Start înscrieri pentru RELIEF – Laboratorul de Teatru Tânăr – ediția a 4-a

mart. 4th, 2019 | By | Category: Postcard

Luni, 4 martie 2019, încep înscrierile pentru cea de-a patra ediție a Laboratorului de teatru tânăr RELIEF, care va avea loc în perioada 15 – 19 mai 2019, la Teatrul EXCELSIOR din București.

Se poate înscrie orice trupă de teatru din țară, formată exclusiv din liceeni, și care are în componență minimum doi membri și un coordonator major. Trupele se pot înscrie cu unul sau mai multe spectacole, condiția fiind ca fiecare dintre acestea să aibă minimum două personaje și o durată între 30 și 50 de minute. Coordonatorul trupei trebuie să completeze formularul de înscriere, disponibil pe pagina relief.teatrul-excelsior.ro, care solicită și o înregistrare video de 10 – 15 minute cu cele mai relevante momente din spectacolul înscris. Termenul limită pentru aplicații este 31 martie 2019.

Toate informațiile referitoare la condițiile de participare se regăsesc în Regulamentul Relief.

În urma înscrierilor, vor fi selectate cele mai bune cinci trupe de teatru din țară – cea de-a șasea fiind aleasă în urma participării la ediția de anul trecut a Festivalului Ideo Ideis. Formatul laboratorului cuprinde două secțiuni: Secvențe și Spectacole de Teatru Tânăr.

În cadrul secțiunii necompetitive Secvențe, adolescenții vor lucra, timp de patru zile, pe texte din dramaturgia lui Eugène Ionesco, sub îndrumarea unora dintre cei mai prolifici tineri regizori, urmând ca, la final, să prezinte publicului rezultatul laboratorului lor, în cadrul unui eveniment special, pe scena Teatrului EXCELSIOR.

În cadrul secțiunii competitive Spectacole de Teatru Tânăr, participanții sunt invitați să prezinte în fața unui juriu de specialitate spectacolele de teatru pregătite în prealabil. Fiecare trupă va beneficia de o sesiune de feedback cu membrii juriului pornind de la reprezentația vizionată de aceștia.

RELIEF este un eveniment organizat de Teatrul EXCELSIOR, în parteneriat cu Asociația T.E.T.A. (organizator al Festivalului Ideo Ideis).

Pentru mai multe informaţii:

Home


www.facebook.com/laboratorelief

 

Număr de vizualizări :209


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro