Radu Sergiu RUBA aduce ”GUANTANAMO” la Craiova

mai 15th, 2019 | By | Category: Agenda de carte

Radu Sergiu Ruba revine la Craiova, la doi ani după dubla lansare de la Teatrul Național “Marin Sorescu”. Miercuri, 22 mai 2019, orele 17.00, prozatorul vă invită la lansarea romanului “GUANTANAMO” apărut la finele anului trecut la Editura Tracus Arte.

Este povestea evadării, a ascunderii şi exfiltrării, a semiapariţiei şi a speranţelor de scăpare ale Medeei, comisar DIO – Divizia de Investigaţii  Operative. Nu din închisoare evadează ea, dintr-un serviciu temniceresc, dintr-o autoritate încarcerantă, construită pe suspiciune şi pe tehnologia teleurmăririi. Refuză să mai suspecteze şi să mai radiointercepteze pe cineva. Nu înseamnă că alţii sunt dispuşi să o piardă din vedere. Unii pornesc mai mult sau mai puţin inspirat pe urmele ei, alţii o ocrotesc şi o trec dintr-o incintă într-alta. Se asigură Misterul, Tensiunea, Inventivitatea, Suspansul şi, cu voia dumneavoastră, Realismul  acţiunii. Medeea nu fuge, ci deviază de la traseu, nu se ascunde, ci este camuflată, nu reocupă scena, ci se insinuează prin preajmă, nu se mărgineşte la vise de salvare, ci ţese planuri de salt în imprevizibil.

Guantanamo este cel de al treilea roman al meu, după Demonul confesiunii – 2004 şi O vară ce nu mai apune – 2014. Stilul şi  vocea auctorială de acum diferă de cele dinainte, opţiune impusă de modul de a lua cu asalt de fiecare dată versanţii subiectelor. Demonul era scris la persoana întâi, dar la două mâini, ca alternanţă a jurnalelor celor două personaje de căpătâi. Vara, autobiografie şi istorie de familie, recurge narativ tot la prima persoană a singularului. În schimb, despre Medeea mi s-a părut potrivit să scriu la persoana a treia.

            Vă  aştept pe toţi, pe voi, cei  care faceţi cărţile să respire, rămânând mereu al

dumneavoastră, al cititorilor,

 Radu Sergiu RUBA

Cartea a mai fost lansată la apariţie la Târgul Gaudeamus la Bucureşti, în noiembrie anul trecut. Apoi la Universităţile din Suceava şi Târgu Mureş, la Biblioteca judeţeană George Coşbuc din Bistriţa, la Colegiul Mihai Eminescu din Baia Mare, la ediţia Gaudeamus de la Cluj din aprilie acest an, la Muzeul Iosif Vulcan şi la Facultatea de Litere din Oradea, la Muzeul Naţional al Literaturii Române de la Bucureşti, duminică, 19 mai.               

 

 

 

Număr de vizualizări :126


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro