din România.

 

Parteneri: Primăria Municipiului Brașov, Facultatea de Litere (Universitatea Transilvania Brașov).

 

Parteneri media: Transilvania Expres, mytex.ro, Radio Guerilla Brașov, Brașov TV, brasovtv.com, Bună Ziua Brașov, Monitorul Expres, Biz Brașov, newsbv.ro, Brașov Metropolitan

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508