Colocviu internațional „Relații România-Franța”

iun. 12th, 2019 | By | Category: Postcard

Primăria Municipiului București, prin Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Academia Română, în contextul Sezonului România-Franța, organizează, în perioada 17-18 iunie 2019, Colocviul internațional cu tema „Relații România-Franța”.Deschiderea evenimentului și sesiunea de comunicări vor avea loc marți, 18 iunie, de la ora 10.00, în Aula Academiei Române (Calea Victoriei 125), iar ca un preambul, luni, 17 iunie, de la ora 10.30, la sediul MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8, va avea loc o Masă rotundă cu tema ”Relații România-Franța la începutul secolului XXI”.  AgențiadeCarte.ro este partener media.

După cum spunea Acad. Răzvan Theodorescu, „Legăturile României moderne cu Franța, dincolo de momentul politic și sprijinul dat de Napoleon al III-lea Unirii Principatelor, dincolo de momentul urbanistic al celor cinci arhitecți francezi care au clădit la București «
Micul Paris» dincolo de momentul artistic al pictorilor de la Barbizon și de splendida trudă brâncușiană din Impasse Ronsin, înseamnă o neobișnuintă înrudire mentală și sensibilă a elitelor din Hexagon și de la Dunărea de Jos.”

În cadrul Colocviului cu tema „Relații România-Franța” vor susține comunicări specialiști din domenii variate, de la istorie, la critică literară și filosofie, până la diplomație.

Comunicările vor fi susținute în limba franceză!

PROGRAM
LUNI, 17 iunie 2019
Sala Perpessicius, Muzeul Național al Literaturii Române, Nicolae Crețulescu 8

10.30 – 13.00 
Masă Rotundă cu tema Relații România-Franța la începutul secolului XXI
Participă: Gabriela Adameșteanu, Virgil Tănase, Florica Ciodaru-Courriol, Jean-Louis Courriol, Petre Răileanu, Zamfir Bălan, Bianca Burța-Cernat, Paul Cernat
Moderator: Mircea Martin

MARȚI, 18 iunie 2019
Aula Academiei Române, Calea Victoriei 125

9.30 – Primirea invitaților
10.00 – Deschiderea Colocviului
Alocuțiuni: Ioan Cristescu – Directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Acad. Ioan-Aurel Pop – Președinte al Academiei Române

10.00 – 12.30
Sesiune de comunicări:

Acad. Răzvan Theodorescu –Titlu rezervat
Acad. Eugen Simion –Titlu rezervat
Thierry de Montbrial – Réflexions d’un ami de 30 ans (ou presque) sur la relation franco-roumaine
Jean-Marie Schaeffer – Les malentendus fructueux: entrecroisements franco-roumains
Serge Fauchereau – Centres et marges de la culture
Mircea Martin – L’Archeologie d’un concept: autocolonisation 

Pauză de masă: 12.30 – 16.00 

16.00 – 19.30
Sesiune de comunicări:
Moderator: Mircea Martin

Ioan Pânzaru – Incertitudes identitaires – incertitudes axiologiques
Virgil Tănase – Les différences d’une similitude
Florica Ciodaru-Courriol – Ils sont fous ces Roumains (Pour une littérature roumaine loin des clichés culturels)
Jean-Louis Courriol – Du bon usage des préfaces/ RIMBAUD- EMINESCU, EMINESCU-RIMBAU, Impossible rencontre, évidente parenté
Ioana Vultur – Le roman de Gabriela Adameșteanu dans la perspective de la critique française 
Dinu Flămând – Anna de Noailles – sensibilité innombrable
Petre Răileanu – Bucarest-Paris aller-retour
Victor Ivanovici – „Sois toi-même”: influence française et identité culturelle roumaine
Bianca Burța-Cernat – Panaït Istrati à Paris

Comunicările prezentate în cadrul Colocviului vor fi publicate într-un volum colectiv, care va reuni toate textele și luările de cuvânt, volum care va apărea la Editura Muzeul Literaturii Române.

Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale

Accesul la eveniment este liber.

Număr de vizualizări :194


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro