Aventurile literare ale Bibliei (3) Relația specială a lui Tolstoi cu Iisus
sept. 19th, 2019 | By admin
În jurnalul său Tolstoi recunoaște smerit că douăzeci de ani din viața sa au fost închinați vanității și viciilor. Asta începînd din primii ani ai adolescenței sale. Pînă la 14 ani însă, spune tot el, a fost perioada inocenței. Apoi pînă la 35 de ani, Tolstoi s-a umplut de păcate, chiar dacă primise o educație tradițională, în care religia avea un rol cît se poate de important.
Adolescentul nărăvaș, ulterior tînărul vital Tolstoi nu s-a mai sinchisit de învățăturile ortodoxe primite. La fel ca tinerii ofițeri ruși din Război și pace trăiește periculos, preacurvește, face datorii la jocuri de cărți, continuînd astfel cu brio o tradiție din familiile aristocratice importante, cum era și aceea al cărei vlăstar era. Tolstoi se căiește la bătrînețe de păcatele sale, dar dacă în acei douăzeci de ani pe care-i repudiază n-ar fi trecut prin atît de multe, probabil că opera lui ar fi fost cu totul alta.
Dacă nu cunoști viața cu păcatele și cu viciile ei, ca Sfîntul Augustin în tinerețe, n-ai nici motive de căință și nici, mai ales, motive să scrii proză. Decît eventual o proză scorțos-moralizatoare, pe care n-o citește nimeni. Dacă n-ar fi fost aceste două decenii de purgatoriu terestru, cu incursiuni într-un iad pămîntesc al desfrînaților, cu amintirile lor picante, Tolstoi n-ar fi ajuns ceea ce este, la fel cum Dostoievski n-ar fi scris Jucătorul, dacă n-ar fi fost un pătimaș-vicios al ruletei. Nu cea rusească.
