spot_img

„Cărți deschise pentru minți deschise”, a XI-a ediție a campaniei naţionale „Te așteptăm în librărie!” 2019

Suntem cu toții în căutarea sensului vieţii. Toţi ne dorim o viaţă împlinită iar scopul suprem al acesteia este fericirea Noastră și a semenilor noștri. Indiferent că vorbim despre necesitatea regăsirii dimensiunii spirituale ca reper în frumoasa călătorie a omului către sine, despre armonia și echilibrul din propria viață sau din relația de cuplu,sau cum să creștem copii frumoși și sănătoși prin parentaj conștient. Cărțile pot schimba vieți. Cartea este un instrument esenţial pentru educaţie. De-a lungul celor unsprezece ediții derulate până în prezent,  Campania Te așteptăm în librărie și-a atins obiectivul principal, acela de a cultiva obiceiul cititorilor pentru lectură, de a transforma lectura într-un stil de viață firesc, autentic și de normalitate. Campania a pornit de la ideea repoziționării librăriei tradiționale ca un loc primitor și deschis, ca un spațiu magic în care librarul facilitează întâlnirea cititorului cu cartea și face ca această experiență să fie specială de fiecare dată. În perioada 1 august – 1 noiembrie 2019, Editura Herald împreună cu librăriile partenere, îți oferă șansa să redescoperi cât de importantă este lectura în viața și în dezvoltarea noastră personală și modul în care cărțile ne pot ajuta să ne cunoaștem mai bine. Cărțile ne pot face mai buni, mai înțelegători, mai înțelepți, si, de ce nu, să avem propria noastră viziune despre lume și viață. 

„Cărti deschise pentru minti deschise” va rămâne întotdeaun acel mai bun și mai sincer îndemn pentru a considera lectura ca un mod de autocunoaștere, de redescoperirea identității și a propriilor valori, o sursă inepuizabilă de inspiratie si înțelepciune. Pentru că suntem împreună în acest demers de căutare a celor mai relevante răspunsuri la întrebări existențiale, precum:  Cum să ne trăim viața de zi cu zi în armonie cu noi înşine şi cu ceilalţi? Cum ne găsim calea în viată? am adus pe rafturile librăriilor o colecție de 30 de lucrări care să motiveze și să inspire.

Descoperă acum doar în librării, reducerea de 20% aplicată la titluri precum Arta de a trăide William Hart, Benedictus Deus de Meister Eckhart, Căi ale fericirii de Joseph Campbell, Dieta spirituală de Allan Percy, Muntele tăcerii de Kyriacos Markides, Mathnawi de Rumi, Povestea filosofiei de Will Durant, Pe tărâmul fantomelor înfometate de Gabor Mate.

Fie că esti în căutarea celor mai importante răspunsuri despre lume și viață, fie vrei să petreci o oră de liniște departe de agitația cotidiană, în compania unei muzici ambientale și a unei cești de ceai, nu uita că în librărie poti găsi surse sigure şi valoroase de cunoastere. Să te bucuri de experienţa unică pe care azi o presupune librăria înseamnă, înainte de toate, să înveți să valorizezi și să te valorizezi.

Parteneri: Farmec, Dacia Plant, Deja Vu Natural, Gold FM, Radio România Cultural, București FM, Radio 3Net „Florian Pittiș”, Radio Seven, Radio Tanănana, Radio Deea, Radio România Cluj, Radio România Timișoara, Radio România Târgu Mureș, Itsy Bitsy, Radio Iași, Radio Brașov, TVR Timișoara, Apollonia TV, Canal 33 România, BiziLive TV, România Liberă, Click! pentru femei, Casa mea, AdPlayers.ro, 4arte, Agenția de carte, Noua Acropolă, Bookaholic, Bookuria, Bookblog, Bookhub, Booknation, Drumul spre centru, Filme-Cărți, Literatura pe tocuri, IQool, LiterNet, Rabbit Media, Gratuitor, Raftul cu idei, România Pozitivă, Serial Readers, Recenzii Cărţi, Citeşte-mă, Sfatul părinților, Sunt Pitic, GOKID!, ZMEU București, Cinemagia, Gândeşte Pozitiv, Gândurile dintre pagini, Rândurile Evei, Calea către carte, Cabala pentru toţi, Andreea Marc.

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508