LIM | LESS IS MORE, la TIFF 2019

mai 30th, 2019 | By | Category: Postcard

LIM | Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, organizată prin susținerea Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, va ajunge, pentru a treia oară consecutiv, la Cluj-Napoca, în cadrul ediției cu numărul 18 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), partener al platformei. Cei 19 cineaști din 16 țări din întreaga lume vor avea ocazia să își prezinte proiectele aflate în dezvoltare în fața producătorilor și profesioniștilor din cinema prezenți la Cluj, în cadrul programului dedicat industriei de film la TIFF. Unul dintre scopurile LIM este acela de a genera crearea unei rețele europene formată din profesioniști ce lucrează în limitările unor filme cu bugete mici și, prin urmare, acela de a genera co-producții, noi modalități de finanțare și distribuție. Prezentarea publică a proiectelor LIM2019 va avea loc sâmbătă, 8 iunie, în intervalul 10.00 – 13.00, la Platinia Conference Hall (Hotel Platinia).

Începând cu data de 9 iunie, LIM Workshop 2 le dă întâlnire celor 23 de participanți în Stațiunea Turistică Muntele Băișorii, locul care a găzduit și primele ediții LIM în România. Întâlnirile de lucru din cadrul workshop-ului se vor desfășura într-o locație cu un aer aparte, ruptă de lume și de tumultul orașelor sau satelor României – Hotelul Alpin Băișoara, despre care Massimiliano Nardulli (LIM Head of Talent) spune : « Iată că am ajuns din nou în acel moment din an, când participanții LIM descoperă magia sălbăticiei din munții românești, făcând încă un pas important în procesul de desvoltare al scenariilor. Îmi place să cred că atmosfera creată în timpul celui de-al doilea workshop LIM își aduce un aport profund asupra proiectelor și oamenilor implicați în scrierea lor ».

 

Puteți fi la curent cu evenimentele din cadrul LIM aici:

 

LIM | Less is More este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

 

Susținut de Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, LIM este inițiat de Le Groupe Ouest (Franța) și dezvoltat alături de Asociația Culturală Control N (România), Vlaams Audiovisueel Fonds – VAF (Belgia), Krakow Festival Office – KBF (Polonia) și Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF (România), în parteneriat cu Lithuanian Film Centre, Norwegian Film Institute și Film Agency (Macedoinia).

 

Asociația Culturală Control N mulțumește partenerilor media: Zile și Nopți, Cinemap, Sunete, Cinemagia, Film Reporter, Cinefan, Liternet, Blogul Lu’ Otravă, Bazavan.ro, Ziarul Metropolis, AaRC.ro – All about Romanian Cinema, Filme Cărți.

 

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

 

Număr de vizualizări :187


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro