11 tineri artiști, în prima expoziție de la Kunsthalle Bega
apr. 17th, 2019 | By admin
Propagat inițial doar în spațiul germanofon, conceptul de Kunsthalle a devenit în ultimii anii foarte popular în întreaga Europă, oscilând între diverse forme de discurs și organizare administrativă. La sfârșitul săptămânii trecute s-a deschis prima Kunsthalle într-o capitală din România, dar nu în București, ci în capitala culturală europeană 2021, Timișoara. Proiect al Fundației Calina, inițiat de Alina Cristescu, Liviana Dan și Bogdan Rață, Kunsthalle Bega (str. Circumvalațiunii, nr. 10, Timișoara) își propune, pe lângă programul expozițional, să ofere un premiu pentru un curator român sub 40 de ani, mizând pentru început pe crearea și experimentarea unui spațiu de dialog destinat tinerei generații de curatori și artiști.
Subliniind rolul curatorului în sistemul artei și reprezentând o premieră pentru scena de artă contemporană autohtonă, Bega ArtPrize, primul premiu oferit în România pentru un tânăr curator, va fi oferit, la prima sa ediție, de un juriu format din Lia Perjovschi, Mara Rațiu, Anca Rujoiu, Călin Dan și Liviana Dan. De asemenea, pentru „Seeing Time”, prima expoziție de la Kunsthalle Bega, care se desfășoară în perioada 12.04 – 12.07.2019, curatoarea Liviana Dan a ales 11 tineri absolvenți ai Facultății de Arte și Design din Timișoara, care au ieșit din școală cu o viziune destul de clară asupra discursului și practicii artistice proprii: Dona Arnakis, Cătălin Bătrânu, Lera Kelemen, Elena Langă, Bogdan Matei, Andreea Medar, Silvia Moldovan, Andrei Pituţ, Ana Maria Szőllősi, Ion Toderașcu și Bogdan Tomșa.