Expoziția internațională „Fluide(s) 50 de desene la patru mâini franco-române”, proiect inclus în programul oficial de evenimente din cadrul Sezonului România-Franța, se deschide sâmbătă, 11 mai 2019, ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38. Potrivit descrierii curatorului, Petra Petresco, director artistic al Asociației Scène et Danube (échanges culturels franco-roumains), conceptul expoziției vizează apa, ca element care se înnoiește și se reinventează încontinuu, fluiditatea incitându-ne să fim mai puțin statici. Desenul este considerat fluid prin propria lui esență, motiv pentru care curatorul a propus un grup de șaizeci de artiști din Franța și România care s-au întâlnit prin intermediul unor desene «la patru mâini». În consecință, o veritabilă dinamică a fluidelor s-a pus în mișcare între cele două lumi și spații culturale.Fiecare artist a lucrat pe propriul suport, toate tehnicile fiind acceptate (desen, pictură, fotografie, colaj, ceramică, lucrări numerice). În urma «confluenței» acestor lucrări presupuse a «curge» sau a se «reflecta» de la o planșă la alta, au luat naștere dipticuri, având fiecare câte doi autori din cele două țări. Pentru a înțelege mai bine «sensul de curgere», lucrările realizate mai întâi, cele care au deschis dialogul, denumite „desenele-invitații”, sunt semnalate cu o linie ondulată în dreptul numelui autorului.