spot_img

Festivalul Internațional „Serile de chitară”, ediţia a IX-a

Cea de a noua ediţie a „Serilor de chitară”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, aduce la Bucureşti 18 artişti din 4 ţări într-o sărbătoare a instrumentului care cuprinde 9 concerte, 6 masterclass-uri, o conferinţă şi un concurs online. Ca în fiecare an, 3 dintre cei mai importanţi chitarişti ai lumii, Pablo Márquez, Rafael Aguirre şi Rémi Jousselme vor concerta în frumoasa Aulă a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, iar artişti români de certă valoare vor încânta publicul din Bucureşti în recitaluri care vor îmbina muzica, poezia şi artele vizuale. De la instrumentele de epocă la muzica contemporană, de la lucrări de mare popularitate la piese cântate în primă audiţie absolută, noua ediţie a „Serilor de chitară” celebrează diversitatea şi versatilitatea unui instrument cu o voce inconfundabilă. Proiectul, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, vine din nou în întâmpinarea tinerilor chitarişti talentaţi cu 36 de locuri disponibile la cursurile gratuite de masterclass de la Universitatea Naţională de Muzică, două gale desfăşurate la Palatul Şuţu şi un concurs online unic în România („Bursa Kitharalogos”) în urma căruia se vor oferi premii în valoare totală de peste 2000 de euro şi o conferinţă dedicată tuturor iubitorilor chitarei. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi www.facebook.com/kitharalogos sau www.seriledechitara.ro . Intrarea la concerte este liberă şi se face pe bază de rezervare, scriind la kitharalogos@gmail.com . La concertele de la Palatul Suţu şi Tinerimea Română, intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, iar la concertul de la Muzeul Naţional „George Enescu” intrarea costă 6 RON, biletele fiind disponibile la intrare.

Concertele din Aula Bibliotecii Centrale Universitare vor putea fi urmărite în direct, online şi pe enjoytv.ro şi platformele de facebook şi youtube ale enjoy tv Romania.

Proiect co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos

Sponsori: Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale; GSR Audit & Expertise; Tecnoservice Equipment SRL; Savarez.

Parteneri: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Institutul Cervantes, Institutul Maghiar din Bucureşti-Institutul Balassi, Muzeul Naţional „George Enescu”, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Fundaţia ACCUMM, ICon Arts Transilvania 2020, Athenee Palace Hilton Bucharest.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Observator Cultural, Agenţia de Carte.ro, Radio Clasic, Liternet.ro.

         

Program complet

CONCERTE

 

30 octombrie / „Gala extraordinară a chitariştilor în afirmare” (Ovidiu Pintilie, Paul Tudora, Daniel Ciocan), Palatul Suţu, în cadrul Stagiunii muzicale „Iosif Sava” a Fundaţiei ACCUMM, ora 19

 

31 octombrie / Recital „Musica de los seres imaginarios”

 Costin Soare – chitară, cu participarea actriţei Monica Odagiu şi a artistului vizual Răzvan Anghelache (live painting); în program, lucrări în primă audiţie absolută de: Gabriel Mălăncioiu, Sebastian Androne, Şerban Marcu, Sebastian Ţună, Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu; 

Aula Palatului Cantacuzino, Muzeul Naţional „George Enescu”, ora 18;

 

1 noiembrie / Recital “Chitarele bine temperate-Impresii latino-americane”

Duo Iancu-Lobonţ (Olivia Iancu-Claudiu Lobonţ) / chitare cu 8 corzi

în program: Castelnuovo-Tedesco, Assad, Lauro, Rodrigo, Piazzolla

Sala Auditorium a Institutului Cervantes, 1 noiembrie, ora 19;

 

2 noiembrie / Recital Rafael Aguirre (Spania)

 în program: Bach, Giuliani, Albeniz, Tárrega ş.a.

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, ora 19

Concert transmis în direct, online, pe site-ul enjoytv.ro şi platformele de facebook şi youtube ale enjoy tv Romania

 

3 noiembrie / Recital de muzică şi poezie renascentistă şi barocă

Nicolae Szekely (vihuela, chitară barocă, lăută renascentistă, archlute) – cu participarea actriţei Monica Odagiu

Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”, ora 19

 

6 noiembrie / Gala “Bursa Kitharalogos

/ participă câştigătorii primului concurs chitaristic online din România, ed. a  II-a / Palatul Suţu, în cadrul Stagiunii muzicale „Iosif Sava” a Fundaţiei ACCUMM, 

ora 19

 

8 noiembrie / Recital “Musica dell’Amicitia”

Vlad Maistorovici (vioara) – Costin Soare (chitara)

 în program: de Falla, Schubert, Villa-Lobos, Piazzolla, Maistorovici

Sala Auditorium a Institutului Cervantes, ora 19

 

9 noiembrie / Recital Rémi Jousselme (Franţa)

în program: Narvaez, Fuenllana, de Falla, Turina, Gershwin, Villa-Lobos, Rodrigo, Ourkouzounov

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, ora 19

Concert transmis în direct, online, pe site-ul enjoytv.ro şi platformele de facebook şi youtube ale enjoy tv Romania

 

10 noiembrie / Recital Pablo Márquez (Argentina)

în program: da Milani, Krebs, Schubert, Ginastera 

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, ora 19

Concert transmis în direct, online, pe site-ul enjoytv.ro şi platformele de facebook şi youtube ale enjoy tv Romania

 

MASTERCLASS

 

31 octombrie / masterclass Mihai Cojocaru

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 10-13

 

3 noiembrie / masterclass Rafael Aguirre

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 10-14

 

4 noiembrie / masterclass Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 15-18

 

7 noiembrie / masterclass Tudor Niculescu

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 13-16

 

8 noiembrie / masterclass Rémi Jousselme

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 12-16

 

9 noiembrie / masterclass Pablo Márquez

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 12-16

 

CONFERINŢĂ

8 noiembrie / Conferinţa pe teme muzicologice, desfăşurată la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 10-12

  • asoc. dr. Mihai Cojocaru: „Sisteme de transcripţie la chitară”
  • dr. Tudor Niculescu: „Ipostaze tehnico-interpretative chitaristice în creaţia compozitorului Mauro Giuliani”

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508