spot_img

Participare excepțională a Institutului Francez din România în cadrul Bookfest 2019

Institutul Francez din România (IFR) va avea o participare deosebită în cadrul Bookfest, în perioada 29 mai – 2 iunie 2019. În contextul Sezonului România-Franța, Institutul Francez, împreună cu Biroul Internațional al Editorilor Francezi (BIEF) și cu Librăria Kyralina, propun o prezență excepțională din partea Franței, invitând publicul să descopere standul Lire la France, în pavilionul B2.  Inaugurarea oficială a standului francez va avea loc miercuri, 29 mai, imediat după deschiderea oficială a Salonului Bookfest, în prezența doamnei Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România.

Pentru cea de-a 14-a ediție a Bookfest, standul Franței, Lire la France, propune un catalog de 1000 de titluri care acoperă toate sferele literare, cu o atenție deosebită pentru beletristică, științe sociale și umane sau literatura adresată publicului tânăr. Institutul Francez din România beneficiază de prezența a numeroși invitați, care vor participa la o serie de mese rotunde, ateliere, discuții cu publicul și cu profesioniști din industria cărții din Franța și din România, fiind prevăzute și lansări de carte și sesiuni de autografe. Vor fi abordate subiecte precum rolul politicilor editoriale în cadrul politicilor culturale, literatura adresată publicului tânăr, traducerea literară ca factor de cooperare culturală și liant între cele două țări, dar și politicile în materie de editare, publicare și difuzare de cărți în librării.

 

Diferitele evenimente literare, mese rotunde, dezbateri sau ateliere vor beneficia de prezența  autorilor Didier Decoin (Secretar General al Academiei Goncourt și laureat al Premiului Goncourt în anul 1977), Sophie Brocas (autoarea unui roman inspirat de o sculptură celebră de-ale lui Constantin Brâncuși, „Le Baiser / Sărutul”), Romain Dutter (autorul unei benzi desenate ce ilustrează România post-1989), Anne-Claire Lévêque (autoare specializată în literatura pentru tineri) și Céline Raphaël (doctor în medicină, autoarea unor cărți ce abordează subiectul violenței familiale în rândul copiilor). De asemenea, standul Lire la France va avea alături reprezentanți ai unor importante edituri franceze: Stock, Galimard Jeunesse, Hachette Jeunesse, Denoël, Fleurus, La Découverte, Syndicat National de l’Edition.

 

Volumul Dezacord – Violența unui tată, scris de Céline Raphaël, a fost tradus în limba română de editura Spandugino. Cartea va fi lansată joi, 30 mai, ora 15:00, la standul Lire la France, în prezența autoarei, a domnului Paul Marinescu (director editorial Editura Spandugino), a traducătoarei cărții, Doina Jela și a doamnei Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România.  

 

Didier Decoin vine în România la invitația Institutului Francez și Humanitas Fiction, urmând să participe la două mese-rotunde în cadrul standului Lire la France, precum și la lansarea traducerii în limba română a romanului Le Bureau des Jardins et des Etangs (Stock, 2017) / Biroul pentru Grădini și Iazuri (Humanitas Fiction, 2019).

 

Sophie Brocas, autoarea unei ficțiuni al cărei subiect este inspirat de sculptura Le Baiser / Sărutul a lui  Constantin Brâncuși, romanul fiind o anchetă privind o sculptură ce a generat polemici în Franța, cazul fiind de actualitate. Autoarea își va prezenta romanul sâmbătă, 1 iunie, ora 14:30, în cadrul unei mese rotunde la care va participa și Doina Lemny, muzeograf-cercetător la Centrul Pompidou, specialistă în opera sculptorului român.

 

O apariție editorială de excepție va completa programul standului francez, ilustrând, în spiritul Sezonului Franța-România, relația de afinitate și continuă redescoperire dintre cele două țari.

Sâmbătă, 1 iunie, ora 18:30, standul Lire la France propune publicului o biografie-eveniment și o masă rotundă dedicate Genicăi Athanasiou, celebră actriță în Franța interbelică și muză a lui Antonin Artaud, în prezența lui Laurence Meiffret, cercetătoare și autoarea volumului, a lui Ioan Cristescu, directorul

 

Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR) și a lui Felix Alexa, regizor.  Volumul Génica Athanasiou: Viața pasionantă a unei actrițe românce din avangarda pariziană este rezultatul unei documentări întreprinse timp de doi ani de cercetătoarea franceză Laurence Meiffret, cu sprijinul Institutului Francez din România și al MNLR, acesta conținând fotografii inedite realizate de Man Ray sau Philippe Halsman.

 

Atât sâmbătă, 1 iunie, cât și duminică, 2 iunie, standul Lire la France propune un program ludic, adresat tinerilor, într-un cadru francofon. Beneficiind de prezența lui Anne-Claire Lévêque, dar și de participarea lui Romain Dutter, realizator de banda desenată, vor fi organizate dialoguri, lecturi, ateliere, jocuri de societate. Sâmbătă va fi prezentat volumul bilingv româno-francez Henri Mathias. Prietenul României (Libris Editorial, Brașov, 2019), adresat copiilor, în prezența autoarei Mihaela Simina, în timp ce duminică va avea loc un atelier animat de Bianca Spătariu, ilustratoare la editura Le Cosmographe.

 

Fiecare seară se va încheia cu un moment de lectură, în care publicul voluntar și autori/editori prezenți sau reprezentați ai standului Lire la France vor citi, în limba franceză, pasaje din cărți apărute recent.

 

În perioada 29 mai-31 mai, standul Franței va găzdui, de asemenea, un studio mobil al RFI România, emisiunea Zebra, realizată de Mihaela Dedeoglu, fiind transmisă în direct de la Bookfest.

 

Institutul Francez din România are ca misiune difuzarea culturii franceze în sens cât mai divers. Prezent în România prin patru filiale regionale – București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara –, Institutul francez favorizează și susține dezvoltarea de parteneriate culturale și creația artistică, învățarea limbii franceze, cooperarea educativă, universitară și științifică, mulțumită numeroaselor acțiuni de colaborare bilaterală cu actori instituționali și independenți locali. Limba franceză, limbă a culturii și a creației, este un element motor al multilingvismului, Institutul francez împărtășind valorile unei Europe multiculturale.

 

BIEF (Biroul Internațional al Editurilor Franceze) însoțește dezvoltarea internațională a aproape 280 de edituri din Franța. Asigurând prezența membrilor săi la cele mai mari târguri de carte, este inițiatorul a numeroase întâlniri profesionale între diferiți actori ai cărții din Franța și din străinătate și publică studii despre piețele internaționale. Anuarul și diferitele publicații bilingve ale BIEF permit de asemenea profesioniștilor din lumea întreagă să descopere varietatea și bogăția lucrărilor publicate de membrii săi.

 

Librăria Kyralina este unica librărie franceză din România. Situată în inima Bucureștiului, Kyralina propune publicului un spațiu de lectură primitor, unde echipa librarilor oferă constant sfaturi cititorilor. Oferta de cărți cuprinde titluri ale autorilor  clasici, dar și apariții editoriale recente, printre care ultimii laureați ai concursurilor literare, autori contemporani mai puțin cunoscuți, noutați din sfera științelor umaniste, a benzilor desenate  franco-belgiene și a romanelor grafice.

 

Standul Lire la France se înscrie în seria de evenimente organizate cu prilejul Sezonului România-Franța, beneficiind de sprijinul Engie România.

 

Parteneri media: TV5MONDE Romania, RFI Romania, Radio România Cultural, Radio Romania International, Observator cultural, LiterNet.ro, IQads, FEEDER.ro

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508