Eveniment gratuit pentru pasionații de online și digital
iun. 25th, 2019 | By admin
SocialPedia este un proiect educativ pentru pasionații de digital, dezvoltat de Sabina Cornovac și Iulia Stănescu. Premiat la Webstock 2018, proiectul s-a transformat într-un eveniment lunar, unde oameni de succes din online împărtășesc secretele muncii din spatele ecranului. Ediția a 11-a SocialPedia are loc pe 2 iulie 2019, la ora 19:00, la Artist Cafe din București, și îi are ca invitați pe Laura Mușuroaea, vlogger și antreprenor, și Bogdan Pricope, vlogger. Cei doi vor avea o discuție despre vlogging, cu sfaturi atât pentru începători, cât și pentru avansați, precum și despre acest drum pe care prea puțini au răbdare să îl parcurgă. Va fi un dialog sincer, în care invitații vor împărtăși experiențele care le-au marcat parcursul în vlogging.