Două simfonii și un concert pentru duduk, violă și orchestră, în primă audiție la Filarmonica “George Enescu”

feb. 6th, 2019 | By | Category: Eveniment

Pe 7 și 8  februarie 2019, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii “George Enescu”, dirijată de Horia Andreescu,  propune un program care include Simfonia nr.25, în sol minor, KV183 de Wolfgang Amadeus Mozart și Simfonia fantastică de Hector Berlioz. Soliști vor fi Cosmin Rafael Bălean și Cynthia Păuna, care vor interpreta  Graffiti 2 – Concertino pentru duduk, violă și orchestră, de Adrian Enescu. Aceasta a fost ultima lucrare scrisă de compozitorul Adrian Enescu, dedicată interpreților Cosmin Rafael Bălean și Cynthia Păuna, care o vor interpreta pe scena Ateneului Român, în prima audiție absolută.

Joi  7 și Vineri, 8 Februarie 2019, ora 19.00, Ateneul Român

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor – HORIA ANDREESCU

Solişti

COSMIN RAFAEL BĂLEAN – duduk
CYNTHIA PĂUNA – violă

Program

Wolfgang Amadeus Mozart – Simfonia nr. 25, în sol minor, KV 183

Adrian Enescu – Graffiti 2 – Concertino pentru duduk, violă și orchestră

Hector Berlioz – Simfonia fantastică

 

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Marţi  – Vineri, 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesaţi site-ul www.fge.org.ro

Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii “George Enescu” din București, orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Recunoscut mai ales pentru interpretările de referință ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók și pentru relația privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în același timp, un remarcabil promotor al muzicii noi și al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București contribuie esențial la creșterea noilor generații de instrumentiști și dirijori. De-a lungul timpului, a dirijat ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkjavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg și Nagoya, orchestrele de cameră din Israel și Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga și ansamblul Modern din Frankfurt. Una din inițiativele deosebite ale lui Horia Andreescu este imprimarea catalogului complet al creației simfonice enesciene, o premieră mondială apărută la Olympia în anii ’90 și reeditată de Electrecord în 2015. Această integrală fost primită cu admirație de critica muzicală și contribuie semnificativ la recunoașterea mondială crescândă a operei compozitorului nostru național. Pe lângă muzica lui George Enescu, care se bucură de un interes special din partea sa, Horia Andreescu a promovat consecvent și muzica românească contemporană prin numeroasele prime audiții, înregistrări și turnee pe care le-a realizat.

 

 Cosmin Rafael Bălean s-a născut  la 5 august 1972 în Moldova Nouă, judeţul Caraş Severin. A studiat la Liceul de Muzică Ion Vidu din Timişoara, clasa de fagot, apoi a  absolvit,  la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, acelaşi instrument (1990-1995). În perioada 1991 -1993 a urmat cursuri de măiestrie interpretativă cu prof. Gheorghe Cuciureanu de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Din anul 1995 a devenit membru al Orchestrei simfonice a Filarmonicii Banatul din Timişoara, în prezent fiind şef la partidă de fagot  şi profesor asociat al Facultăţii de Muzică din Timişoara. De-a lungul timpului a colaborat cu orchestre din țară și din străinătate, dintre care menţionăm Orchestra simfonică Europea Mediterrania din Barcelona şi Orchestra simfonică Borusan a Filarmonicii din Istanbul. Activează în două formaţii de muzică de cameră Trio Katharsis (clarinet-fagot-pian) şi în Bassoonery Quartet, formații alături de care susține numeroase recitaluri.

În urmă cu nouă ani descoperă  un instrument aparte – duduk-ul, instrument armenesc, care este unul dintre cele mai vechi instrumente din lume, cu o istorie de peste 3000 de ani. Sonoritatea deosebit de caldă a acestui instrument poate fi auzită în coloanele sonore ale unor filme celebre precum „Gladiatorul”, „Troia”, „Pirații din Caraibe” etc. În 2005 UNESCO a declarat duduk-ul armenesc ca fiind o capodoperă și l-a inclus în Patrimoniul Intangibil al Umanității.

„Posibilitatea acestui instrument de a transmite emoție și candoare este minunată si ceea ce cred că m-a fascinat pe deplin a reprezentat asemanarea cu timbrul vocii umane. Mă gândesc că pâna la urma tindem tot către natural. Instrumentul lăsat de către Dumnezeu omului este vocea umană; sensibilitatea dată de aceasta o regăsesc în timbrul dudukului”, spune Cosmin Bălean.

 

Cynthia Păuna s-a născut în anul 1982, la Timișoara, într-o familie de muzicieni și a început studiul muzicii încă din copilărie. Din timpul studiilor universitare – Facultatea de Muzică a Universității de Vest, specializarea interpretare muzicală (violă), devine membră a orchestrei simfonice Banatul din Timișoara. Din anul 2014 deține poziția de șef al compartimentului vioală a reputatei orchestre bănățene. Cariera sa de muzician profesionist se desfășoară între concertele simfonice din România (stagiunea de concerte a Filarmonicii timișorene, Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu”, Festivalul Timișoara Muzicală, etc.) și turneele de concerte din străinătate ale Filarmonicii Banatul, pe mari scene ale lumii: Concertgebouw Amsterdam, Seoul Arts Center, Hercules Saal, München. În compania unor formații camerale, susține recitaluri, înregistrări și alte proiecte muzicale, atât în Timișoara, cât și pe alte scene din România. Colaborarea cu Adrian Enescu a început în anul 2014, în urma audierii de către compozitor a  unui CD cu muzică tradițională armenească, înregistrat împreună cu Cosmin Rafael Bălean, inițiatorul promovării muzicii traditionale armenești în România. Rezultatul  colaborarii între compozitor și cei doi muzicieni  timișoreni este lucrarea  Graffiti 2 – Concertino pentru duduk, violă și orchestră.

 

Număr de vizualizări :155


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro