Lansarea volumelor de poezie„Glas de carte” și „Jurnal Epistolar”, de Dorel Ghemu

mai 1st, 2019 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 4 mai 2019, ora 11.00, în sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” Iași, va avea loc lansarea celor două volume apărute la Editura Pamfilius, „Glas de carte” și „Jurnal Epistolar”, de Dorel Ghemu. La acest eveniment invitați de onoare sunt Elena Leonte, publicist și editor de carte, scriitorii ​Valentin Talpalaru și Liviu Apetroaie.  Vor recita din creația autorului elevii de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Teodora Nicola Zaharia și Alexandru Maxim, îndrumător prof. Nicolae Ionescu.

Profesorul Dorel Ghemu s-a născut pe 20 februarie 1951, în comuna Românești, județul Iași.

La o vârstă fragedă suferă un accident în urma căruia este nevoit să-și urmeze pregătirea la Școala Specială pentru Nevăzători din Târgu Frumos. A terminat Facultatea de Filologie, secția română – italiană, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, lucrează ca profesor la Școala Specială pentru Nevăzători din Târgu Frumos (în prezent Liceul Special „Moldova”).

Primele poezii le scrie în timpul adolescenței, unele fiind publicate în Revista „Viață nouă ”(Litera noastră în prezent) a Asociației Nevăzătorilor din România. În aprilie 2001 are loc debutul editorial, apare volumul de poezie Primenire, volum revizuit și reeditat în 2016 la editura Pamfilius din Iași. A mai publicat volumele: De-ale vieți și Lumină și umbră (2017), Ca în oglindă (2018).

„Bucură-te, carte proaspătă,

Că, în grădina ta curată,

Au răsărit și-au înflorit cuvintele

Și cântă simfonia metaforelor,

Strat lângă strat,

Floare lângă floare,

De vin și copiii să se alinte

Și să te mângâie cu iubirea lor ”(Carte nouă din volumul Glas de carte, Dorel Ghemu)

 

Ne vor încânta cu două momente special pregătite pentru acest eveniment cvartetul „Essenza Quartet”. Moderatoarea evenimentului va fi doamna Irena Ioana Brodoceanu.

 

Număr de vizualizări :138


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro