Brahms și Ceaikovski, în interpretarea maestrului Horia Andreescu, în concert, la Filarmonica „George Enescu“

iun. 4th, 2019 | By | Category: Eveniment

Joi, 6 și vineri,7 iunie 2019, de  ora 19.00, Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, conduse de maestrul Horia Andreescu, vor avea în  program Serenada nr. 2, în la major, op. 16 și Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc şi orchestră, op. 53,  de Johannes Brahms, și Simfonia nr. 4, în fa minor, op. 36 de Piotr Ilici Ceaikovski.  Ne aflăm în faţa unora dintre cele mai frumoase lucrări de Johannes Brahms şi ne vom aminti de vorbele celebrului pianist Arthur Rubinstein: „Cunoaşteţi oare ceva mai frumos, mai minunat decât muzica sa ?”. Dirijorul corului va fi Iosif Ion Prunner, iar solistă va fi mezzosoprana Liliana Mattei Ciucă. 

PROGRAM

Ateneul Român

Joi, 6 iunie 2019, ora 19

Vineri, 7 iunie 2019, ora 19

Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
HORIA ANDREESCU

Solistă
LILIANA MATTEI CIUCĂ

Program

Johannes Brahms
Serenada nr. 2, în la major, op. 16
Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc şi orchestră, op. 53

Piotr Ilici Ceaikovski
Simfonia nr. 4, în fa minor, op. 36

Dirijorul corului
IOSIF ION PRUNNER

 

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Marţi  – Vineri, 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesaţi site-ul www.fge.org.ro

 

Horia Andreescu  este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din București, orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Recunoscut mai ales pentru interpretările de referință ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók și pentru relația privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în același timp, un remarcabil promotor al muzicii noi și al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București contribuie esențial la creșterea noilor generații de instrumentiști și dirijori. De-a lungul timpului, a dirijat ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkjavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg și Nagoya, orchestrele de cameră din Israel și Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga și ansamblul Modern din Frankfurt. Una din inițiativele deosebite ale lui Horia Andreescu este imprimarea catalogului complet al creației simfonice enesciene, o premieră mondială apărută la Olympia în anii ’90 și reeditată de Electrecord în 2015. Această integrală fost primită cu admirație de critica muzicală și contribuie semnificativ la recunoașterea mondială crescândă a operei compozitorului nostru național. Pe lângă muzica lui George Enescu, care se bucură de un interes special din partea sa, Horia Andreescu a promovat consecvent și muzica românească contemporană prin numeroasele prime audiții, înregistrări și turnee pe care le-a realizat

 

Liliana Matei Ciuca

Mezzosoprana Liliana Mattei Ciucă, absolventă a Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj la clasa profesoarelor Edith Simon şi Ana Manciulea, a obţinut apoi o bursă la Conservatorul de Muzică din Luxemburg, iar în 1997 a fost admisă la Academia de  Muzică din Viena. A studiat timp de trei ani cu soprana Editha Gruberova la München, cu tenorul Ramon Vargas la Paris şi Viena şi cu dirijorul Leo Müller de la Metropolitan Opera din New York. Se lansează cu succes în cariera internaţională în 1997, cu evoluţii pe scenele marilor teatre de operă precum Staatsoper din Viena, Bayerische Oper din München, Opera Bastille din Paris, operele din Monte Carlo, Luxemburg, Liège, Bruxelles, Amsterdam, Madrid, Toledo, Limoges, Dijon, Berna, Burgos, Porto, Bordeaux, Nancy, Trieste, Bologna, Malta, Mexico City, Houston, New York. A participat la diferite festivaluri şi a obţinut distincţii la concursuri (Festivalul CHAIN, Concursul „Sylvia Geszty”, Concursul Tinerilor Solişti din Europa, Festivalul „Hariclea Darclée”). Repertoriul său de operă cuprinde roluri din operele Aida de Verdi, Carmen de Bizet, Samson şi Dalila de Saint-Saëns, Lakmé de Delibes, Werther de Massenet, Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Cavalleria rusticana de Mascagni, Dama de pică de Ceaikovski, Italianca în Alger de Rossini, Madama Butterfly de Puccini, Walkiria, Aurul Rinului şi Amurgul zeilor de Wagner, Falstaff şi Ernani de Verdi, Wilhelm Tell de Rossini. Repertoriul său vocal-simfonic cuprinde lucrări clasice până la cele contemporane, precum şi prime audiţii mondiale. A cântat Recviemul de Verdi în Franţa, Recviemul de Mozart la Viena, Simfonia nr. 9 de Beethoven la Köln (alături de Barbara Hendricks), Amorul vrăjitor de Manuel de Falla la Festivalul de la Esternach Luxemburg, Oratoriul de Crăciun de Bach la Cluj, Johannes Passion şi Matthäus Passion de Bach în Germania, Stabat Mater de Rossini la Luxemburg şi Cluj. A susţinut recitaluri de lieduri de Strauss, Brahms, Schumann, Schubert în Luxemburg, Mexic, Franţa şi Germania. A colaborat cu dirijori de renume, printre care Seiji Ozawa, Zubin Mehta, Marcello Viotti, Marco Armiliato, Nello Santi, Bruno Campanella, Fabio Luisi, Bertrand de Billy şi Donald Runicle.

 

          

Biletele pentru concertele simfonice se pot rezerva pe situl fge.org.ro începând cu ziua de luni a săptămânii respective, la ora 12:00.

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Plata doar in numera
Program: Marti – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75

Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

 

Număr de vizualizări :153


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro