Vineri, 27 septembrie 2019, ora 12:00, la Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” (str. Mihail Kogălniceanu nr.9) din Craiova, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, s-a lansat Turneul ”Cartea de identitate”, un program cultural-artistic, educativ, social și comunitar sponsorizat de Loteria Română prin intermediul căruia comunitățile din 10 orașe ale României au un acces democratic la resurse și opere culturale, artistice și identitare, de patrimoniu cultural național și din categoria operelor fundamentale. Invitați au fost prof.univ.dr. Silviu Angelescu și prof.univ.dr. Nicolae Panea, iar moderatorii evenimentului: scriitorul Dan Mircea Cipariu, vicepreședintele APLER, și Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Județene ”Alexandru și Aristia Aman”. ”Cartea de Identitate este un program care vine de la București. Le suntem recunoscători partenerilor. Nota 10 pentru acest proiect. Domnul academician Basarab Nicolescu m-a întrebat de unde vine ideea acestui proiect pentru că i se pare o idee senzațională și nu ar trebui implementată numai în România, ci și în alte țări. În sală sunt mai mult copii, cărțile pe care le vor prezenta partenerii noștri de la București sunt ușor superioare nivelului lor de înțelegere, însă cărțile nu sunt un lucru rău. Fiului meu îi spun că o carte este un tweet mai lung sau o postare de pe facebook care se repetă pentru că sunt tăguite diferite personaje în acea carte care cumva îți fac viața mai frumoasă și te ajută să te dezvolți. Le mulțumesc invitaților care sunt aici, în principal pentru a promova cărțile din această colecție, dar și pentru a promova lectura în rândul copiilor și tinerilor. Pentru anumite instituții din țară este un chin să procure carte nouă, iar această caravană vine să umple acele goluri de pe rafturile instituțiilor pentru că nu există bani. Domeniul cultural este un domeniu care în general suferă de o lipsă acută a finanțărilor, însă punctual sunt și instituții fericite. La noi bugetul de achiziții din acest an depășește 600 de mii de lei, este o sumă imensă în comparație cu a altor instituții din țară. Nu am o statistică clară, dar aproximativ o treime din buget se varsă către cărțile dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani. ”, a spus Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Județene ”Alexandru și Aristia Aman”. Prin intermediul bibliotecilor publice din cele 10 orașe aleTurneului ”Cartea de identitate” – Craiova, București, Bacău, Brăila, Timișoara, Galați, Arad, Dumbrăveni-Suceava, Satu Mare și Odorheiul Secuiesc – , comunitățile primesc în dar peste 1000 de cărți din categoria operelor fundamentale publicate de Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei Române – FNSA, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Tracus Arte și alte edituri ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România – APLER. Partenerul turneului este asociația Euro CulturArt. Partenerii media sunt Radio România Cultural, Cațavencii, Observator cultural și AgențiadeCarte.ro .