Noi parteneri, noi premii la ediția a X a a Concursului “Drumul spre celebritate”

sept. 13th, 2019 | By | Category: Postcard

Noi parteneri se alătură Concursulului “Drumul spre celebritate” ediția a X-a, concurs organizat la Palatul Mogoșoaia de: Asociația “Pro Valores”, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă”, Radio România Cultural, Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Pentru tinerii pianiști, profesioniști sau iubitori ai intrumentului cu claviatură, care se vor întrece între 25 – 27 octombrie 2019, apar noi mize: câștigătorul Trofeului Dan Mizrahi, pe lângă, premii în bani, un concert cu Orchestra de Cameră Radio și recitaluri în spații culturale importante, la invitația Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, va fi prezent în luna august 2020, la cea de-a XVI a ediție a Concursului Internațional de la Tokyo, organizat de Romanian Music Society, condusă de doamna Kazuko Shimada.

Noi parteneri vor asigura consistența premiilor. Aceștia sunt: Samsung, Orange, Federația Comunităților Evreiești din România.

De asemenea, apar noi premii specialeoferite de Institutul de Arte, condus de pianista Mădălina Pașol, care organizează și Concursul “Valori pianistice”. La Categoria  Profesioniști: Premiul Excelenței Stilistice, în valoare de 450 lei, iar la Categoria Iubitori ai pianului: Premiul “Ghici muzical”, în valoare de 150 lei.

Premianții ediției a X a a Concursului “Drumul spre celebritate” vor primi și produse oferite de SC HEIDI CHOCOLAT SA.

Concursul “Drumul spre celebritate”, este singura confruntare muzicală din România care în afara unor premii în bani, creează trambuline de promovare a tinerilor muzicieni, câștigătorul trofeului fiind invitat să susțină un concert în cadrul stagiunii 2019 – 2020 a Orchestrei de Cameră Radio (sala Radio), precum și recitaluri pe scene importante, în cadrul unui turneu național.

Totodată laureații la cele 14 categorii de vârstă vor putea evolua în cadrul unor gale care se vor defășura în diverse spații culturale din țară.

În acest an concurenții vor fi împărțiți pe 14 grupe de vârstă și în două mari categorii: profesioniști și iubitori ai pianului, iar in juriul de specialitate se regăsesc nume importante ale artei sunetelor.

Regulamentul complet și condițiile de înscriere pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/drumul-spre-celebritate-regulament/

Co-organizatori: Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Asociația Culturală “Pro Valores”, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunitățti la tine acasă”, Orchestrele și Corurile Radio

Sponsor Principal: Samsung

Sponsor: Glove Technology Romania

Parteneri: Fairvalue Consulting, Institutul de Arte, SC HEIDI CHOCOLAT S.A., Orange, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania, Senia

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Radio Trinitas, Observator Cultural, JurnalMM.ro, AgentiadeCarte.ro, Romania Pozitiva.roBucuresteni.ro, Roportal 

 

Număr de vizualizări :228


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro