Festivalul ICon Arts Transilvania a debutat cu două concerte spectaculoase la Mediaș și Biertan
iul. 25th, 2019 | By admin
Ediția a XVII-a a Festivalului ICon Arts Transilvania a debutat luni seară la Mediaș prin concertul de excepție susținut de Musica Ricercata și soprana Rodica Vică, în fața unui public pe cât de numeros, pe atât de entuziast. Concertul, intitulat „BarockIn’ Transylvania” a avut loc în incinta Bisericii fortificate „Sf. Margareta” și s-a desfășurat sub semnul Revelației, una dintre temele Ediției 2019. Despre cum a fost la deschidere și amănunte despre programul săptămânii în curs, în rândurile ce urmează. Cuvântul înainte a aparținut lui Sebastian Gheorghiu, directorul Festivalului care a ajuns anul acesta la Ediția cu numărul 17. A vorbit despre programul bogat, diferit de la an la an, la ediția aceasta 12 localități găzduind evenimente aproape în fiecare zi în perioada 22 iulie – 10 august 2019.