„De ce fierbe copilul în mămăligă”, în interpretarea actriței Edith Alibec, în ministagiune la Teatrul Gate din Londra

mai 2nd, 2019 | By | Category: Eveniment

După prezentarea sa, în toamna anului 2017, pe scena teatrală a Institutului Cultural Român din Londra, spectacolul „De ce fierbe copilul în mămăligă”, conceput şi realizat de actriţa Edith Alibec şi regizoarea Dana Paraschiv, revine în capitala britanică pentru o ministagiune la Teatrul Gate din celebrul cartier londonez Notting Hill. Cele cinci reprezentații ale piesei, o adaptare după romanul scriitoarei româno-elvețiene Aglaja Veteranyi, au loc cu sprijinul ICR Londra în perioada 1-4 mai 2019.  Spectacolul s-a jucat, pentru prima oară, în luna martie 2016 la MUCCA – Munich Center of Community Arts şi, de atunci, a fost prezentat cu mare succes în Germania, Elveţia, Marea Britanie, SUA, Suedia şi România. La Londra, spectacolul se va juca în limba engleză.

Urmând cu fidelitate structura cărții Aglajei Veteranyi, „De ce fierbe copilul în mămăligă” propune publicului o abordare diferită, plină de dramatism, a unor teme de mare actualitate precum înstrăinarea, experienţa exilului şi condiţia artistului în societatea contemporană. „Un spectacol așa cum trebuie să fie: dens, poetic, foarte vizibil. Niciun cuvânt nu este prea mult, niciun minut prea lung”, afirma scriitorul Cătălin Dorian Florescu.

„Edith Alibec arată o agilitate extraordinară. Ea joacă rolul copilului care fierbe în mămăligă, multifațetat, cu un instinct sigur pentru efectul scenic (o caracteristică pe care autoarea romanului o avea ca artist, și pe care o are şi naratorul din povestire). Uneori este obraznică, uneori timidă, apoi plină de încredere – și dintr-o dată devine întunecată, lipsită de speranță, ca apoi să se lumineze, să se ridice – aparent nelovită, și totuși marcată.” – Jens Nielsen, administrator al operei Aglajei Veteranyi

Aglaja Veteranyi (1962-2002) provine dintr-o familie de artişti de circ. A cutreierat cu trupa nenumărate ţări şi s-a stabilit, în cele din urmă, în Elveţia. În 1999 îi apare volumul de versuri „Daruri – un dans al morţilor” şi romanul „De ce fierbe copilul în mămăligă”, tradus în mai multe limbi de circulaţie, pus în scenă la Teatrul Neumarkt din Zürich, în regia Katkei Schroth, şi distins cu premiul pentru Cea mai bună carte a anului (Zürich, 1999), Premiul pentru literatură (Berlin, 2000) şi premiul Chamisso (München, 2000).

Edith Alibec, originară din România, a locuit în Germania timp de 3 ani, unde a luat parte la diferite cursuri de actorie și regie la Athanor Akademie, sub îndrumarea prof. David Esrig. Experimentând la nivel personal ce înseamnă să fii străin, și, mai mult de atât, observând criza refugiaților din Germania, impulsul de a vorbi despre lipsa unui acasă a devenit foarte puternic. Cartea Aglajei Veteranyi îi era cunoscută deja, dar a căpătat cu totul altă greutate din momentul în care locuia și ea, asemenea protagonistei cărții, în „străinătate”. După două luni de cercetare, interviuri cu consilieri sociali pentru emigranți și chiar cu tineri refugiați, a creat un concept și l-a propus Departamentului Cultural al orașului München, Germania, care a fost de acord să ofere o finanțare, în parteneriat cu festivalul Zilele Balcanice din München.

Dana Paraschiv s-a alăturat proiectului ca regizoare și, pentru o lună și jumătate, în februarie 2016, a locuit în Germania unde, împreună cu Edith Alibec, a construit acest one woman show ce a avut premiera în data de 9 martie 2016.

Prestigiosul teatru The Gate din cartierul Notting Hill prezintă, începând din anul 1979, piese de teatru internaționale publicului londonez.

Pentru mai multe detalii vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk şi https://www.facebook.com/ICRLondon/.

 

Număr de vizualizări :123


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro