Programul Festivalulului Național al Trupelor de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, ediția  a XXII-a, 10-11 mai 2019  

mai 3rd, 2019 | By | Category: Postcard

Festivalul Național al Trupelor de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, ediția  a XXII-a, aduce anul acesta în concurs 7 trupe de liceeni din ţară (Iași, Panciu, Botoșani, Roman și Focșani), precum şi 16 trupe din liceele bucureştene. Vor fi prezentate 24 spectacole cu adaptări după texte clasice şi moderne. Spectacolele înscrise în concurs se vor desfășura vineri, 10 mai 2019, și sâmbătă, 11 mai 2019,  în Sala „Iosif Naghiu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București (Calea Griviței, nr. 64-66), în intervalul orar 10.00-18.30, cu intrare liberă pentru toți adolescenții. Din juriul acestei ediţii fac parte profesoara de teatru și actrița Adriana Trandafir, actorul Tudor Aaron Istodor (laureat al Festivalului „Jos Pălăria”, ediția din 2003) și producătorul și realizatorul radio Manuella Popescu. Coordonatori: Loreta Popa și Diana Mihăiță. Duminică, 12 mai 2019, ora 12.00, în  Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie (str. Sf. Dumitru, nr. 2) vor fi acordate de Ziua Adolescentului, în cadrul unui eveniment multimedia și multiart, Gala Salut, Adolescență!, cu participarea extraordinară a maeștrilor Nicu Alifantis și George Mihăiță. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu.

 

 

Festivalul „Jos Pălăria”, inițiat de maestrul George Mihăiță, este primul festival național de teatru pentru liceeni lansat după Revoluția din 1989. Concursul are loc în cea mai nouă și modernă sală de teatru deschisă publicului bucureștean în 2017. Peste 250 de adolescenți, coordonați de 30 de profesori, vor urca pe scenă, fiind inspirați de textele dramaturgice scrise de autori români clasici şi contemporani, printre care Neil Simon, Al. Kirițescu, Vladimir Helmis, Moliere, Erich Emmanuel Schmitt, Shakespeare, dar și Elise Wilk, John Cariani, Carlo Goldoni, Mawby Green, Ed Feibert, Jean Teule, Kelly Fremon Craig, Gavin Wiesen, Thomas Bernhard, Valeriu Butunescu, Otto Ernst, Stephen Chbosky, Mihaela Michailov și Radu Apostol.

 

Programul Festivalului de Teatru pentru Liceeni „JOS PĂLĂRIA” – ediţia XXII

 

VINERI, 10 mai 2019

Ora 10.00

Festivitatea de deschidere

Ora 10.30 – Victory of Art

„Biloxi Blues”, de Neil Simon

Cel de-al doilea război mondial este aproape de sfârșit. Șase soldați tineri și dornici de aventură învață să conviețuiască împreună în tabăra militară din Biloxi. Aici primesc ajutorul unui sergent aspru și tăios, pentru care disciplina face echipă cu supraviețuirea și victoria. Ideea cum că ar mai avea doar 7 zile de trăit naște un pariu greu de câștigat. Tânărul Eugene povestește totul amănunțit, de la instrucție și hrană nepotrivită până la momentul în care își pierde virginitatea și se îndrăgostește. Piesa este o comedie desăvârșită, ce reușește, în același timp, să atingă nivelurile profunde ale sufletului.

 

Ora 11.00 – Trupa InsideOut – Colegiul Economic A. D. Xenopol

Dance” – text colectiv

Alexandra este liderul unei trupe de dans și împreună cu colegii ei dorește să participe la un concurs coregrafic. Dar socotelile îi sunt încurcate, având probleme în dragoste, la școală și în familie; însă de cele mai multe ori dansul reprezintă salvarea. Textul a fost scris de liceeni, inspirați fiind de viața lor cotidiană.

 

Ora 11.30 – Trupa de teatru JOC – Clubul Copiilor Sector 1, București

„O seară în familie”, de Vladimir Helmis

„O seară în familie” este o piesă actuală, ancorată în realitate, având implicații sociale.

 

 

Ora 12.30 – Trupa de teatru As – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, București

„Visul”, adaptare după „Visul unei nopți de vară”, de William Shakespeare

Joc, joci, joacă – chiar și la liceu. Granița dintre vis și realitate devine din ce în ce mai subțire într-o noapte, când două planuri aduc împreună magia și cotidianul, cunoscutul și necunoscutul, ridicolul și gravitatea unei povești de liceu. Dacă Shakespeare ne-a arătat varianta ateniană, „Visul” răspunde la întrebarea „Cum s-ar desfășura totul în zilele noastre?” Visez, visezi, visează – chiar și într-o noapte de vară. Shakespeare oferă posibilitatea libertății, a dezinhibării şi a jocului într-un mod minunat prin situațile pe care le aduce în piesele sale. Iar acestea ni se pare că sunt nişte lucruri foarte valoroase nu numai actoriceşte, dar şi pentru viața oricărui om şi pentru a cultiva bucuria de a trăi. De aceea, pentru a lua contact cu forța minunată a jocului, am ales „Visul unei nopți de vară” pentru elevii cu care am lucrat.

 

Ora 13.00 – 13.30 Pauză

 

Ora 13.30 – Trupa de teatru Rogvaiv – Clubul Rogvaiv by Dana Piroiu – Centrul Cultural pentru Unesco „Nicolae Bălcescu”

 „Dawn Way”, de Oleg Bogaev

Spectacolul este un semnal de alarma în privința superficialității oamenilor, a transformării lor în roboți. Oamenii nu mai au sentimente, nu le mai pasă de semenii lor.

 

Ora 14.00 – Trupa Shakespeare – Liceul Teoretic Bilingv ,,Ita Wegman”

„Probleme la 17 ani”, de Kelly Fremon Craig

De parcă viața de licean nu era oricum suficient de complicată, totul devine și mai greu de suportat pentru Nadine după ce Krista, cea mai bună prietenă a ei, se combină cu fratele ei mai mare.

 

Ora 14.30 – Trupa „Ce înseamnă să fii Onest”  – Liceul Jean Monnet

„Bădăranii”, de Carlo Goldoni

Spectacolul „Bădăranii” a fost pus în scenă la Liceul Jean Monnet în luna martie a acestui an de Valentin Corneanu și Crenguța Hariton. Piesa lui Carlo Goldoni, plină de umor și farmec, a fost adusă, cu multă eleganță, în prezent, într-o montare proaspătă și energică. Rezultatul este fructul copt al unui crez artistic sincer în valoarea teatrului, în perenitatea lui și în simplitatea lui de a explora infinit natura umană. Liceenii-actori au lucrat cu limbajul dublu, disimularea si alte elemente de joc actoricesc la un nivel ridicat, întrucât textul, scris acum mai bine de 250 de ani, poate fi destul de greoi ca limbaj, replici și situații pentru nivelul de înțelegere al unor copii din 2019.

 

Ora 15.00 – Trupa Chaplin – Colegiul Național Gheorghe Șincai

„Magazinul de sinucideri”, Jean Teule

Acțiunea se petrece într-un orășel mic, unde locuitorii trăiesc într-o atmosferă sumbră și tristă, afectați de viața tot mai gree, poluarea din jur, răutatea semenilor și a conducătorilor corupți. Rata de sinucidere a crescut cu 30%, iar asta nu face decât să bucure familia Tuvache, proprietara celui mai mare magazin ce comercializează otrăvuri sofisticate și alte articole inedite, venind în ajutorul sinucigașilor de trei generații încoace. Familia Tuvache este formată din Mishima Tuvache, Lucrece Tuvache și cei doi copii, Alan și Marylin. Acțiunea se petrece în cadrul magazinului familiei, iar Alan fiul cel mic, reușește să schimbe mentalitatea familiei într-un final folosindu-se și de povestea de dragoste a surorii sale, Marilyn. După această întorsătură, aceștia vor încerca să refacă moralul celor ce calcă pragul magazinului. Piesa are numeroase momente de musical, operă, vals, dans contemporan, vioară clasică, cât și comedie.

 

Ora 15.30 –Trupa de teatru a Centrului Cultural Sector 5 „Ștefan Iordache”

„Zidul”

Zidul este un spectacol ce adună fragmente din viețile unor adolescenți prinși într-o societate ce le impune reguli și standarde pe care tinerii nu sunt gata să le accepte… încă.

 

Ora 16.00 –  Otrupa – Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”

„Din ce în ce mai aproape”, de Gavin Wiesen

George este un tânăr singuratic care a făcut totul până în anul de absolvire, mai puțin o zi reală de muncă. El se împrietenește cu Sally, o fată populară, dar complicată, care recunoaște în el un spirit înrudit.

 

Ora 16.30 – Trupa ACTING STUDIO 1

„SHAKESPEARE IN LOVE”, texte de William Shakespeare

De ce Shakespeare? Lucrările marelui Shakespeare reprezintă o provocare pentru orice tânăr actor, fie el profesionist sau amator.

 

Ora 17.00 – Trupa Aletheia – Colegiul Romano-Catolic „Sf. Iosif”, București

„Oscar și Tanti Roz”, de Eric-Emmanuel Schmitt, adaptare de Alina Maria Stârcea

Oscar este un copil de 10 ani care se confruntă cu moartea, fiind bolnav de leucemie. La sugestia lui Tanti Roz, asistenta care are grijă de el, îi cere lui Dumnezeu să-i permită să trăiască în fiecare zi câte 10 ani. Se îndrăgostește de Peggy Blue, învață ce înseamnă a trăi și pleacă spre lumină împăcat, înțelegând că „nu contează cât trăiești”, ci „cum trăiești”. Să pășim cu Oscar în lumină!Spectacolul are ca scop promovarea acceptării umanității în complexitatea ei. Viața și moartea intră în firescul lucrurilor și trebuie acceptate drept coordonate firești ale existenței umane, cu tristețile și umorul lor.

 

Ora 17.30 – Trupa Orpheus – Colegiul Național ,,Mihai Viteazul”, București

„Gaițele”, după Al. Kirițescu

„Gaițele” păstrează, în aparență, contururile clasice, dar și elemente de modernitate. Textul aduce pe scenă o lume autentică, uneori sinistră, din păcate încă actuală, încărcată de gesturi  cinice, de o tristeţe infinită, care bântuie şi astăzi în spaţiul românesc.

 

SÂMBĂTĂ, 12 mai 2018

 

Ora 11.00 – Trupa Ingenio art – Colegiul Național „Matei Basarab”, București

,, Pijamale”, de Mawby Green și Ed Feilbert

Piesa este o comedie în care este vorba despre un om care, având nevoie de ajutorul unui vechi prieten, este implicat într-o încurcătură ce poate duce la arestarea sa de către poliție.

 

Ora 11.30 – Trupa DIN SENIN – Liceul Teoretic Bilingv ,,Ita Wegman”

„Out of Love” (colaj de sketch-uri americane contemporane)

Avem de-a face cu un Cupidon contemporan, depășit de situație. Într-o lume fast-food, în care totul se consumă pe repede înainte, iubirea se stinge cu aceeași repeziciune. Cupidon încercă disperat să asigure stabilitatea cuplurilor, însă eșuează de fiecare dată. Adolescența este vârsta la care iubirea îti dă aripi… Dar se mai și… suferă din iubire. Cele 9 exemple de despărțiri amuzante ne ajută să ne distanțăm de „dramele personale”, să mai luăm lucrurile și în glumă, nu doar  în serios.

 

Ora 12.00 – Trupa de teatru Protha, Liceul Teoretic „Ioan Slavici”, Panciu

„Wanda”, dramatizare Mihaela Michailov și Radu Apostol

„Wanda” nu e un spectacol despre victime. E un spectacol despre puterea de a nu mai repeta un rău făcut. E un spectacol despre nevoia de-a opri ceva. Și de a schimba ceva. E un spectacol despre acele cuvinte care se pot transforma în acțiuni solidare.

 

Ora 12.30 – Trupa Thalia,  Colegiul  Tehnic  de Electronică și Telecomunicații „Gh. Mârzescu” – Iași

„Doctor fără voie”, de Moliere

Un text urias al unuia dintre cei mai mari dramaturgi ai lumii. Teatrul este o foarte bună modalitate de a deschide universul copiilor către cultură, de a le îmbogăți imaginația și o modalitate de a se identifica cu diferite personaje, de a-și forma personalitatea. Teatrul i-a individualizat, i-a făcut să se exprime liber, să vorbească fluent, le-a deschis apetitul pentru lectură. Teatrul, mai ales comedia, reprezintă o evadare a elevilor din faţa calculatorului.

 

Ora 13.00 –  Protheus – Colegiul Economic Administrativ, Iași

 „Puterea obișnuinței”, de Thomas Bernhard

„Puterea obișnuinței” este un spectacol de teatru absurd, interpretat în cheie comică, ilustrând povestea a cinci artiști de circ, forțați an de an de directorul lor, Caribaldi, să cânte „Cvintetul păstrăvului”, de Schubert, în ciuda faptului că nu manifestă nici un talent pentru asta. În timp ce pentru directorul circului eșecul repetițiilor e un prilej de amară meditație asupra condiției umane, pentru cei cinci e o experiență limită care le testează limita suportabilității.

 

Ora 13.30 – 14.00 Pauză

 

Ora 14.00 – Trupa KANGAI – Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Iași

 „Avioane de hârtie”, de Elise Wilk

„Avioane de hârtie” este o scurtă și dureroasă incursiune în universul secret al adolescenței. O junglă populată de avioane în flăcări, girafe fosforescente, violență, iubire și singurătate. Un băiat de 16 ani hărțuit de colegi până la limita suportabilității încearcă să se refugieze în propria imaginație și în prietenia cu fata de care este îndrăgostit, pentru a amâna cât mai mult un sfârșit brutal. Fiecare personaj are un corespondent în realitate, aducand în discuție problemele cu care se confruntă tinerii de astăzi, urmărindu-le destinele, fricile, speranțele, visele.

 

Ora 14.30 – Trupa de teatru GONG – Asociația Cultural Artistică GONG, Roman

„Pacea cu zmei”, de Valeriu Butulescu

Spectacolul „Pacea cu zmeii” este o reinterpretare a basmului clasic. Făt-Frumos de astăzi nu mai locuiește în palat, ci într-un bloc obișnuit,  alături de Ileana Cosânzeana care face cumpărături numai la supermarket. Celebrele personaje sunt surprinse într-o ipostazã cotidiană, preocupate de banalitatea traiului de zi cu zi. Basmul este, cumva, răsturnat – palatul este o garsonieră, Ileana nu mai este o tinerică, iar numele de Făt-Frumos nu este suficient pentru a plăti facturile. Întreaga acțiune se desfășoară în jurul lui Făt-Frumos, acum șomer, care nu dorește sau nu poate să accepte realitatea. Cu mult umor și sarcasm, acțiunea aduce în prim-plan mândria și neacceptarea condiției.

 

Ora 15.00 – Trupa Atelierul de Teatru – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani

„Dragă prietene”, adaptare de Anamaria Rusu după „Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky

„Dragă prietene” este spectacolul care te face să-ți fie dor de amicul cu care te jucai în fața blocului la 5 ani. Te face să-ți dai seama că și tu ești ca prietenul din gimnaziu care la liceu a ajuns cu totul altcineva față de ce cunoșteai.  Un puseu de „sunt singur?” , diferența dintre sentimente și emoții, adolescența privită din foarte multe perspective. Totul se desfășoară într-un grup de adolescenți care descoperă rând pe rând ceva ce-i unește. Spectacolul nu are limită de vârstă, toți am trecut, trecem sau vom trece printr-un astfel de moment.

 

Ora 15.30 – Trupa Luminătorul – Colegiul Tehnic „V. D. Cotea”, Focșani

„Institutorii”, de Otto Ernst

 

Ora 16.00 – Trupa START

„Exploziv” după Elise Wilk

Esența mesajului acestui spectacol este surprinsă cel mai bine în următoarea frază: „În fiecare dintre noi există o poveste ascunsă și fiecare acțiune din ea influențează povestea altcuiva; astfel poți descoperi ce-și spun oamenii atunci când nu-i aude nimeni altcineva, decât propriul suflet”.

 

 

Euro Fest-Teen/ SALUT, ADOLESCENȚA!

 

Între 7 și 12 mai 2019, în spațiile și sălile Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti și ale Teatrului de Comedie, are loc Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA, un program cultural, artistic şi educaţional care marchează sărbătorirea celei de-a XXII-a ediţii a Zilei Adolescenţilor, conform unei Legi promulgate la 13 noiembrie 1997 de Preşedintele României, sărbătorirea Zilei Europei (9 mai), sărbătorirea Anului Cărții și celebrarea președinției românești a Consiliului Uniunii Europene. Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA! – cel mai vechi și longeviv festival din România dedicat adolescenților! –  cuprinde câteva evenimente literare, artistice şi vizuale dedicate adolescenţilor europeni. Un program menit să ofere o scenă publică de afirmare pentru cei ce vor să le fie confirmate de către profesioniştii domeniului editorial, literar, teatral şi vizual talentul exprimat la „prima verba” ori pentru „opera prima”. Un program care pune în comunicare creatoare pe adolescenţii din România și Uniunea Europeană, dar și pe cei care derulează programe instituționale, culturale sau educaționale dedicate adolescenților. În 2019 se împlinesc 22 de ani de când a doua duminică a lunii mai a fost recunoscută oficial ca fiind Ziua Adolescenţilor, conform Legii privind instituirea Zilei Adolescenţilor, promulgată de Preşedintele României şi aprobată de către Parlamentul României la 13 noiembrie 1997, în urma lobby-ului făcut de Maestrul George Mihăiță și Clubul UNESCO – „Adolescenţii”. Festivalul este organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie și Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Clubul UNESCO-Adolescenții, asociația Euro CulturArt, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac București. Partenerii media ai programului sunt Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro. Premiile „Jos Pălăria” și InstantAdolesecența vor fi acordate de Ziua Adolescentului, duminică, 12 mai 2019, ora 12:00, la Teatrul de Comedie, în cadrul Galei ”Salut, Adolescența”, cu participarea extraordinară a maeștrilor Nicu Alifantis și George Mihaiță.

 

 

Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA!

7-12 mai 2019

 

MARȚI, 7 mai 2019, ora 17:00

CENACLUL DE MARȚI

O lectură publică a câștigătorilor Concursului Național ”Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenților” (2017) și a Concursului Național ”Cele mai frumoase povestiri ale adolescenților” (2018), precum și a unor adolescenți din București și din țară care au participat la atelierele de scriere creativă realizate de Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru. Vor susține o lectură publică Denisa Lepădatu (Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, Galați) și Vlad C.Dragne (Colegiul Național ”Sf.Sava”, București).

Moderatori: Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru

Locul desfăşurării: MNLR (Calea Griviței, nr.64-66).

 

Denisa Lepădatu este elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri”, profil matematică-informatică intensiv, din Galaţi, o elevă eminentă, deţinătoare a peste 60 de premii şi diplome la concursurile locale şi naţionale de limba română, matematică, informatică și limba engleză. Premii literare (selectiv, cele mai importante): Premiul APLER pentru promovarea tinerelor talente pentru cele două cărţi editate în anul 2014 la editura InfoRapArt; Premiul Municipiului Galaţi pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea culturii, literaturii şi publicisticii gălăţene în rândul tinerilor; Premiul I la Concursul Naţional ”Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor” (2017), Premiul I la Concursul Naţional ”Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor” (2018) organizate de Clubul UNESCO-Adolescenții; Premiul I la Concursul Naţional „Ion Creangă” – povești. Din decembrie 2015 este membră MENSA – organizația mondială a celor mai inteligenți 2% oameni de pe planetă (cu coeficient IQ de peste 132).

 

Vlad C. Dragne are 17 ani și este elev la Colegiul Național „Sf. Sava”. În 2017 a participat la cursul de scriere creativă ținut de Florin Iaru și Marius Chivu. Scrie articole pentru revistele ”Ça va” și ”LZR”. A debutat în volumul colectiv „Matrioşka. Nouă prozatori adolescenți”, Editura Tracus Arte, 2018, și a publicat în ”Revista de povestiri” și ”iocan”.

 

MIERCURI, 8 mai 2019

InstantAdolescența

Expoziţia virtuală InstantAdolescenţa – cele mai frumoase fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil. Criterii de selecţie: originalitate, creativitate şi hobby-uri adolescentine. Tema acestei ediții: EU-RO-PA

Fotografiile au fost selectate şi premiate de un juriu format din artistul vizual Mihai Zgondoiu, fotograful Andrei Runcanu şi scriitorul Dan Mircea Cipariu. Lucrările vor fi expuse pe platforma online www.ziua-a.ro şi vor fi proiectate în cadrul Galei „Salut, Adolescenţă”.

Coordonator: Mihai Zgondoiu

 

JOI, 9 mai 2019, ora 19:00

GALA EURO TEEN CLASSIC

Cvintetul austriac Young Brass Masters

Locul de desfăşurare: Grădina MNLR (str. Nicolae Crețulescu, nr.8)

Coordonator: Andreea Drăghicescu

 

Cvintetul Young Brass Masters a fost înființat în toamna lui 2017. Membrii săi provin de la cursurile de pregătire de la MDW – Universitatea de Muzică și Arte Dramatice din Viena și de la clasele pentru copii talentați de la Școala de Muzică Johann Sebastian Bach. Cu toții au fost premiați la competiții de muzică pentru tineri, la categoria solo. Ca ansamblu, au fost distinși cu premiul al doilea la competiția națională „Prima la musica”. Sunt sprijiniți cu pasiune și devotament de conducătorul ansamblului, Jakob Gollien. Deși foarte tânăr, ansamblul caută în permanență să-și extindă repertoriul, să interpreteze muzică din stiluri și epoci cât mai variate și să prezinte compoziții noi pentru cvintet de alămuri.

Young Brass Masters fac parte din Young Masters Program – o serie de cursuri de perfecționare, pentru a deveni muzicieni profesioniști. Programul oferă sprijin individual și prilejuri de a interpreta muzică de cameră în diferite ansambluri, în cadrul unor turnee internaționale: Asia, Statele Unite ale Americii, America de Sud, Grecia, Rusia – iar acum București.

 

Young Brass Masters:

Elias Domschitz – trompetă 

Andre Luca Leuthner – trompetă   

Martin Tinhof – corn           

Florian Strasser – trombon 

Simon Unseld – tubă            

Mag. Jakob Gollien – conducătorul ansamblului

 

Young Brass Masters

Program:

 

Karl Pilss                                 Festmusik Nr. 1

(1902 – 1979)

 

Tielman Susato                       Renaissance Dances

(1500 – 1561)                          2. Bransle Quatre Bransles

 

Johann Sebastian Bach           Jesu bleibet meine Freude

(1685 – 1750)

 

Kevin McKee                          Escape

(*1980)

 

Klaus-Peter Bruchmann          Cinq pour Cinq

(*1932)                                    1. Prelude

  1. Chanson
  2. Can Can

 

VINERI-SÂMBĂTĂ, 10-11 mai 2019

FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU PENTRU LICEENI „JOS PĂLĂRIA” – Ediţia XXII

Locul desfăşurării: Muzeul Național al Literaturii Române (Sala ”Iosif Naghiu”, Calea Griviței, nr.64-66)

Spectacolele se vor desfăşura în intervalul orar 10.00-18.30, cu intrare liberă pentru toţi adolescenţii.

Din juriul acestei ediţii fac parte profesoara de teatru și actrița Adriana Trandafir, actorul Tudor Aaron Istodor (laureat al Festivalului ”Jos Pălăria”, ediția din 2003) și producătorul și realizatorul radio Manuella Popescu.

Coordonatori: Loreta Popa și Diana Mihăiță

 

DUMINICĂ, 12 mai 2019

Ora 12.00, Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie (str. Sf. Dumitru, nr. 2)

Gala Salut, Adolescență!

Premiile „Jos Pălăria” și InstantAdolesecența vor fi acordate de Ziua Adolescentului, în cadrul unui eveniment multimedia și multiart, cu participarea extraordinară a maeștrilor Nicu Alifantis și George Mihăiță. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu.

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii este o organizaţie non-politică, non-guvernamentală şi non-profit fondată de Maestrul George Mihăiţă. Preşedintele Clubul UNESCO-Adolescenţii este scriitorul Dan Mircea Cipariu, iar Vicepreşedintele asociaţiei este artistul vizual Mihai Zgondoiu.

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii a fost creat în anul 1992 şi face parte din reţeaua mondială de cluburi UNESCO. Încă de la înfiinţare, Clubul UNESCO-Adolescenţii a făcut lobby parlamentar pentru legiferarea unei zile speciale dedicate fenomenului adolescentin. Astfel, în 1997, a fost promulgată LEGEA nr. 197 din 17 noiembrie 1997 privind instituirea Zilei Adolescentului în fiecare an.

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii este printre primele asociaţii non-guvernamentale din România dedicate adolescenţilor. Scopul clubului este realizarea de programe cultural-sportive, turistice, info-educaţionale, de descoperire de noi şi tinere talente şi de promovare a acestora în plan profesional şi în viaţa publică.

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii a colaborat încă de la înfiinţare cu instituţii culturale publice precum AFCN, Primăria Muncipiului Bucureşti, ArCub, Teatrul de Comedie, Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 6 în realizarea unor proiecte culturale, artistice şi info-educaţionale pentru promovarea adolescenţilor şi a tinerilor creatori din domeniile artelor spectacolului, artelor vizuale şi ale literaturii.

Proiectele noastre comune, Săptămâna Adolescenţilor, Comedia ţine la TINEri, Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, Vernisaj A, Virtual Text A, Cursurile gratuite de actorie pentru elevi (profesor Delia Nartea), au venit în întâmpinarea creativităţii adolescenţilor din Bucureşti şi din ţară şi au devenit repere de referinţă pentru colaborarea dintre o reprezentantă a societăţii civile, o instituţie culturală aflată sub finanţarea unei autorităţi publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti.

În cele 21 de ediţii de până acum ale Festivalului Naţional de Teatru „Jos Pălăria”, au urcat pe scenă peste 5000 de adolescenţi (din care câţiva au ajuns mari actori şi regizori), iar premiile au fost decernate, de-a lungul anilor, de Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Emilia Popescu, Vlad Cristache, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Alex Bogdan etc.

 

 

Număr de vizualizări :1385


One Comment to “Programul Festivalulului Național al Trupelor de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, ediția  a XXII-a, 10-11 mai 2019  ”

  1. […] Festivalulul National al Trupelor de Teatru pentru Liceeni “Jos Palaria” are loc vineri si sambata la Muzeul National al Literaturii Romane (MNLR). […]

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro