Festivalul de Poezie „Patrel Berceanu” – ediţia I, Craiova-Băileşti

apr. 3rd, 2019 | By | Category: Postcard

În onoarea scriitorului Patrel Berceanu (19 aprilie 1951, Băileşti – 2 mai 2006, Bucureşti), pentru a sprijini cultura scrisă şi a promova valorile Olteniei, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova a iniţiat prima ediţie a Festivalului de Poezie „Patrel Berceanu”, care s eva desfășura în perioada 18-19 aprilie 2019.

Propunerea scriitorilor a fost acceptată de Primăria Municipiului Băileşti şi Casa de Cultură „Amza Pellea”, instituţii care şi-au asumat rolul de organizatori ai evenimentului şi prin susţinere financiară. Evenimentul va fi realizat în parteneriat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova şi cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova. În programul festivalului sunt prevăzute manifestări culturale în Băileşti, localitatea natală a scriitorului, precum şi în Craiova, oraşul în care şi-a împlinit cariera profesională în slujba artei dramatice şi vocaţia de poet.

Impactul manifestării este unul considerabil prin implicarea unui număr mare de oameni de cultură şi prin organizarea și derularea în spaţii emblematice pentru Craiova şi Băileşti. O împlinire a primei ediţii a festivalului este editarea unui volum de versuri inedite din creaţia lui Patrel Berceanu, carte care va fi distribuită de către organizatori pentru biblioteci publice, instituţii de învăţământ şi aşezăminte culturale.

 

Număr de vizualizări :311


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro