Restrospectiva comemorativă Paul Neagu – expoziție eveniment în Galeria Pygmalion

iun. 6th, 2019 | By | Category: Postcard

Unul dintre cei mai semnificativi artiști români moderni, creatorul care „a dat formă filosofiei”: Paul Neagu – este personalitatea căreia i se dedică întâmplarea-eveniment  găzduită de Casa Artelor joi, 6 iunie 2019, de la ora 19.00. Este vorba despre vernisajul retrospectivei-comemorative  Paul Neagu. Un eveniment cu o însemnătate specială. O întâlnire culturală aparte, găzduită de Galeria Pygmalion. Expoziția rămâne deschisă până în 25 iunie 2019.

Deceniul scurs de la dispariţia fizică a lui Paul Neagu reprezintă un interval suficient de extins pentru a privi, cu oarecare distanţare, creaţia unui artist, care şi-a construit cariera între Est şi Vest, respectiv între patria unde s-a format şi a cărei tradiţie culturală a absorbit-o şi lumea britanică, în care a evoluat atâtea decenii de-a rândul. Pentru Paul Neagu, apropierea faţă de realitatea înconjurătoare s-a făcut prin două mijloace distincte, diametral opuse dar complementare, care s-au constituit în direcţii de forță în creaţia lui: pe de-o parte o cale raţională, prin concept (puterea lui de analiză şi de sinteză fiind vizibilă mai ales în desenele din perioada 1968-1976), pe de altă parte prin raportarea la senzorialitate (prin simţuri, mai ales cel tactil, considerat a fi anterior văzului) și pe care o intuia ca aparţinând unei culturi pragmatice, primare. Astfel, creația lui Neagu nu s-a oprit asupra  unui singur mijloc de expresie, ci a ales să se exprime printr-un limbaj polimorf, în care obiectul, desenul conceptual, sculptura și chiar pictura au devenit, în mod firesc, părți ale unui întreg alcătuindu-i opera.” – spune criticul de artă, Ileana Pintilie.

 

 

Paul Neagu s-a născut în Bucureşti în 1938 şi s-a stabilit în Marea Britanie în 1970. Lucrările sale includ performanţe, body art, instalaţii, sculptură, desen, pictură şi grafică. A avut expoziţii la Modern Art Oxford, Paris/Venicia Biennale, Serpentine Gallery, Tate Britain, ICA London, Rivolta Gallery Lausanne, Kamakura Gallery Tokyo şi multe altele. Lucrările sale se află în colecţii publice importante precum Tate Gallery, Muzeul Naţional de Artă Bucureşti, Muzeul de Artă Contemporană din Tokyo, Tochigi Museum Japonia, Scottish National Gallery of Modern Art Edinburgh, Albertina Vienna, Moderna Galerija Ljubljana.                              

 

Număr de vizualizări :193


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro