Institutul de Istoria Artei „George Oprescu“ din București – 70 de ani de la fondare –

oct. 18th, 2019 | By | Category: Postcard

Luni, 21 octombrie 2019, Academia Română, prin Secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual, organizează  sesiunea aniversară „Institutul de Istoria Artei «George Oprescu»– 70 de ani de la fondare“. Manifestarea se va desfășura în Aula Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125,  începând cu ora 10. Sesiunea va fi deschisă de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual, și de prof. Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu“.

Personalitatea și activitatea acad. George Oprescu, fondator al institutului în anul 1949, vor fi evocate în prezentările prof. Adina Nanu, prof. Mihai Sorin Rădulescu și prof. Vlad Țoca, cât și în cercetările dr. Irina Andreescu-Treadgold și dr. Ioana Vlasiu. Intervențiile relevă modul în care profesorul Oprescu a influențat fundamental primele două decenii de funcționare a Institutului.

 

Evenimentul va continua cu o conferință națională, dedicată noilor perspective asupra evoluției istoriei artei românești și a cercetării în domeniul artelor vizuale, găzduită în spațiul Academiei Române și la sediul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu“ din București, în perioada 21-22 octombrie 2019.

 

Istoric și critic de artă, împătimit colecționar, acad. George Oprescu (1881-1969) a devenit membru al Academiei Române în anul 1938. Zece ani mai târziu, a fondat institutul care astăzi îi poartă numele, cu scopul de a încuraja cercetarea artistică multidisciplinară, studiul arhitecturii din perioadele medievală, modernă şi contemporană, analiza manifestărilor artelor spectacolului, contribuind astfel la structurarea și îmbogățirea istoriei artei din România.

 

George Oprescu a fost un erudit şi un om cu vocaţie organizatorică. Experienţa şi o intuiţie sigură a valorilor i-au permis să joace rolul de formator. Cu o capacitate formidabilă de a recunoaște talentul şi vocaţia, a ghidat activitatea din institut stimulând explorarea arhivistică şi de teren, vizând întotdeauna înzestrarea institutului cu resurse documentare diverse.

 

 

Număr de vizualizări :470


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro