”Căsuța Piticilor”- ediția a 8-a, la Institutul Francez din Timișoara

mai 23rd, 2019 | By | Category: Eveniment

În 25-26 mai  2019 este sărbătoare pentru cei mici! Se anunță un nou weekend de poveste la Institutul Francez: festivalul ”Căsuța Piticilor”, ediția a 8-a! Timp de două zile, bulevardul C.D. Loga, nr. 46, devine adresa de referință pentru copiii de la 6 luni la 14 ani și părinții acestora, cărora organizatorii le-au pregătit peste 100 de spectacole și activități!  Un eveniment singular în orașul de pe Bega, ”Căsuța Piticilor” aduce împreună principalii actori culturali, educativi și sportivi ai orașului – parteneri ai cardului Cultura Plus. Acesta este în același timp biletul de intrare la eveniment, dar și un card de reduceri culturale timp de un an de zile! Varietatea programului depășește orice așteptare! Teatru, dans, muzică, jocuri și activități distractive și instructive, demonstrații sportive, vânătoare de comori, ateliere artistice, ateliere de dezvoltare emoțională și multe altele vor compune tabloul unui weekend de neuitat pentru cei mici! În acest an, evenimentul este inclus în programul Sezonului România-Franța. De altfel, Institutul Francez din Timișoara consacră o serie evenimente publicului tânăr, sub egida „Sezonul Piticilor”, cu evenimente și invitați speciali.

Atmosfera rock & roll a acestei ediții va fi asigurată de trupa franceză Ricardo, care va susține două concerte rock pentru copii în finalul celor două zile! Patru bandiți iau în stăpânire scena pentru un concert care promite să scoată scântei. Ricardo, șeful trupei, interpretează cântece amuzante, înduioșătoare sau explozive. Acesta se joacă cu publicul, făcându-i să danseze pe copii și pe părinții lor, în timp ce își conduce clica de mercenari ca un maestru. Ricardo Guinée, Rudy Roberts, Christophe Babin, Morgan Dubois sunt muzicieni profesioniști cu peste 20 de experiență scenică, obișnuiți cu turneele în Franța și în străinătate. Membrii trupei au făcut parte până acum din numeroase proiecte muzicale dintre cele mai diverse (trupe de rock, metal, jazz, comedie muzicală sau circ).

În plus, participanții vor avea parte și de o feerie de baloane de săpun în ambele zile ale festivalului, împreună cu Slash Bubbles Paris.

Căsuța Piticilor – eveniment inconturnabil pentru cei mici la Institutul Francez – se desfășoară într-un loc îndrăgit și frecventat de juniori pe tot parcursul anului. Numeroase ateliere săptămânale, cursuri adaptate, spectacole interactive, clubul de vacanță și o bibliotecă a micilor francofoni alcătuiesc un spațiu în care copiii și adolescenții se simt ca acasă în permanență !

Informații despre programul detaliat și accesul la eveniment:

– pe site-ul Institutului Francez:

http://institutfrancais.ro/Timisoara/event/415/C%C4%83su%C8%9Ba_Piticilor_2019

– în evenimentul Facebook:

https://www.facebook.com/events/369128963934152/

 

Organizatori: Institutul Francez din Timișoara

Partenerr principalr : Akwel, Decathlon

Parteneri: Helpline, Auchan, Smartwood, Fornetti, Bw Photo Studio, Apeca

Parteneri media: Association Apeca, Kiss Fm, TVR Timișoara, Timișoara Azi, timișoreni.ro, Pagini de cultură, RFI Roumanie, Radio Roumanie Internationale.

 

 

 

Număr de vizualizări :212


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro