În prima decadă a acestui secol, printr-o serie de proiecte artistice europene marcante precum „East Art Map” (Ljubljana, 2001), „The Post-Communist Condition” (Karlsruhe, 2003), „Breakthrough: Perspectives on Art from the Ten New Member States” (Haga, 2004), „Check-In Europe: Reflecting Identities in Contemporary Art” (München, 2006), sau „The promises of the past: a discontinuous history of art in former Eastern Europe” (Paris, 2010), a fost prezentată, cu precădere, arta din fosta Europă de Est, accentul fiind pus pe condițiile de producție din regiune, care difereau în multe privințe față de cele din Europa de Vest. Contextul socio-politic actual (comemorăm anul acesta 30 de ani de la căderea Comunismului în România şi a Cortinei de Fier în Europa) îndeamnă la o reexaminare a condiţiei post-comuniste şi a dihotomiei Est-Vest în discursul cultural-artistic european.
Mai sunt oare la fel de relevante acele diferenţe de paradigmă care făceau subiectul unor astfel de demersuri? Recent încheiata expoziţie personală „Lost Paradise”, curatoriată de Raluca Băloiu la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, oferă o perspectivă interesantă asupra acestor diferențe de paradigmă, dar și o privire de ansamblu asupra practicii artistice a lui Liviu Mihai.
Prin tehnica sa picturală frustă – redată în video performance-ul „The whipping” şi constând în aplicarea vopselei pe pânză prin intermediul unui bici – artistul vizual Liviu Mihai reuşeşte să aducă în prim-plan categorii estetice tipice artei contemporane al căror scop, în definitiv, este acela de a provoca interpretarea pattern-urile politice. Faptul că tehnica de realizare a lucrării este documentată printr-un video-performance, tinzând să înlocuiască obiectul artistic per se, indică aceleaşi categorii estetice. În principiu, expoziţia „Lost Paradise”, care a adus în atenţia publicului, pe lângă pictură, o instalaţie şi un video performance, ar putea fi prezentată oriunde în Europa (fie ea de Est sau de Vest), fără să-şi piardă coerenţa estetică, deşi recuzita din lucrările artistului face apel la simboluri care au sens mai mult în plan local sau personal. Cele două pânze „biciuite”: „Just smile” nr. 1 și 2 au chipul a două personalități politice românești controversate: Nicolae Ceaușescu și Ion Iliescu. Căprioarele din „The Feast”, care se înfruptă dintr-un lup (transformând astfel vânătorul în vânat), aduc aminte de carpetele foarte populare în perioada comunistă, ce decorau casele „proletariatului de la orașe și sate”.
Moştenirea dificilă a comunismului încă reprezintă un subiect pregnant în arta contemporană românească, iar Liviu Mihai, ca mulți dintre artiștii generației sale, pare că încearcă să creeze o punte între rădăcinile culturii de origine și practicile artistice internaționale. Extrapolând ideea de clivaj între statele est şi vest-europene, seria expusă în perioada 2-27 februarie 2019 în cuhnia din complexul Palatelor Brancoveneşti este, în ceea ce privește abordare artistică și curatorială, raliată tendințelor artei contemporane internaţionale și de sorginte românească în ceea ce privește conținutul.
Ana-Daniela SULTANA