spot_img

Eva Garet, copilul minune al pianisticii românești, protagonista Turneului ”Citadele Muzicale”

În perioada 24 mai – 2 iunie 2019 va avea loc, în organizarea Asociației Pro Valores, Turneul “Citadele Muzicale”, ediția  a VIII – a, un eveniment care își dorește transformarea unor spații în citadele culturale, spirituale, în fortărețe cu adevărat artistice, puse în slujba salvării culturale a unor comunități asediate în zilele noastre de nonvalori. Protagonista turneului este Eva Garet, copilul minune al pianisticii românești, care după succese impresionante pe scene importante și la competiții de mare valoare, acum se află în fața primului său turneu. La numai numai 13 ani, ea va face un adevărat maraton pianistic, prezentând un program deosebit de dificil, dar și de atrăgător, publicului din 6 orașe. Opusuri de: Bach, Haydn, Liszt, Dohnanyi, Ceaikovski, Scriabin și Enescu vor putea fi ascultate în versiunea interpretativă a Evei Garet la Galați, Mogoșoaia, Onești, Tecuci, Sinaia și Suceava.Primul eveniment din cadrul turneului va avea loc vineri, 24 mai 2019, de la ora 18, și va fi găzduit de impresionantul Palat Episcopal din Galați, Sediul Muzeului Istoriei și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul se face prin strada Domnească, nr. 141. Vor urma: Palatul Mogoșoaia (duminică, 26 mai), în finalul Mogoșoaia ClasicFest ediția a VIII-a, Biblioteca Municipală “Radu Rosetti” din Onești (joi, 30 mai), Ateneul din Tecuci (vineri, 31 mai), Castelul Peleș din Sinaia (sâmbătă, 1 iunie) și Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava (duminică, 2 iunie), în cadrul Galei Concursului “Lira de aur”. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Eva Garet, născută la București pe 10 mai 2006, studiază pianul de la vârsta de 5 ani. Este eleva profesoarei Mihaela Zamfirescu, în clasa a VI-a la Colegiul Național de Muzică “George Enescu”. A câștigat premii întâi, premii întâi de excelență sau mari premii la numeroase competiții din România: Pro Piano, Millennium Piano, Gradus ad Parnassum, Victor Giuleanu, Ada Ulubeanu, Piano ArtIS și Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală. In 2016, la numai 10 ani, Eva Garet devine cea mai tânără câștigătoare a trofeului “Lira de Aur”, prestigioasa competiție a tinerilor muzicieni sub 18 ani. Concursul “Lira de Aur“ acordă începând cu ediția a  40-a Premiul special “Eva Garet“ celui mai tânăr finalist.

In 2017, Eva câștigă trofeul “Dinu Lipatti” al concursului “Drumul spre celebritate” între concurenți cu vârste până la 26 de ani, iar un an mai târziu cucerește singurul premiu I la primul concurs internațional „Mihaela Ursuleasa”, câștigă premiul întâi la “1st Ricard Viñes Piano Kids and Youth” din Spania, competiție sub emblema Alink-Argerich, devine primul pianist român laureat la “Ettlingen International Piano Competition” din Germania, una dintre cele mai prestigioase competiții pianistice pentru juniori din lume.

De asemenea tot în 2018, la numai 11 ani, Eva Garet debutează la Sala Radio în compania Orchestrei de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Stefan Novak, în Concertul pentru pian și orchestră nr. 23, K488 de W.A. Mozart, transmis în direct de Radio România Muzical și Radio România Cultural. Urmează imediat colaborarea cu Filarmonica “Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, sub bagheta profesorului Bogdan Vodă. În ianuarie 2018 Eva Garet debutează pe scena mare a Ateneului Român, acompaniindu-l pe Alexandru Tomescu în “Balada” lui Enescu, ocazie cu care interpretează și Rapsodia Română nr. 1 de George Enescu. Eva este de asemenea invitată în martie 2018 la “Stagiunea de marți seara” într-un recital extraordinar la Sala Mică a Ateneului Român, iar în iunie 2018 Eva este prezentă pe scena ediției cu numărul 7 a “Mogoșoaia ClasicFest”.

In 2015 Eva a jucat în producția cinematografică olandeză “Disappearance” (Verdwijnen) în regia lui Boudewijn Koole, interpretând lucrări de Grieg, Schubert și Mendelssohn, sub regia muzicală a lui Alex Simu. In 2018, “Disappearance” câștigă Premiul BUMA pentru “Cea mai bună coloană sonoră într-un film artistic”.

De curând a obținut Mențiunea de onoare câștigată la categoria pian a dificilului Concurs Internațional Concertino Praga.

Evoluția Evei Garet poate fi urmărită pe pagina ei de facebook: @evagaretmusic.

Toate spectacolele din cadrul Turneului “Citadele musicale”, ediția a VIII-a, sunt caritabile, fondurile strânse prin donații la manifestările amintite fiind destinate campaniei “Viitorul artei”, având ca scop sprijinirea tinerilor muzicieni foarte valoroși.

Organizator: Asociația Culturală Pro Valores

Parteneri: Muzeului Istoriei și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, Farmaciile Myosotis, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Primăria Municipiului Onești, Biblioteca Municipală „radu Rosetti” din Onești, Fundația Pelin, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Muzeul Național Peleș, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava, Bucovina Club Rotary Suceava.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Observator cultural, Agentia de carte, Radio Trinitas, JurnalMM.ro, Romania pozitivă, Roportal.ro, Artindex, Historia, Modernism, DCNews, Bucharest Cultural Events, UZP.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508