spot_img

Silviu Purcărete – Doctor Honoris Causa al UNATC „I.L. Caragiale”

Marți, 2 iulie 2019, sub auspiciile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti,  se va sărbători în ceremonie universitară publică, acordarea titlului de Doctor Honoris Causa regizorului Silviu Purcărete. Ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa va avea loc în Sala Ileana Berlogea, UNATC (str. Matei Voievod, nr. 75 – 77), începând cu ora 11:00.

Silviu Purcărete s-a născut în 5 aprilie 1950 în București. A absolvit secția de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, în anul 1974, la clasa profesorului Valeriu Moisescu. După absolvirea facultății, a colaborat cu mai multe teatre din țară printre care: Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Dramatic din Constanța, Teatrul Mic din București, Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. Numele său este legat în primul rând de Teatrul Național din Craiova. Aici, a montat numeroase spectacole care au participat la festivaluri din întreaga lumea (Avignon, Edinburgh, Tokio, Melbourne, Montreal, Glasgow, Varna etc.).

A devenit cunoscut nu numai pentru regia spectacolelor de teatru, cât și pentru a celor de operă. În străinătate, a colaborat cu instituții importante precum: Wiener Staatsoper, Opera Bonn, Scottish Opera sau Teatrul Dramatic din Beersheva (Israel).

Silviu Purcărete și-a demonstrat talentul și în cinematografie. „Undeva la Palilula” (2012) este primul său lungmetraj, în realizarea căruia au fost implicate nume importante din lumea teatrului și a cinematografiei din România. Filmul a primit trofeul pentru Cel mai bun lungmetraj de debut la Festivalul Filmului Sud-Est European – SEEFest, Los Angeles, 2013.

A pus în scenă și spectacolul de teatru de animație „Cenușăreasa”, o montare de succes și totodată longevivă (aproximativ 20 de ani) din repertoriul Teatrului Țăndărică din București. Premiera a avut loc în 1990.

Silviu Purcărete s-a dedicat și activității didactice. În perioada 1991 – 1995, a revenit la IATC, de data aceasta în calitate de cadru didactic la catedra de Regie. În anul 1996, a devenit director al Centrului Dramatic din Limoges, unde a creat și o școală pentru tineri actori.

În 2002, acesta a înființat propria sa companie teatrală. Din 2003, este membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa.

Dintre numeroasele distincții naționale și internaționale pe care le-a primit, amintim doar câteva: Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor 2000, Premiul de Excelenţă la Gala Premiilor UNITER 2010, Premiul Academiei Române pentru anul 2012.

Din 2 iulie 2019, în palmaresul regizorului Silviu Purcărete se va adăuga și titlul de Doctor Honoris Causa din partea UNATC „I.L. Caragiale”.

 

Silviu PURCĂRETE

 

S-a născut pe 5 aprilie 1950, la București. A absolvit secția de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în anul 1974. În primii ani de carieră, a avut colaborări cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț și Teatrul Dramatic din Constanța. Din anul 1978 a devenit angajat al Teatrului Mic, unde montează piese semnate de clasicii dramaturgiei universale. În paralel, și-a urmat cariera didactică devenind profesor la IATC. În 1992 a fost numit Director Artistic al Teatrului Bulandra.

Activitatea sa regizorală este marcată, mai ales, de colaborările cu Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. Aici a montat unele dintre cele mai apreciate spectacole ale sale, care au participat la importante festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokio, Melbourne, Montreal, Glasgow, Varna ş.a.).

În 2002 înființează propria sa companie teatrală. Iar din 2003, este membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa.

Este recunoscut pentru realizarea în străinătate a unor spectacole de operă impresionante: La Bohème de Giacomo Puccini (Essen), Parsifal de Richard Wagner (Scottish Opera), Roberto Devereux de Gaetano Donizetti (Wiener Staatsoper), Castor et Polux de Jean-Philippe Rameau (Opera Bonn), Îngerul de foc de Serghei Prokofiev (Csokonai Theatre Debrecen).

A cochetat cu cinematografia, Undeva la Palilula (2012) fiind lungmetrajul său de debut, un proiect grandios care obține șase premii la Gala GOPO, dar și trofeul pentru Cel mai bun lungmetraj de debut la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Filmului Sud-Est European (SEEFest), desfășurat la Los Angeles în 2013. Cel de-al doilea film, Cenușăreasa, a fost realizat în anul 2014.

Pentru prodigioasa lui activitate artistică a fost răsplătit cu numeroase premii, printre care: Premiul Naţional pentru Teatru (pentru piesa „Campiello” de Goldoni, 1986); Premiul criticii şi Premiul pentru excelenţă artistică al Fundaţiei Hamada (Festivalul Internaţional de la Edinburgh, 1991); Premiul pentru cel mai bun spectacol străin la Festivalul Americilor de la Montreal (1993); Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai bună regie teatrală (1995); Premiul criticii la Festivalul de Teatru de la Dublin (1996); Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor (2000); Premiul Special al juriului la Festivalul Internaţional Shakespeare, Gdansk (2006). Se numără printre laureații Premiilor Academiei Române pentru anul 2012, primind Premiul Aristizza Romanescu în domeniul artelor spectacolului pentru montarea „Conu’ Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale, TNB, 2012.

 

Spectacole de referință în România

Jurnalul unui nebun de N.V. Gogol, IATC București, 1974

Romeo şi Julieta de William Shakespeare, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, 1974

Răsplata de Ghiță Barbu, Teatrul de Stat Constanța, 1974

N-am ucis de Julien Duvivier, Teatrul de Stat Constanța, 1975

Miles Gloriosus de Plaut, Teatrul Dramatic din Constanţa, 1976

Legendele Atrizilor, adaptare după Eschil, Sofocle, Euripide, montare în spaţiul natural al ruinelor cetăţii Histria, 1978

Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux, Teatrul Mic, 1978

Se ridică ceața de Florin N. Năstase, Teatrul Mic, 1979

O șansă pentru fiecare de Radu F. Alexandru, Teatrul Foarte Mic, 1979

Se ridică ceața de Florin N. Năstase, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Timișoara, 1980

Stop pe autostradă de Aldo Nicolaj, Teatrul Foarte Mic, 1980

Baladă Cotidiană de Tudor Arghezi, Teatrul Foarte Mic, 1981

Hecuba de Euripide, Teatrul Dramatic din Constanţa (Premiul ATM pentru regie), 1981

Diavolul şi Bunul Dumnezeu de Jean Paul Sartre, Teatrul Mic, Premiul ATM, 1981

Politica de Theodor Mănescu, Teatrul Foarte Mic, 1982

Richard al III-lea de W. Shakespeare, Teatrul Mic, 1983

Trestia gânditoare de Theodor Mănescu, Teatrul Foarte Mic, 1984

Cu tot ce am aparțin acestui pământ de Nicolae Dragoș, Teatrul Mic, 1984

Mielul turbat de Aurel Baranga, Teatrul Mic, 1985

Aventura unei arhive de Theodor Mănescu, Teatrul Foarte Mic, 1986

Il Campielo (Piaţeta) de Goldoni, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, premiul ATM, 1986

Astă seară stau acasă de Dorin Antonesei & Toni Grecu, Teatrul Mic, 1988

O scrisoare pierdută de I.l.Caragiale, Teatrul Mic (Premiul special ATM), 1988

Piticul din grădina de vară de D.R.Popescu, Teatrul Naţional din Craiova (Marele Premiu al UNITER), 1989

Ubu Rex cu scene din Macbeth după Alfred Jarry şi William Shakespeare, Teatrul Naţional din Craiova (Marele Premiu al Criticii şi Premiul Hamada al Festivalului Internaţional de la Edinburgh;  Premiul UNITER,  Marele Premiu la Festivalul Naţional de Teatru „I.L.Caragiale”- ediţia a II-a), 1990

Titus Andronicus de William Shakespeare – prima reprezentare a piesei în România, la Teatrul Naţional din Craiova (Marele Premiu la Festivalul Naţional de Teatru,  ed.a III-a şi Trofeul Oraşului Bucureşti; Premiul UNITER), 1992

Teatrul Comic de Goldoni, Teatrul Bulandra, 1992

Decameronul 645 – scenariu original după Bocaccio,  Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, 1993

Phaedra, scenariu original după Seneca şi Euripide, la Teatrul Naţional din Craiova, iar premiera a avut loc la Viena (iunie) în colaborare cu Feestwochen din Viena (Austria), 1993

Danaidele după Eschil, Teatrul Naţional Marin Sorescu, Craiova, 1995

Orestia, Teatrul Naţional Marin Sorescu, Craiova, 1998

Pilafuri și parfum de măgar, exercițiu după Cartea celor o mie și una de nopți, 2001

Pantagruel Sógornoje-Rabelais Nyomán (Cumnata lui Pantagruel), scenariu original, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, 2003

Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului, după William Shakespeare, Teatrul National Marin Sorescu, Craiova, 2004

Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, 2005

Faust după J. W. Goethe, 2007

Gianni Schiccki de Giacomo Puccini, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, 2007

Măsură pentru măsură de William Shakespeare, Teatrul National Marin Sorescu, Craiova, 2008

Lulu de Frank Wedekind, 2008

Metamorfoze după Ovidiu, 2009

Uriașii munților de Luigi Pirandello, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași, 2009

Femeia care și-a pierdut jartierele de Eugène Labiche, Teatrul de Comedie, 2010

D’ale carnavalului de Ion Luca Caragiale, 2011

Călătoriile lui Guliver, exerciții scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift, premiera în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, 2012

O furtună după William Shakespeare, Teatrul Naţional Marin Sorescu, Craiova, 2012

Conul Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale, Teatrul Național București, 2012

Pălăria florentină de Eugène Labiche, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași, 2013

Ce nemaipomenită aiureală! de Eugen Ionescu, Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca, 2013

Victor sau copiii la putere de Roger Vitrac, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, 2013

Moliendo Café, Teatrul German de Stat, Timișoara, 2014

Fuchsiada de Urmuz, Teatrul German de Stat, Timișoara, 2015

Iulius Caesar de W. Shakespeare, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca, 2015

Cafeneaua de Carlo Goldoni, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași, 2016

 

Spectacole de referință în străinătate

Mizantropul de Molière, Teatrul Dramatic din Beersheva, Israel, 1984

Opera G de Fred Popovici, Festivalul Pro Musica, Bremen, Germania, 1988

Phaedra, scenariu original după Seneca și Euripide (montat la Teatrul Național din Craiova, cu premiera la Viena, colaborare cu Feestwochen din Viena, Austria), 1993

Decameronul, Phaedra și Danaidele, Teatrul din Glasgow

Ubu Rex, Edinburgh International Festival

Furtuna de W. Shakespeare, Nottingham Playhouse

Troilus și Cresida de W. Shakespeare, Teatrul Katona József din Budapesta, 2006

Macbett de Eugen Ionescu, Royal Shakespeare Company, 2007

Călătoriile lui Gulliver, Edinburgh International Festival, 2012

 

Sursă foto: TNB

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508