spot_img

11 autori din Marea Britanie sărbătoresc diversitatea în literatură, la Bookfest 2019

Zece autori britanici contemporani și un autor român stabilit în Marea Britanie vin la finalul lunii mai la București, ca invitați speciali ai proiectului „Marea Britanie – țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest” (29 mai – 2 iunie 2019, Romexpo), într-un program conceput pentru a celebra diversitatea în literatură.„Marea Britanie este piața de carte din Europa la care România este cel mai bine conectată, cel puțin dacă socotim producția de carte de după 1989. Este, așadar, evident de ce venirea Marii Britanii ca Invitat de Onoare la Bookfest este în sine o sărbătoare, pentru că publicul va avea acces direct la o cultură pe care editorii români au făcut deja eforturi susținute ca să o promoveze”, a declarat Grigore Arsene, Președintele AER, organizatorul evenimentului. Reuniți sub motto-ul „Culture is GREAT”, cei 11 scriitori din Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord vor lua parte de-a lungul celor cinci zile de Bookfest la o serie variată de evenimente, de la lansări de carte și dezbateri, pînă la workshop-uri și ateliere de creație.

„Cultura şi literatura britanică a zilelor noastre sunt fundamental legate de intersecţia dintre idei şi identităţi diverse, ceea ce a definit un sector creativ puternic şi bine reprezentat în faţa publicului din întreaga lume. Dialogul cultural are o putere deosebită de a transgresa diferenţe sociale, culturale şi politice, aşa că programul Marii Britanii ca țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest va celebra diversitatea şi toleranţa, cu poveşti vii, variate, spuse prin literatură, dar şi alte medii artistice”, a mărturisit Nigel Bellingham, directorul British Council România.

 

Jumătate dintre autorii invitați sunt deja cunoscuți cititorilor autohtoni, datorită cărților traduse cu succes în limba română.  Ceilalți autori se vor prezenta în premieră publicului românesc, aducând noi perspective asupra culturii și literaturii britanice, având ocazia să creeze noi conexiuni.

 

Iubitorii genului Fantasy se vor putea întîlni la Bookfest 2019 cu scriitoarea premiată Claire North, care are două volume traduse la Editura Palladin (parte a Grupului Editorial ART): Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August (2017, traducere de Alexandra Fusoi) și Atingerea (2018, traducere de Ioana Tudor).

 

Fanii Editura Nemira au ocazia de a cere autografe la Bookfest de la Sarah Perry, o autoare pasionată de istoria medievală și de scrierile biblice. Romanul său tradus în limba română, Șarpele din Essex (2018, traducere de Ioana Văcărescu), a ajuns în topul listei „Bestseller 2017”, fiind recompensat cu „Book of the Year” (British Book Awards).

 

O altă scriitoare britanică tradusă cu succes la noi care va veni la Bookfest este Clare Mackintosh, autoarea bestsellerurilor Te las să pleci (2016, traducere de Liviu Szoke), Te văd (2017, traducere de Mihaela Ionescu) și Lasă-mă să mint (2018, traducere de Mihaela Ionescu), toate publicate de Editura Trei. Pentru primul său roman, Clare Mackintosh a primit cel mai cunoscut premiu britanic pentru roman polițist, surclasînd-o pe însăși J.K. Rowling.

 

Fost jurnalist de televiziune, specializat în emisiuni dedicate adolescenților, scriitorul Ross Welford este pe cale să devină foarte cunoscut și în România datorită volumului Călătorie în timp în compania unui hamster, în curs de apariție la Editura Corint (traducere de Simona Neagu). Celelalte volume ale lui Ross Welford, publicate în Marea Britanie de prestigioasa editură Harper Collins, s-au bucurat de un succes imediat în rîndul tinerilor cititori.

 

O altă autoare cunoscută cititorilor autohtoni este Nikita Lalwani, scriitoare tradusă cu succes în peste 16 limbi, înscrisă în cursa pentru prestigiosul Man Booker Prize, cu romanul Darul (ediția în limba română: Editura Rao, 2008, traducere Andreea Ghierling). De origine indiană, Nikita Lalwani este o luptătoare activă pentru drepturile omului, preocupare care se reflectă și în dimensiunea social-politică a scrierilor sale.

 

O autoare nu doar tradusă în limba română, ci de-a dreptul adoptată de România este scriitoarea și jurnalista Arabella McIntyre-Brown. Aventura stabilirii în Transilvania este descrisă în volumul Din Liverpool în Carpați. Cum mi-am găsit fericirea în inima Transilvaniei (2016, Editura ALL), o scrisoare de dragoste pentru calităţile, dar şi defectele românilor, o poveste a redescoperirii de sine, plină de umor englezesc.

„O carte strălucitoare care îi umanizează pe cei care, cel mai adesea, sînt dezumanizați, o carte pe care toată lumea ar trebui să o citească!” – așa descriu criticii de la BBC cea mai recentă carte a Mahsudei Snaith (How to Find Home), autoare britanică aflată pe lista invitaților Marii Britanii la Bookfest 2019. Născută într-o familie emigrată din Bangladesh, Mahsuda Snaith explorează în scrierile sale viața de zi cu zi a celor defavorizați, fiind totodată angajată în numeroase proiecte sociale dedicate copiilor și tinerilor din familii defavorizate.

 

Pasionații de romane istorice vor avea ocazia să se întîlnească la Bookfest 2019 cu una dintre cela mai cunoscute autoare ale genului, Fiona Mozley. O autoare pe care pasiunea, urmată de studii aprofundate în medievalistică, au îndreptat-o către o carieră de succes în sfera ficțiunii istorice. Romanul ei de debut, Elmet, a reușit performanța de a se număra, în 2017, pe lista cărților finaliste la Man Booker Prize.

 

Scriitoarea scoțiană Kirsty Logan se află și ea pe lista oaspeților de onoare ai Bookfest 2019. Poetă, editoare, performer, critic literar, „writing mentor” și activistă LGBT, Kirsty Logan este o prezență activă atît pe scena literară scoțiană, cît în spațiul dialogului civic.

 

Lista invitaților britanici este completată de autorul și ilustratorul Neal Layton, ale cărui ilustrații s-au vîndut în peste 16 țări și au fost incluse în peste 60 de volume. El va susține la Bookfest un atelier de ilustrație.

 

Născut și afirmat ca scriitor în România, dar stabilit de aproape zece ani în Marea Britanie, Eugen-Ovidiu Chirovici completează lista oaspeților de onoare ai Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția 2019. Cunoscutul autor de thrillere este astăzi unul dintre cei mai de succes autori de origine română, cărțile sale ajungînd să fie traduse în peste 25 de limbi.

 

Cea de-a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 29 mai – 2 iunie 2019, în Pavilionul B2 din cadrul Romexpo. Standul Marii Britanii, în calitate de țară invitată de onoare, va avea o dimensiune generoasă, de 120 de metri, și va fi realizat folosind tehnica papier mâché.

 

Un stand cu o structură inedită, creat folosind hârtie reciclată; conceptul și realizarea standului aparțin arhitectului Johannes Bertleff și sculptorului Virgil Scripcariu. Cu titlul FIGURES, proiectul este cîștigătorul concursului de arhitectură lansat de British Council împreună cu Ordinul Arhitecților din România, Filiala București. FIGURES reușește să creeze un cadru deschis de expunere a cărților, pornind de la ideea de „întrupare” a textului, a cărții văzute ca un vehicol care adăpostește mesaje menite să conecteze oameni și culturi. Aceaste mesaje iau formele unor personaje detașate de la sol, create folosind papier mâché de către sculptorul Virgil Scripcariu, și care îi vor primi în lumea lor pe vizitatorii care le trec pragul.

 

Prezența Marii Britanii în calitate de țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest este gestionată de British Council România și Ambasada Marii Britanii în România. Cele peste 40 de evenimente organizate de British Council, în colaborare cu partenerii săi, vor avea loc atât la stand, cât și la spațiile de evenimente din cadrul Pavilionului sau în spațiul „Bookfest Junior”.

***

Stand inedit al Marii Britanii la Bookfest 2019, creat de doi artiști români: arhitectul Johannes Bertleff și sculptorul Virgil Scripcariu

 

spațiu deschis / dinamic / propunere de amenajare care evidențiază puterea cărții de a conecta oameni și culturi / promovarea artiștilor români de către o instituție străină cu sediul în România / întrepătrunderea artelor: cultură scrisă, arhitectură, sculptură / propunere eco /

 

Marea Britanie, țara invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția 2019, le propune iubitorilor de carte din România un stand inedit, creație a unor artiști români. Este vorba despre propunerea de concept al standului imaginată de arhitectul Johannes Bertleff și sculptorul Virgil Scripcariu, cu titlul FIGURES, idee cîștigătoare a concursului de arhitectură lansat de British Council împreună cu Ordinul Arhitecților din România, Filiala București.

 

FIGURES reușește să creeze un cadru deschis de expunere a cărților, pornind de la ideea de „întrupare” a textului, a cărții văzute ca un vehicol care adăpostește idei menite să conecteze oameni și culturi. În viziunea celor doi artiști, această idee ia formele unor personaje detașate de la sol, create din papier mâché de către sculptorul Virgil Scripcaru, și care îi vor primi în lumea lor pe vizitatorii care le trec pragul.

 

Creațiile sculpturale sunt înconjurate de obiecte de mobilier, de înălțime redusă, îmbrăcate în același material, având, firește, un scop utilitar, neinvazive însă din punct de vedere cromatic, lăsând cărții rolul de personaj principal.  Cartea, văzută așadar ca un obiect capabil de ne conecta unii cu alții, dincolo de cadrele sociale sau politice pe care le traversăm.

 

O sufragerie urbană, un spațiu situat la granița dintre simbolic și funcțional, frapând prin dinamism, prin îmbinarea dintre celor două planuri, terestru și spiritual, planuri care con-lucrează, asemeni suportului de hârtie și creației literare. La fel con-lucrează și planurile architectural și sculptural, într-o simbioză perfectă a utilitarului cu creația artistică.

 

Nu în ultimul rând, trebuie să remarcăm preocuparea celor doi creatori, arhitectul Johannes Bertleff și sculptorul Virgil Scripcariu de a folosi materiale și soluții ecologice la realizarea standului care va găzdui timp de cinci zile prezența personalităților din lumea cărții din Marea Britanie și România, la Bookfest 2019.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508