Miercuri, 16 octombrie 2019, ora 17:00, la Teatrul Municipal ”Bacovia” din Bacău, în cadrul celei de-a XXIV-a ediții a Simpozionului Național de Estetică organizat de Centrul Cultural ”George Apostu”, va fi prezentat programul ”Cartea de identitate” ce constă într-o donație de carte realizată de APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România), urmată de o conferință susținută de academicienii Răzvan Theodorescu, Mircia Dumitrescu și conf.univ.dr.Ioan Cristescu, președintele APLER, moderată de Gheorghe Geo Popa, directorul Centrului Cultural ”George Apostu”. ”Cartea de identitate” este un program cultural-artistic, educativ, social și comunitar sponsorizat de Loteria Română prin intermediul căruia comunitățile din 10 orașe ale României au un acces democratic la resurse și opere culturale, artistice și identitare, de patrimoniu cultural național și din categoria operelor fundamentale. Astfel, comunitățile primesc în dar peste 1000 de cărți din categoria operelor fundamentale publicate de Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei Române – FNSA, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Tracus Arte și alte edituri ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România – APLER. Partenerul turneului ”Cartea de identitate” este asociația Euro CulturArt. Partenerii media sunt Radio România Cultural, Cațavencii, Observator cultural și AgențiadeCarte.ro.
Turneul „Cartea de identitate” va ajunge și în orașul Bacău pe data de 16 Octombrie 2019, acest eveniment derulându-se în cadrul Simpozionului Național de Estetică organizat de Centrul de Cultură „George Apostu” (16-18 Octombrie a.c.). Organizatorii turneului vor construi acest eveniment în jurul monumentalei lucrări „ARTA DIN ROMÂNIA, din preistorie în contemporaneitate” (vol. I-II, Editura Mega și Editura Academiei Române, 2019), coordonată de Acad. Răzvan Theodorescu și Acad. Marius Porumb. Autorii celor două volume, care însumează peste 2.000 de pagini și peste 2.500 de imagini color, „se prezintă înaintea cititorilor cu rodul cercetarilor a două generații, cu speranța că paginile noastre vor așeza mai convingător acest domeniu de artă alături de cel literar, dramatic sau muzical, conturând un profil distinct al <>” (Acad. Răzvan Theodorescu).
Bogatul material ilustrează un excepțional tezaur artistic al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor și performanțelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, ce pun în valoare fenomenul artistic românesc în conexiunile sale cu lumea europeană. Lucrarea „ARTA DIN ROMÂNIA, din preistorie în contemporaneitate“ apare în colecția „Civilizație românească“, proiect editorial inițiat de Academia Română în anul 2018 și dedicat Centenarului Marii Uniri a tuturor românilor, din care au apărut până acum peste 20 de volume. Ea conține cele mai reprezentative studii și cercetări din domeniul istoriei artelor efectuate în mediul academic și oferă o frescă a evoluției și performanțelor fenomenului artistic din spațiul românesc.