Expoziția „Salonul 5” a artistului Cristi Gașpar, la Institutul Cultural Român

iun. 30th, 2019 | By | Category: Postcard

Marți, 2 iulie 2019, ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38, expoziția „Salonul 5”, cuprinzând lucrări realizate de Cristi Gașpar, se deschide în prezența artistului și a curatorului Mirela Trăistaru. Expoziția poate fi vizitată până pe data de 15 iulie 2019.

„Trăim în secolul tehnologiilor avansate, a gadget-urilor multitask. Suntem conectați într-o rețea online și asta ne face fericiți. Trăim pe repede-înainte, acționăm contracronometru. Este momentul să ne oprim! Avem nevoie de pauză! Măcar 15 minute, ca la fotbal. Avem nevoie să ne oprim din această cursă pe care o denumim viață. Avem nevoie de 15 minute de pauză în care să fim oameni, nu roboți. Avem nevoie de o pauză în care să ne exprimăm sentimentele față de persoanele pe care le iubim. Salonul 5 este refugiul în care intri în această pauză, este lumea pe care o descoperi, (șocat poate), dacă îți oferi acest răgaz. Este locul în care te redescoperi și te tratezi.” – Cristi Gașpar

 

Cristi Gașpar (n. 1975) este licențiat al Universității Naționale de Arte București, secția Pictură, în 2002, la clasa profesorului Teodor Moraru. De formație pictor, Cristi Gașpar practică un expresionism figurativ intens narativ, apelând la o imagerie brută, asumat autoreferențială, care asociază elemente profund subiective cu fragmente de referință și citate din cultura urbană, în cheie de multe ori ironică/critică. Tensiunea narativă se construiește între ironic și dramatic, încărcătura afectivă aflându-se atât la nivelul motivației cât și la cel al expresiei artistice. Realitatea – atât interioară cât și exterioară, la care se raportează și pe care o reprezintă, este receptată și redată la primul său nivel de lectură – cel al expresiei primare, nefiltrate. Esențializarea formelor se plasează în zona primei reacții, de dinainte de exercițiul abstracției. Expresia și cromatica violent primară este cea a artei primitive, artistul citând de multe ori schematismul descriptiv și abundența cromatică specifice desenului de copil. Narațiunii puternice, în cheie subiectiv anecdotică, alcătuită din juxtapunerea reactivă de fragmente ale propriei percepții, i se aplică, secundar, filtre de lirism, elemente onirice sau o încărcătură care trasează parcursul și excursurile unei mitologii personale. Biografie: Mălina Ionescu

 

https://www.icr.ro/pagini/expozitia-salonul-5-a-artistului-cristi-gaspar-la-institutul-cultural-roman

 

Număr de vizualizări :165


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro