Lansare de carte: „Sub semnul lui Hippocrates“, de acad. Victor Voicu

iun. 25th, 2019 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 26 iunie 2019, începând cu ora 12.00, Academia Română va găzdui  lansarea volumului aniversar „Sub semnul lui Hippocrates“, de acad. Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de științe medicale a Academiei Române. Evenimentul se va desfășura în Aula Academiei Române. Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Nicolae Breban, directorul Fundaţiei Culturale Ideea Europeană şi director al revistei „Contemporanul“, Aura Christi, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Volumul, apărut la Editura Ideea Europeană, conține articole, interviuri și relatări, grupate în trei capitole mari – Destin, repere, știință; Dialoguri în actualitate; Medicul în Cetate –, dar și o addenda cu texte dedicate acad. Victor Voicu, scrise de colegi academicieni, profesori sau foști studenți.

 

***

Acad. Victor Voicu este medic farmacolog, cercetător, deținător a peste 30 de brevete de invenție în farmacologia experimentală și clinică a antihipertensivelor și antiaritmicelor. Profesor la Catedra de farmacologie, toxicologie și psihofarmacologie clinică din cadrul Facultății de Medicină a Universității „Carol Davila“ din București, director al Centrului de Cercetări Științifice Medico-Militare București. Membru al Academiei Române din 1991, președinte al Secției de științe medicale din Academia Română. A deținut de două ori funcția de secretar general al Academiei Române. În prezent este vicepreședinte al înaltului for.

 

Număr de vizualizări :416


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro