Marți, 23 aprilie 2019, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” din București şi asociaţia Euro CulturArt au organizat a opta ediţie a PROGRAMULUI DE CARTE prin evenimente care au marcat sărbătorirea Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. PROGRAMUL DE CARTE, un program de evenimente mediatice cu mesaje pro-lectură şi de susţinere a culturii scrise naţionale, a fost susținut de Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, Opera Scrisă.ro şi Copyro. Parteneri media: Radio România Cultural, Observator cultural şi AgenţiadeCarte.ro. De la ora 10.00, în Sala Perpessicius a MNLR (str.Nicolae Crețulescu nr. 8), 40 de copii de la Grădinițele Arc-en-Ciel și Liceul Pedagogic”Anastasia Popescu” din București s-au întâlnit cu păpușa animată Ion Creangă (ale cărei resorturi interioare le-a manevrat actorul George Pupăză), de la care au primit o carte și o floare după turul ghidat al muzeului. Ioan Cristescu, directorul MNLR, și doamna Mona Șerbănescu, directoarea Liceului Pedagogic ”Anastasia Popescu”, au făcut pledoarii inspirate și ludice despre cât de importante sunt în viața fiecăruia dintre noi Cartea și Cititul. În călătoria lor inițiatică prin Muzeu, copiii au descoperit, cu uimire și încântare, cărțile liliput, pe cele gigantice, hârtia manuală, de orez sau papirusul, tocul și penița, dar și ferecăturile speciale ale unor cărți vechi bisericești. Scriitorul Dan Mircea Cipariu le-a citit copiilor un fragment din ”Planeta Puzzle”, un proiect literar în lucru. La finalul întâlnirii, păpușa uriașă înfățișându-l pe Ion Creangă i-a invitat să revină la Muzeul Național al Literaturii Române din București și să citească. De la ora 17.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” (Calea Victoriei nr. 88), a avut loc conferința “Lectura creativă. Cum își citesc marii actori rolurile, textele și cărțile”, moderată de conf.univ.dr.Ioan Cristescu, cu participarea invitaților speciali: Maia Morgenstern și George Mihăiță.