spot_img

Lirica contemporană românească, la Festivalul European de Poezie din Marea Britanie

La Londra, se dă startul Festivalului European de Poezie, cel mai nou și activ festival de profil din Regatul Unit care, în acest an, va include nouă evenimente ce vor avea loc, între 4 – 15 aprilie 2019, în Londra, Norwich, Manchester și Dublin. România, invitată pentru cel de-al doilea an consecutiv, este reprezentată, cu susținerea ICR Londra, de poeții Cosmin Perța, Robert Gabriel Elekes și Simona Nastac, care se vor alătura celor peste șaptezeci de autori din întreaga lume pentru trei evenimente în Londra și Manchester.

Sâmbătă, 6 aprilie, la cunoscutul centru artistic Rich Mix din estul Londrei, cei trei poeți români vor susține lecturi tandem cu muzicianul francez Yekta, poetul și criticul portughez Ricardo Marques și scriitoarea și criticul ceh Olga Stehlíková, în cadrul evenimentului central al Festivalului – The European Camarade. O zi mai târziu, în data de 7 aprilie, poeții Robert Gabriel Elekes și Cosmin Perța vor susține performance-uri de poezie în cadrul evenimentului Back into the Mouth de la IKLECTIK, spațiu artistic ce promovează arta contemporană experimentală, urmând ca, pe 13 aprilie, poeta Simona Nastac să ia parte la evenimentul The European Camarade de la International Anthony Burgess Foundation din Manchester, unde va susține o lectură tandem cu poetul britanic Scott Thurston.

Cosmin Perța, poet, prozator și eseist, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile la Universitatea din București, obținând o diplomă de masterat în literatura contemporană și titlul de doctor în litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană. A publicat șase cărți de poezie, două de povestiri, două romane, o monografie, un studiu și o piesă de teatru. Poemele sale sunt traduse în 11 limbi. În presa românească și în cea straină există peste 200 de cronici, recenzii și referințe la opera sa.

Robert Gabriel Elekes a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, după care a urmat studii masterale de Limba şi Literatura Germană și un doctorat în Filologie, având ca temă opera scriitorilor germani din România anilor ‘70 – ‘80. Poet, performer și cadru universitar, a debutat cu volumul de poezie „aici îmi iau dinții-n spinare și adio” (2015), pentru care a primit Premiul pentru debut la cea de-a 14-a ediție a Zilelor „Iustin Panța” de la Sibiu și Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut.

Simona Nastac este curator, critic de artă și poet. A studiat Istoria și Teoria Artei la București și are un Master în Creative Curating Contemporary Art la Goldsmiths University, Londra. A curatoriat expoziții și evenimente la Londra, Seul, Praga, Sankt Petersburg, Shanghai, Cluj și București și a publicat articole de specialitate în presa românească și internațională. Între iunie 2006 – decembrie 2013 a coordonat programele de arte vizuale, rezidență, literatură, arhitectură și design la ICR Londra. În 2017 a câștigat premiul de debut în poezie „Alexandru Mușina – Regele dimineții” și a publicat volumul „Culoarea deprimantă a mierii” la editura Tracus Arte, București. A susținut lecturi publice la Poeți la Meru (Iași), Tranzit Iași, Tramvaiul 26 (București), Tipografia (Brașov) și Rich Mix (Londra).

Festivalul European de Poezie (European Poetry Festival) celebrează tradiția și spiritul avangardei literare și artistice europene, care au marcat poezia secolului 21 în Marea Britanie și pe continent. Festivalul are ca scop nu doar promovarea experimentului și inovației în poezia contemporană, dar și crearea unei comunități transnaționale de poeți de pe întregul continent, care să genereze noi colaborări și audiențe pentru o pluralitate de forme poetice.

Mai multe detalii despre programul ICR Londra la www.icr-london.co.uk  și https://www.facebook.com/ICRLondon/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508