Pentru majoritatea scriitorilor ruși din secolul 19, dar și de la începutul veacului următor trimiterile la Biblie, mai ales la Noul Testament, erau de la sine înțelese, indiferent dacă erau credincioși practicanți sau indiferenți față de religie. Ortodoxia era nu numai religia poporului, dar și o afacere politică a țarilor. Sufletul rusesc era de neconceput fără credința în Dumnezeu, care îi lega pe cei de sus de cei de jos. Chiar dacă în cercurile aristocratice aveau loc discuții mai mult sau mai puțin libere despre religie și chiar dacă socialiștii vremii se străduiau să-i „trezească” pe ruși din ceea ce ei credeau că era letargia religioasă a poporului, treburile astea nu aveau efect asupra unei populații în care majoritatea era analfabetă, iar procesiunile conduse de preoți erau urmate nesmintit de poporeni.
Turgheniev nu se omora cu credința în Dumnezeu, dar asta nu se aplică și personajelor lui. Pînă și cele mai atinse de raționalismul franțuzesc al epocii și mai dornice de progres dintre figurile romanelor sale au ceva profund religios în ele. Uneori de-a dreptul tragic. Totuși, cel mai adesea credința e cea care le ajută să iasă din criza în care ajung, împinse de hybrisul lor.
Pentru Gogol, cel din tinerețe, mai interesante sînt moravurile tincturate de religie, decît credința propriu-zisă. El e cel care-și permite să remarce în povestirile sale că în spatele ortodoxismului rusesc se ascund vechi superstiții populare și că sub aerul de apărător al văduvelor și al orfanilor, Cicikov, cumpărătorul de suflete moarte, transformă ortodoxia însăși într-o afacere pînă la un punct înfloritoare. Criza religioasă prin care a trecut Gogol, spre sfîrșitul vieții poate fi un semn că autorul Sufletelor moarte l-a descoperit tragic pe Dumnezeu. Mai exact, că Gogol a scris critic despre credința personajelor sale cu un sentiment de vinovăție care s-a agravat în timp.
Dar cea mai spectaculoasă dintre întoarcerile la religie ale marilor scriitori ruși rămîne cea a lui Dostoievski. Din simpatizant al socialiștilor și al liberalilor timpului, scriitorul grațiat de țar cînd ajunsese în fața plutonului de execuție, și trimis apoi în Siberia, își descoperă credința și naționalismul și afirmă în romanele sale că, fără credință, rușii sînt condamnați la disoluție.
Mai tîrziu un pic, Tolstoi a fost un scriitor care credea în ortodoxia rușilor, dar s-a pus împotriva bisericii, de unde i s-a tras afurisenia. Așa cum se va vedea în episodul următor.
Cristian TEODORESCU