Adina Nanu, la Cafeneaua critică

iun. 4th, 2019 | By | Category: Postcard

La Muzeul de artă „Vasile Grigore”, în mica galerie Anexa 29, amenajată în garajul imobilului de pe Strada Maria Rosetti, la numărul – da! – 29, poate fi vizitată în această perioadă o foarte specială expoziţie: I love you… Perechi potrivite şi nepotrivite – sculpturi, obiecte, desene şi colaje de Adina Nanu. O mare doamnă a artei româneşti contemporane, tînără… nonagenară, istoric şi critic plastic, profesoară la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, unde continuă să participe şi astăzi la susţineri de teze de doctorat, Adina Nanu s-a făcut cunoscută prin cursuri şi studii de cuprindere „generalistă”, pînă la pledoaria atotcuprinzătoare pentru „comunicarea prin imagine” din cartea-album Vezi? (2011), dar mai ales prin specializarea în istoria costumului şi a vestimentaţiei şi prin fabuloasa colecţie pe care şi-a alcătuit-o. Cu înclinaţii creative moştenite din familie, transmise şi urmaşilor, a desenat şi a modelat ea însăşi, pianotînd printre genuri şi specii. După ce a traversat istoria ţării şi a artelor vizuale autohtone a ultimului secol, oferindu-ne şi o minunată relatare memorialistică în Călătorie în jurul casei mele (2014, 2015), şi-a propus acum să ofere epocii atît de tulburate un moment de calm şi de iubire, reunind în expoziţia de la Anexa 29 lucrări senine, subtil-simbolice, chiar – unele dintre ele – vesele, glumeţe, năstruşnice! Invitată la Cafeneaua critică, Adina Nanu va vorbi despre viaţa şi despre cariera sa. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critică, proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate, desfăşurat în 1994-1998, în cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, şi după 2008, în diverse cluburi din Capitală, este găzduită actualmente de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (sediul din Strada Nicolae Creţulescu)*.

 

*

 

Cafeneaua critică

Joi, 6 iunie 2019, orele 19.00-21.30

Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti/ MNLR

Str. Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei şi în spatele UNITER)

Contact: 0731-00.30.22 (Andreea Drăghicescu/ MNLR); 0737-210.978 (Paul Radu/ Cafeneaua critică)

 

_______________

 

* Invitaţii „stagiunii” 2018-2019 şi participanţii la discuţii: Ioan Cristescu, Mireille Rădoi, Adina Berciu-Drăghicescu, Dan Gulea, Mircea Tiberian (Centenar neconvenţional: perspectiva feministă, scriitorii căzuţi, cantata Tiberian) (ediţia a 227-a); Ion Pop şi Constantin Abăluţă, Iulian Băicuş, Ana Blandiana, Mircea Martin, Simona Popescu, Ion Simuţ (despre Poezia românească neomodernistă) (ediţia a 228-a); amfitrionul şi Vlad A. Arghir, Ioan Iacob, Paul Radu, Ramona Tănase, plus veselie & antren (10 ani de Cafenele critice, seria a 2-a) (ediţia a 229-a); Dorin Ştefan şi Elsa Exarhu, Petru Gînj, Gabriela Massaci, Matei Stîrcea-Crăciun, Anda Ştefan (cu şi despre Dorin Ştefan) (ediţia a 230-a); Anca Boeriu, Andreea Sandu, Ilina Schileru, Octavin Neculai, Vlăduţ Mavriche, Andreea Drăghicescu şi Adrian Branea, Robert-Nicolae Moreanu (despre proiectul Arta la intrare) (ediţia a 231-a); Mircea Florian, Dragoş Andriana, Andrei Dinescu, Florin Manca/ Daath Yug, Cătălin Rădulescu/ Tzetze, Lucian Stan/ DJ Vasile (trupa lui FloriMan), Alexandru Unguru, Mişa Şerban, Alin State (echipa spectacolului Doi şi un tulnic, regia: Alexandru Unguru, scenografia: Cristian Stănoiu), Oana Sav (Uniunea Munţii Apuseni) (Întîlnirea anuală a Şcolii de tulnice/ Fundaţia Mircea Florian/ MotzArt/ Uniunea Munţii Apuseni) (ediţia a 232-a); Ioan Iacob, Mircea Roman, Aurel Vlad,  Florentina Voichi, Iulia Deme, Raluca Băloiu şi Constantin Abăluţă (despre proiectul FIG/ expoziţia Afinităţi electiveFIG 3, la Galeriile Carol) (ediţia a 233-a); Nora Iuga, Constantin Abăluţă şi Mircea Anghelescu, Mihaela Miroiu, Stelian Stativă, Aurel Vlad (Nora Iuga – 88, Constantin Abăluţă – 80) (ediţia a 234-a); Mircia Dumitrescu şi ZuZu Caratănase, Aurel Vlad (cu şi despre Mircia Dumitrescu) (ediţia a 235-a); Gabriela Adameşteanu şi Mircea Alexandrescu, Adrian Branea, Ioana Ieronim, Radu Petrescu-Muscel (cu şi despre Gabriela Adameşteanu) (ediţia a 236-a); George Mihăiţă şi Adreia Bîrsan, Corina Constantinescu, Ioan Cristescu, Doina Papp (cu şi despre George Mihăiţă) (ediţia a 237-a); Cosmin Năsui, Cristi Farcaş, Maria Cornea, Gabriela Culic, Andreea Gheorghiu, Mirela Hagiu, Magda Isăcescu, Corina Perianu, Iris Bianca Teodorescu, Carmen Văideanu, Liviu Gavrilescu, Puiu Patzelt, Doina Mîndru, Cristian Vasile (despre proiectul şi expoziţia Women Power in Art) (ediţia a 238-a); Mircea Regneală, acad. Florin Filip, Voichiţa Dragomir, Corina Apostoleanu, Laura Rudeanu, Elena Tîrziman, Ionel Enache şi Mircea Anghelescu, Mihai Constantinescu, Robert Coravu, Mihaela Dragu, Octavian Gordon, Bogdan Jugănaru, Claudia Lungu, Radu Petrescu-Cîmpulung, Mihaela Racoviţeanu, Claudia Şerbănuţă (despre situaţia bibliotecilor) (ediţia a 239-a); William Totok, Werner Kremm şi Mariana Duliu, Aurora Fabritius, Vasile Gribincea, Claude Karnoouh, Tudor Lavric, Gruia Novac (despre Franz Xaver Kappus) (ediţia a 240-a, la Casa de cultură „Friedrich Schiller”); Roxana Trestioreanu şi Irina Cios (curatoarea expoziţiei Et Dieu… créa la femme, Galeria AnnArt), Oana Bratiloveanu şi Gabriela Massaci (proprietara, respectiv directoarea galeriei), Constantin Abăluţă, Ruxandra Dreptu, Claude Karnoouh, Iosif Király, Petru Lucaci, Olivia Niţiş, Romelo Pervolovici, Doina Talmann (despre expoziţia Roxanei Trestioreanu Et Dieu… créa la femme, Galeria AnnArt) (ediţia a 241-a); Monica Andronescu, Dana Ionescu, Maria Zărnescu, Alina Epîngeac, Alexandra Florescu, Irina Cerchia, Elena Coman şi George Banu, Adrian Branea, Corina Constantinescu, Riri Sylvia Manor, Ludmila Patlanjoglu, Radu Petrescu-Muscel, Ştefana Pop-Curşeu (10 ani de Yorick/ Nemira, revistă de teatru şi colecţie de cărţi dedicate artelor spectacolului) (ediţia a 242-a); Vasile Tolan şi Bogdan Cristel, Anca Dragu, Doina Mîndru, Lidia Moise, Lucian Muntean, Gabriel Niţulescu, Elena Şendroiu (cu şi despre Vasile Tolan) (ediţia a 243-a); Claudio Rodríguez Fer, traducătorii săi Adina Ioana Vladu şi Victor Ivanovici şi Adrian Branea, Liviu George Branea, Simona Popescu, Alice Sprînceană (întîlnire cu poetul spaniol/ galician Claudio Rodríguez Fer) (ediţia a 244-a); Mica Gherghescu, Petre Răileanu, Iuliana Miu, Luana Stroe şi Victor Ivanovici, Mădălina Lascu, Simona Popescu, Sebastian Reichmann (despre Sezonul cultural Franţa-România/ România-Franţa: expoziţii Eli Lotar – Muzeul Colecţiilor de Artă, Gherasim Luca – Muzeul Naţional al Literaturii Române-Griviţei, România/ Franţa – Itinerarii culturale în Colecţiile Bibliotecii Academiei Române – BAR; cataloage, albume, cărţi: Eli Lotar, Scrisori/ Lettres (1924-1926), Editura MLR; Eli Lotar, Editura MLR, Jeu de Paume şi Centre Pompidou; Gherasim Luca – Erou-limită, Editura MLR; Petre Răileanu, Gherasim Luca poezie ontofonie urmat de Gherasim Luca este o femeie, Editura Tracus Arte) (ediţia a 245-a); Arina Ailincăi, Marijana Biţulescu, Vladimir Cioroiu, Georgiana Cozma, Alexandra Crăciun, Liviu Jicman, Ioana Stelea, Cosmin Năsui şi Adrian Branea, Cătălin Hrimiuc, Radu Igazság, Cristina Iliescu, Cristina Ilinca, Claudia Muşat, Monika Pădureţ, Dan Popovici, Cristina Popescu-Russu (despre arta sticlarilor la Salonul sticlei şi despre alte saloane şi bienale de arte decorative, ceramică, sticlă, metal, miniatură textilă etc.) (ediţia a 246-a); Michel Deguy, însoţit de Constantin Abăluţă, Mircea Martin, Ion Mureşan, Dumitru Ţepeneag, Alina Ledeanu, directoarea revistei Secolul 21, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, şi Marian Bălosu, Guy Gofette, Ioan Groşan, Simona Popescu, Ko Un (ediţie asociată Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti: Michel Deguy, invitat al Festivalului; lansarea numărului special Michel Deguy al revistei Secolul 21) (ediţia a 247-a); Mircea Valeriu Deaca şi Iulian Băicuş, Adrian Branea, Roxana Cuciumeanu, Adrian Leonte (ediţia a 248-a); Tatiana Milioni (Universitatea din Atena), Victor Ivanovici (Universitatea din Bucureşti/ Universitatea din Salonic) şi Iulian Băicuş, Elena Lazăr, Simona Popescu, Zemira Şerban (despre literatura şi lumea frontierelor şi despre proza lui Christoforos Milionis) (ediţia a 248-a).

 

 

 

Număr de vizualizări :162


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro